miercuri, 29 octombrie 2014

aprig calau



Si probabil ca nu isi pusese in minte sa o induca in eroare. Isi luase atunci cel mai frumos costum pe el pentru ca era o zi frumoasa...cine sa stie ca o sa o intalneasca tocmai pe ea atunci!?!
Arata ca un leu imblanzit si vorbea la fel de bland ca vocea tatei citind povesti inainte de culcare.
Voia sa opreasca timpul exact asa cum era atunci.
In timp a dat jos de pe el cate o haina. Azi una, maine alta. Si cine mai facea diferenta!?! Pana si pielea lui trebuia sarbatorita.
Si tare si-ar fi dorit sa nu se termine.
Stia ca nici pudoare ei nu poate primi vreun premiu pentru excelenta, caci demult se transformase din inger in demon pentru el. Si asta era pretul platit.
Amandoi au dorit, amandoi au avut.
Ea a dorit costumul, el a dorit inocenta. Apoi ea a dorit intregul, el a dorit pana si ramasitele.
Si da, a dus-o in casa aceea parasita unde a luat tot ce avea pe si in ea, plecand mai apoi cu camasa scoasa din pantaloni si cu mainile pline, fara sa ranjeasca in coltul gurii libidinos, ci tacut, tiptil si lacom...exact asa cum a venit...

joi, 9 octombrie 2014

pentru ca lanturile sa cada



Daca ai primi o invitatie deschisa, pe o perioada nedeterminata, care implica doar prezenta ta si nimic altceva dupa, atasat, o adresa, ai veni?
Nu cunosti motivul, durata exacta, locatia sau ce gasesti acolo, insa ceva este clar- cineva are nevoie de tine !
Ce iti trece prin minte prima data?
Ce trebuie sa existe in plus ca sa iti dea siguranta?
Probabil ca ai nevoie de un intreg proces pentru a te decide. Desigur, depinde de unde vine invitatia, de starea ta de moment, de intuitia ta si de cat de contectat esti cu vocea ta interioara, depinde
de curajul pe care il ai sau de cat de traditionalist esti.... iar in tot acest timp, acel Cineva asteapta.
(...)
Dezbraca-te si arunca-te gol in "nebunia" pe care cativa dintre noi am numi-o- credinta ! Supravietuiesti oricum !

"Mi-am dat seama ca noi simulam nebunia, pentru a putea supravietui."

joi, 2 octombrie 2014

viata privita prin ochii unuia la sfarsit de drum...viata privita prin ochii unuia la inceput de drum...



Stateam pe prisa casei la povesti cu noul meu prieten.
Mirosea a iarba cosita si a peste tavalit in sare, intins pe funie. Soarele dogorea si oamenii munceau pamantul.
Facea pauze nici prea dese, nici prea lungi sa isi gaseasca cuvintele care sa redea intensitatea trairilor interioare. Nu voia sa omita nimic.
Fiecare poveste a lui ma coplesea si imi umplea ochii de lacrimi de recunostinta.
Ochii ii erau albastri, iar mainile tremurande.
Incercat de viata, retraia experiente vechi din 64' si isi amintea fiecare detaliu ca si cum ar fi fost ieri. Ascutimea mintii lui ma fascina si nu putea decat sa imi umple inima de bucurie. Calculat, vorbea din experienta si din instiintarile pe care i le dadea Dumnezeu, asa cum le numea. Imi vorbea folosind pronumele de politete si zambea rusinat de fiecare data cand vedea in ochii  mei dragul de a-l asculta. Primul lui peste prins a fost un lin. A alergat cu el in sort tot drumul spre casa pentru a-l arata bunicului, pentru a-l bucura ca a reusit, copil fiind ,performanta asta, asteptand cuminte laudele.
"Ce prieten drag...ce inger de om...", imi spuneam de fiecare data cand povetele pe care le spunea imi atingeau inima...

Mi-e dor de tata...vreau sa-i stiu cat mai multe din povestile lui. Mi-e dor de istetimea mamei....vreau sa pot dobandi arta devotamentului de la ea...
Mi-e dor de sinceritate...

Deja se facuse tarziu..bunica trebuia sa mearga cu traista cu mancare pe umar 3 kilometri pentru a o duce bunicului. Noi doi priveam. Il intreb numai:-"Nu vrei sa o ajuti?"
Calculat raspunde:-"Este omul ei, este datoria ei sa-si hraneasca sotul. Nu am facut-o nici copil fiind, nu as face-o nici acum. Privesc de pe margine."
Bunica se apropie si mangaie pe cap copilul descult si cu ochi albastrii si ii spune ca se intoarce repede.
Lui ii dau lacrimile...
Bunicii mananca la umbra unui copac.
El deja deruleaza alta imagine: -"Aveam 12 ani cand mi-am permis sa ii spun unui prieten de 20:"Ce esti nataflet asa..si nu faci asa...!?!"- incepe sa planga si continua- "am tacut toata seara cand mi-am dat seama ca nu l-am respectat...stateam printre ei, fara sa mai scot un cuvant..."
Cata intensitate in trairi...

