Si iata-ma cu capul plecat, cu fruntea incretita, frecandu-mi mainile una de alta...Nici pana acum nu am inteles exact, cum de oamenii pot actiona atat de irational de cele mai multe ori. Insa, nu sa generalizez este ce-mi propun. Vreau sa mai restrang aria cercetarilor irationale si ma refer aici la ceva particular- la a decide cand si cum sa alungi oameni din viata ta.
Incerc sa inteleg subiectul asta si sa il descos, macar atat cat poate cuprinde intelegerea mea.
Am "alungat" si eu, am facut si eu asta la randu-mi o vreme, posibil ca am facut-o justificat, insa cine nu o face!?!
Acum mi se pare insa ceva ce nu mai incape in sistemul meu de valori. Mi-e foarte greu sa aleg sa ii spun unui om- iesi afara, nu te mai vreau, imi faci rau. Si de cele mai multe ori nici nu o fac, nu folosesc cuvinte care sa sublinieze separarea, doar plec. Revin din cand in cand, atunci cand este nevoie. Partea asta nu are rost sa o descos, caci am motivatiile mele atunci cand actionez asa si o fac pe deplin constienta si fara remuscari sau obligatii de vreun fel.
Asa ca, in cel mai slefuit mod posibil, pun degetul pe actiunea in sine si pe consumul de energie verbala, energie incarcata emotional substantial, energia de tipul-"Iesi afara, vreau sa te uit, de astazi am terminat-o, nu te mai vreau, sunt intr-o alta relatie si imi provoci disconfort..."
Ei, oameni buni, eu asta nu inteleg.
A alege sa pleci, este dreptul tau. Toti oamenii ar trebui sa lase undeva pe o pasune uscata idea de depenedenta sau posesie si sa inteleaga ca oamenii de langa ei sunt liberi sa plece oricand in ce directie doresc, insa a alege CUM sa pleci nu mai este pe deplin dreptul tau, caci nu este o decizie ce te implica numai pe tine. Desigur, o poti face oricum doresti, insa a alege sa pleci intr-o anumita maniera lasa urme si amprente emotionale, energetice si nu numai. Urme peste care, este posibil sa dai din nou dupa o vreme si sa te gasesti nevoit sa le pansezi, dupa ce ai fi platit deja un pret pentru decizia facuta cu ceva vreme in urma. Karma, ce sa-i faci!?!
In plus, ceea ce ma face sa aprofundez mai mult pasii ce-i face cognitia in vederea luarii unei astfel de decizii, este idea de putere. Atunci cand "alungi" un om din existenta ta, intr-un mod vadit si cu incarcatura negativa, te vei fi pus deja cu cateva trepte mai sus. Ai puterea, iti spui si o arunci ca un foc mistuitor ce-ti iese din gura si sa indreapta in toata partile, fara directie, distrugand ceea ce iti iese in cale.
O faci, iara atunci cand simti servilism, supunere, groaza din partea celuilalt, manuiesti aceasta "putere" cu si mai mult elan si maiestrie si iti pare atat de rau ca inainte nu ti-ai dezvoltat mai bine aceasta abilitate- acum probabil ai fi fost la concursurile olimpice castigator.
O faci, suflet chinuit de temeri, frici si deznadejdi...o faci cu o disperare fara de margini, disperare mascata de dezgust. O faci si consideri ca doar asa, rana pe care o cari la subrat cu tine, va putea fi cicatrizata...si cata amaraciune zace acolo...
O faci stiind ca ai provocat durere, gandind ca legea talionului intr-adevar a fost scrisa cu cerneala sfanta pe niste foi, ce mai apoi le-a fost cusut cotorul, de o mana divina, caci e asa de dulce sentimentul ce-l trezeste...
O faci pierzand esenta si ceea ce ne leaga- UNICITATEA (microcosmosul din macrocosmos) si crezi ca ai descoperit cum se rezolva o problema existentiala.
Om iubit si om drag...intrebarea mea acum este- daca ai aruncat asupra celuilalt tot ce era mai veninos in tine si celalalt nu a cazut la pamant, de ce continui sa o mai faci, mintindu-te si ascunzandu-te de propriile sentimente intr-o vagauna unde paharul amaraciunii a dat demult pe de laturi!?!
Nu ma doare respingerea oamenilor, nu ma doare naivitatea lor si nici nu ma doare sa ii vad ca din durere si frici, actioneaza ca niste lunatici ce nu-si inteleg rostul si se invart in cercuri unde ameteala este placuta caci ii scutesc de responsabilitati....ma doare insa ca ei nu-si bat capul si nici nu inteleg ca nu au cum sa alunge din viata lor, o parte pe care nu ei au creat-o, o parte ce este din acelasi aluat cu ei si care isi cauta acelasi drum spre casa, o parte care este acolo in permietrul in care ei isi pierd mintile in dezmat, tocmai ca sa le slujeasca o vreme, o vreme in care ei vor fi invatat la randul lor cum sa slujeasca altora...si ma intreb...unde este oare rostul Dumnezeule, cand noi nu traim cu termenii- "vegheati" si "invataturi" in minte, pentru a ne putea inalta sufletele mai departe!?!
Dar...indrazneste...continua, crezi, actioneaza....nu pierzi nimic de o faci, posibil ca vei atinge doar suflete.
:)
