Sa invat sa merg mi se parea o grozavie...deja invatatsem sa mananc,sa rad,sa plang,sa cer...dar sa merg...era ceva grandios...Sa invat,copila fiind,sa fac funda la siret,parea un adevarat proces pe care insa il testam cu placere.Imi amintesc cum petreceam minute in sir sa ispravesc grozavia de fundita...
Cand am mai crescut,bastonasele de pe caietul de clasa I mi se pareau ingamfate,niciodata nu vroiau sa imi semene unul cu celalalt...
Mai tarziu scrisul si cititul mi se pareau floare la ureche...si rupeam mici foite pe care imi testam abilitatile scrisului si deschideam carti mari si ingalbenite pe care le citeam si subliniam cu diferite culori...
De-a lungul timpului am invatat atat de multe lucruri...imi amintesc prima oara cand am decis sa iau in mana rimelul si creionul si mi-am conturat ochii...imi amintesc cand mi-am aranjat parul si mi-am facut buzele..imi amintesc sentimetul...
Vad cum dupa un timp,cand din multe lucruri deja facusem obiceiuri,aleg sa aprind prima tigara...imi amintesc grozaviile pe care le faceam si ma vad intr-o continua cadere....si cad si cad si cad.....si am simtit todeauna cum caut aerul,suprafata....si de multe ori gaseam si respiram....dar doar pentru un timp....
Astazi vad evolutia...de la curatul funditei la murdarul tigarii...de la curajul si visele copilei sa invarte lumea,la puterea lumii sa o invarte pe ea...
Astazi vad evolutia si privesc doar un chip....un chip demn sa imi conduca viata pe o linie continua,un chip in fata caruia sa fiu muta,un chip divin-chipul pe care L-a pus deja in mine!
Un chip care sa ma duca acasa la mine!!!Am si eu casa mea!!!