Mi-am facut un nou prieten vis-a-vis pe care il pretuiesc.
M-a atins intr-o maniera ciudata si m-a facut sa-mi fie ciuda ca nu am trait si eu alaturi de el toti acesti ani.
I-am pretuit si ii pretuiesc lacrimile care izbuceanu de fiecare data cand ceea ce povestea ii atingea si lui inima din nou...
Ce suflet curat...
Si parca am mai trait asta candva...si parca mi-e familiara...si o las sa curga si sunt recunoscatoare pentru mana care a deschis usa catre mine...

Il astept cu drag inapoi, cat mai curand...


visare...

persoanele care-mi guverneaza viata...




"Un copil nu este imaginea a două fiinţe, rodul a două sentimente liber contopite – pentru părinţi, copilul trebuie să fie o miniatură încântătoare, în care se regăseşte poemul celor două vieţi duse în taină de ei – vieţile lor; el trebuie să le ofere un izvor de emoţii rodnice, să fie în acelaşi timp întregul lor trecut şi întregul lor viitor." Honoré de Balzac
PS: "Pe lume, de orice poţi face rost, afară de tată şi de mamă."

joi, 25 septembrie 2014

credinta de neclintit

Iov 33

1. Acum dar, Iov, asculta cuvantarile mele, ia aminte la toate cuvintele mele!
2. Iata, deschid gura si mi se misca limba in cerul gurii.
3. Cu curatie de inima voi vorbi, buzele mele vor spune adevarul curat:
4. Duhul lui Dumnezeu m-a facut, si suflarea Celui Atotputernic imi da viata.
5. Daca poti, raspunde-mi, apara-ti pricina, fii gata!
6. Inaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tau, si eu, ca si tine, am fost facut din noroi.
7. Astfel frica de mine nu te va tulbura, si greutatea mea nu te va coplesi.
8. Dar tu ai spus in auzul meu, si am auzit sunetul cuvintelor tale:
9. "Sunt curat, sunt fara pacat, sunt fara prihana, nu este faradelege in mine.
10. Si Dumnezeu cauta pricina de ura impotriva mea, ma socoteste vrajmas al Lui;
11. imi pune picioarele in butuci, imi pandeste toate miscarile."
12. Iti voi raspunde ca aici n-ai dreptate, caci Dumnezeu este mai mare decat omul.
13. Vrei dar sa te certi cu El, pentru ca nu da socoteala fiecaruia de faptele Lui?
14. Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama.
15. El vorbeste prin vise, prin vedenii de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand dorm in patul lor.
16. Atunci El le da instiintari si le intipareste invataturile Lui,
17. ca sa abata pe om de la rau si sa-l fereasca de mandrie,
18. ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei.
19. Si prin durere este mustrat omul in culcusul lui, cand o lupta necurmata ii framanta oasele.
20. Atunci ii este greata de paine, chiar si de bucatele cele mai alese.
21. Carnea i se prapadeste si piere, oasele care nu i se vedeau raman goale;
22. sufletul i se apropie de groapa, si viata de vestitorii mortii.
23. Dar daca se gaseste un inger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
24. Dumnezeu Se indura de el si zice ingerului: "Izbaveste-l, ca sa nu se coboare in groapa; am gasit un pret de rascumparare pentru el!"
25. Si atunci carnea lui se face mai frageda ca in copilarie, se intoarce la zilele tineretii lui.
26. Se roaga lui Dumnezeu, si Dumnezeu ii este binevoitor, il lasa sa-I vada fata cu bucurie si-i da inapoi nevinovatia.
27. Atunci el canta inaintea oamenilor si zice: "Am pacatuit, am calcat dreptatea, si n-am fost pedepsit dupa faptele mele;
28. Dumnezeu mi-a izbavit sufletul ca sa nu intre in groapa, si viata mea vede lumina!"
29. Iata, acestea le face Dumnezeu, de doua ori, de trei ori, omului,
30. ca sa-l ridice din groapa, ca sa-l lumineze cu lumina celor vii.
31. Ia aminte, Iov, si asculta-ma! Taci, si voi vorbi!
32. Daca ai ceva de spus, raspunde-mi! Vorbeste, caci as vrea sa-ti dau dreptate.
33. Daca n-ai nimic de zis, asculta-ma! Taci, si te voi invata intelepciunea."


