Intalnirile de seara...

In fiecare seara prima si cea de-a doua Gaby se intalneau...

Nu aveau nimic in comun decat propriul Eu.Care dupa cat se pare este destul de mult,dar nu-i destul,se pare ca sa furnizeze un numar prea mare de subiecte despre care ele sa vorbeasca sau sa le produca o afectiune reciproca aparte.

Exista,este adevarat in intalnirile lor ceva miscator si in acelasi timp,solemn:deoarece in astfel de intalniri,se preamarea viata.

Si anume era o viata personala,una care se compune cu ea insasi si cu El.Una care daca se bizuie pe ea insasi,ca ceva unic si obiectiv,este destinata atat de usor sa se piarda.

Cu toate acestea cele doua Gaby traiau de pe urma intalnirilor acelora,intimitate,emotie sufleteasca si solemnitate,dar ca intr-un fel de stare automata,intr-un vis obisnuit in care evenimentele au devenit habitudini,de administrare in comun si incet-incet si-au pierdut orice semnificatie.

Cu alte cuvinte,intimitatea,emotia si solemnitatea erau traite de catre cele doua Gaby in profunzime(asteptand ca de la o zi la alta ceva sa le dea frau liber);pe cand la suprafata,sau mai bine spus in practica,erau ignorate.

Experientele pe care cele doua le impartaseau n-aveau nimic special sau dramatic:nu faceau niciodata ca intalnirile sa devina niste confruntari.

Vreau sa spun ca daca prima Gaby ar fi trait acum un secol poate chiar si acum 50de ani,ar fi fost o eroina in care eu,contemporanul ei as fi crezut.As fi crezut cu alte cuvinte in culpabilitatea unei atari nelinisti,caci era nefericita doar ea fara completarea Lui-ceva grandios.Nici cea de-a doua Gaby nu era nu era lipsita de mica doza de demonism necesara ca sa-i netezeasca calea degradarii...

In intalnirile de seara,la ceasul acela dintre ragazul de dupa cina si inceputul toiului noptii-cele doua Gaby proslaveau viata impartasind-si noutati din experientele lor reciproce...

De altfel,ele vorbind ajunsesera la ora la care se termina spectacolele si orasul se reinsufletea.