Timpul...un trisor chel si batran...

Timpul...un trisor chel si batran...

Avem nevoie de timp, de mai mult timp. Avem nevoie de luciditate si de siguranta. Cautam haotici atat in interior, cat si in exterior si fara avertisment, vine si linistea. Si o indesi in traista si nu te lepezi, desi nevoia de dezechilibru am cerut-o toti pentru a inflori mai apoi, aratandu-ne ranile.
Mai vrem inca putin din toate, daca tot nu este posibil, caci suntem oamenii extremelor, din generatie in generatie. Cei mai viteji din cati au fost si vor mai fi!
Caci cine isi poate pierde vremea cu iluziile? Un trisor la fel de bun ca timpul? Cel care nu osteneste sa se risipeasca in ganduri?
Neasteptatul uneste. Asta si ne dorim de fapt...si strigatul nostru individual, il aude si il poarta pe umeri cel in masura sa faca si schimbarea. Si pricepem povata? Si ne imbracam cu curaj?
Si stai, cine a spus ca viata nu-i un miracol? Nu poate fi si moartea unul?
Suntem analfabeti. Suntem analfabeti in fata Celui care scrie paginile si a caror mazgaleli le pricepem atat de greu. I-ar vine sa rada in pumn, dar il opreste indurarea. Stie ca este nevoie de rabdare cu cei natangi. Nu suntem noi haituiti de propria noastra limitare?
Si da ! Exista si nemuritori. Astazi renaste unul si danuieste in veci ! Caci spune-mi, cine prefera sa se agate de un batran chel si trisor, in locul nemuririi?



"Copil" naiv...

Revenind... 
La cum il cunosc, ar fi fost inevitabil sa nu se strecoare usor pe usa din dos, la prima zdruncinatura, fie ea si usoara, provocata mai mult de vreo inchipuire de-a lui. Si nu il judeca nimeni pentru asta- el face ceea ce cunoaste mai bine, aplica strategia celui impartial. 
Si totusi...Adam nu s-a nascut misogin.... 
...o cursa sportiva interminabila... 
Varstele n-au prag si nici granite. Teama insa, da.
Probabil te-ai obisnuit sa rezolvi unele inconveniente prin tacere. Pentru mine tacerea inseamna a-l sfida pe celalalt, nicidecum respectul pe care-l sustii cu tarie.
Pentru mine egalitatea inseamna a face un efort sa-ti gasesti cuvintele si sa rostesti ce trebuie, cand si cum trebuie. Ai in fata ta un alt om, care dispune si el de toate palierele de care dispui si tu. Trateaza-l ca atare si nu doar prin cuvinte. 
Imi displac oamenii comozi si aceia care cauta scuze, fie de context sau de implicatii. Nu, nu trebuie sa te porti cu manusi, trebuie sa rostesti. Doar ti-a aratat ca este construita intr-o maniera curata, doar ti-a aratat ca intelege si ti-a aratat devotament. 
Ii pare ca te ascunzi in spatele imaginii de om trecut de prima tinerete cand de fapt...tu nu ai incredere in ea. 
Si nu este vorba ca nu accepta realitatea, ci ii repugna cand ne punem pe fata masca empatiei sau a moralitatii, pe care probabil nici nu stim ca de fapt, nu o avem. Este o disimulare. 
Ce pot accepta insa, este ca ai o sensibilitate aparte, desi o pastrezi ascunsa bine.
Nu-mi spune ca n-ai stiut si nici nu-mi spune ca ai crezut altceva.
Imi spui "copil inteligent"...cunosc si eu asta despre mine... inca imi mai doresc sa fi avut intelepciunea necesara sa fi evitat cuvantul asta...
Probabil ai citit pe fata mea dezamagirea...nu pentru ca mi-ai prezentat un adevar, ci pentru ca il percep ca pe o lasitate. Nu pentru ca esti legat, ci pentru ca etalezi asta in fata ochilor ei si o faci sa se simta incomod. 
Nu pentru ca ai fost transant, ci pentru ca ai permis sa fie. 
Nu pentru ca ai incercat sa pui bariere, ci pentru ca o tratezi ca pe un copil. 
Nu pentru ca te afli in incapacitatea de a oferi, ci pentru ca ii pare ca esti superficial.
Sintetizand, nu situatia actuala pe care o experimenteaza este inconvenientul,o stia prea bine, ci faptul ca...el nu este asa de grozav precum credea ea....in final, ea concret, nu i-a cerut absolut nimic....
Spera sa intelegi totusi ca refularea aceasta este ceva obligatoriu pentru a putea transcende starea...in esenta, ea nu cunoaste uratul, murdarul sau perfidia. Si te poate privi in ochi din nou. In esenta , in naivitatea ei, probabil ca o vreme inca o sa stea parca, cu ceasul in mana sa astepte sa se faca fix, si sa o iubeasca !
"Copil" naiv...


Paradoxul...diadele...


Odata, un om a fost intrebat:
- Ce iti place la ea? Ce anume din ea, a facut sa vibreze ceva in tine?
- Pofta de viata. Traieste cu pasiune! A raspuns el scurt, desi si-ar mai fi dorit sa adauge cate ceva.
- Dar tie? Si isi intoarce privirea catre ea.
- Ti s-a intamplat vreodata sa simti ca aluneci usor spre ameteala, doar in momentul cand il privesti pe celalalt si cunosti ca mai ai o groaza de lucruri de descoperit la el?
- Drept sa spun, nu.
Femeia raspunde: - Ah, tu vorbesti pe limba lor. Am uitat. Inteleg ce spui.
- Pe limba cui?
- Pe limba celor mediocri. Ei experimentaza iubirea ca pe ceva vulcanic, ce trebuie sa se petreaca rapid, deoarece instinctul primar, nu le mai da voie sa vada dincolo de nerabdarea de a atinge, a lua, a poseda. Este acel moment cand mintea infierbantata nu duce la nimic bun si cand ei isi peticesc golurile, apropiindu-se fizic, fara sa mai guste din pasiunea pe care insasi distanta o intensifica.
Ei nu pastreza cu grija starea pe care le-o da gandul ca celalalt ii poate poseda in toate felurile posibile, de la psihic, la moral, de la fizic la spiritual...
Si eu zambesc...zambesc cand stiu ca desi puterea sta in mainile ei, ea nu este decat cea care este condusa de puterea lui ciudata de o tulbura placut de fiecare data cand il priveste, caci el este cel care o face sa fie EA si invers...
Iti pare un soi de joc de-a puterea...? Exclus. Aici nu este decat confirmarea pe rand ca atat el, cat si ea fac sa se cladeasca un ei, care mai devreme sau mai tarziu va fi trait plenar, caci o sa fie necesar sa se faca si saltul spre profunzime pentru a putea trece la starea in care pauzele dintre ei nu vor mai provoaca un ecou, ce-i face sa isi auda destul de rasunator gandurile, sa isi auda trupurile ce vor sa-si vorbeasca si altfel. Insa asta inseamna profunzime, povesti pentru cei mici.
- N-am intalnit asta. Pare ca este ceva ce lumea in care eu traiesc, nu a experimentat inca si posibil sa nici nu-si doreasca. Imi suna a fi ceva ce necesita timp, iar ei sunt cunoscuti drept veterani in uzarea expresiei- apasa acceleratia, ne grabim.
Femeia zambeste.
- Nu-i nimic. Intelege cine este pregatit. Orice poveste se cladeste tatonand. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare o sa se simta satul de goana dupa vant....



visari

Licurici. Dans alb. Sfera colorata.
Vezi o inima batand, zvacnind pe masa de operatie. 
Te rog, asculta ceea ce nu iti spun...- ia-ma de mana, hai sa ne ridicam pe varfuri si sa atingem cerul...


"Daca nu ar fi fost diferenta de varsta...fara doar si poate, m-as fi uitat la tine de jos in sus...."

Am zambit in coltul gurii atunci si o fac si acum. 
Imi semeni in a evita elegant unele discutii, esti un jucator destul de bun si in defensiva, insa imi semeni si la trairile intense din interior. Disimulezi ca un adevarat actor chiar daca mana tinuta in buzunar si mersul strengaresc te dau de gol. 
Continui, crezand ca te-ai intrecut si de data asta. Si nu este vorba despre abandonare...este vorba de acel neastamparat din interior, numit....cum vrei tu sa il numesti, dar care-i asemenea unei experiente tactile pe care ti-o da melcul, care ti se taraste pe abdomen.
Si nu este vorba despre faptul ca a dizolvat-o printr-o singura atingere pe mana cu buzele si nici prin privirea aia pe care si-ar dori sa o vada cum urca spre ea, in timp ce el este dedesubt.
Vorbim despre gastronomie. Marul copt, sta pe masa si astepata sa fie muscat...si nu oricum, cu pofta. Cica au si merele posibilitatea sa-si aleaga "calaul". Cica il aleg dupa miros, dupa forta, dupa puterea de a le poseda, dupa finete, dupa capacitatea de a le ademeni si apoi abandona. Se pare ca marul asta s-a oprit tocmai la tine si asteapta. Uneori se intreaba daca nu cumva nu iti plac merele...
Ce poate fi mai rational de atat?