sâmbătă, 7 septembrie 2013

femeia care face diferenta, atunci cand barbatul de langa ea o valideaza

....
Femeia care face diferenta, atunci cand barbatul de langa ea o valideaza

Daca ti-as dedica acest post, as incepe cu a-ti spune ca simt lipsa la tot ceea ce ai stiut sa imi oferi inainte...
Si cum postul nu este incarcat de remuscari, dorinte neimplinite si tristete, ci plin de curaj, curaj pe care imi doresc sa il cunoasca toate femeile care stiu si au invatat sa priveasca de doua ori paharul pe care il au in mana, fie el plin sau pe jumatate, o sa il dedic si lor....acelora care au curaj.

Nu simti fluturi in stomac si asta pentru ca ti-ai impus sa nu simti, insa care trece de la etapa indragostirii, brusc la etapa iubirii mature. Nu simti sa actionezi si asta pentru ca te-a paralizat teama si modul pasiv de viata pe care l-ai avut pana acum. Nu simti sa rostesti cuvinte si asta pentru ca ai emotii ca ai spune ceva ce l-ar putea deranja pe celalalt. Gingasia te paralizeaza...atentie cat o lasi sa persisite. Nu stii sa te porti si asta pentru ca nu ai mai fost niciodata pe aici, da stii ca este momentul sa fii. Este greu si nu este suficient sa stai doar langa celalalt, trebuie sa investesti in celalalt pana ajungeti amandoi sa cresteti.

S-au schimbat rolurile....observi? Simti tot ceea ce el simtea candva si tu nu puteai sa accepti si nici sa intelegi.
Iti vine sa lasi totul balta si sa pleci. Iti spui ca trece, ca toate celelalte. Este ceva diferit insa aici...trebuie sa stai aici, sa cresti, sa inveti si sa oferi. Este ceva diferit pentru ca este ceva ce iti doresti.
Oare si pe el il paraliza iubirea!?!

Si deja vizualizezi...zambesti, nu iti este teama si iti este comod sa speli si vasele cand el este acolo. Asta te face fericita. Ii stii gandurile si ai siguranta. Esti in mana unui barbat care iti doresti sa mearga pe acelasi drum ca si al tau....dar sa iti doresti nu este suficient...ce drum greu iti pare viitorul, asa-i?
Nu ai idee daca o sa faci fata si nici daca o sa ii poti aduce bucurie...

Ce-i de facut? Curaj! Incedere!
Vei avea langa tine, daca vei rabda sa treci printre spini, barbatul care va face din tine, validandu-te, femeia care face diferenta...


marți, 3 septembrie 2013

Exista viata dupa durere...

Oare?
Deschide ochii lenesule! Pamantul iti este tot sub picioare, cerul iti este tot deasupa capului.
Schimba-ti hainele, miros a amorteala si sfasiere.
Nu tocmai pe acestea le doreai curatate, nu tocmai pe acestea te cazneai sa le transformi si la cei din jurul tau, care le lasau pe ei de atat amar de vreme, incat prindeau scoarta?

Uda-ti gura uscata de atata strigat, sterge-ti ochii, mangaie-ti inima!

Exista viata dupa durere!

Iesi afara! Respira! Zambeste si priveste cum viata isi continua mersul.
Nu, nu exista. Este o iluzie ceea ce vezi.
Autobuzul nu s-a oprit si nu afiseaza victimizand poza cu tine zdrobit, pe care toti o privesc, suspendati in timp, cu gurile cascate, emanand compasiune.
Au si eu povestile lor, da-le voie sa si le inteleaga si sa si le transforme. Nu toti pot ramane acolo, privindu-te, dandu-ti sentimentul ca nu esti total singur, total responsabil si total in masura sa faci si pasul. Dezbraca-te!Curaj! Si Adam si Eva erau goi la inceput.
Pe baza goliciunii poti sa construiesti. Nu vrei sa fii cel care isi croieste singur hainele?

Plangi, intelege, transforma si integreaza, dar priveste- exista viata dupa durere!



luni, 2 septembrie 2013

de la a privi o mama, la a privi un strain...

...inselaciunea cliseelor din viata...

Dependenta mea emotionala de mama, a fost si este unul din factorii care mi-au ghidat viata, ca un hot care te asalteaza in miez de noapte, si care pare a avea un fetis pe care il practica in fiecare zi cu o pofta inexplicabila.

Mama a fost pentru mine cadrul, spatiul, centrul in care eu ma manifestam cu o naivitate fara de margini si in care mi-am dezvoltat mai toate palierele vietii. Influenta ei in viata mea, nu a avut niciodata semne de intrebare si nici nu a apelat la filtre. Pura introiectie!

Siguranta pe care o aveam si puterea care mi-o dadea sentimentul de apartenenta la o mama grozava, m-a facut sa inchid ochii si sa ii urmez doar mirosul, indiferent unde acesta ma purta.
Nu va gandtit ca eram o marioneta, aveam un talent teribil in a o ridica sau critica atunci cand era cazul, insa in contexte ce nu aveau legatura cu mine.

Cu buna stiinta am permis ca aceasta Fiinta pe care am ales-o sa imi dea viata, sa intre nu doar in pragul usii vietii mele, ci sa isi faca de cap prin bucatarie, prin dulapul cu lenejeria mea intima si prin cele mai ascunse colturi ale Fiintei mele.
Cu toata deschiderea, cu tot dragul si cu toata siguranta, i-am permis sa fie!
Ea, cu toata puterea, cu toata inconstienta si cu toata lacomia, s-a grabit sa puna monopol vietii mele.
Eu, cu toata incarcatura emotionala inca din perioada intrauterina, m-am setat cumva sa ii demonstrez ca am fost demna sa ma aibe si ca prin mine se poate implini.

Greseala abominabila, lepadarea de sine, pentru implinirea altuia.

De-a lungul timpului, am simtit nevoia sa iau in maini propria mea intimitate.
Tarziu, ai spune, nu-i asa!?!
Si asa a fost!
Am devenit peste noapte un ghem in care s-a tot proiectat si care acum, daca isi dorea sa traiasca propria libertate, cu care de altfel, am fost inzestrata, nu e ceva ce ar fi trebuit sa imi castig, o data cu inaintarea in varsta, nu mai putea.

Am avut cateva salturi seminificative in viata mea pe care le-am impartasit cu mama. Momente de profunzime, multe astfel de momente. Apoi au venit alegerile mele individuale, care nu trezeau in ea nici un sentiment ca s-ar vedea in oglinda. Alegeri pe care nu s-a sfiit nici o secunda sa le strapeasca sub talpa ei apasatoare. Le-a ironizat pana intr-acolo incat si eu ajunsesem sa le vad alegeri penibile, care nu sunt vrednice de mine.

Acum insa am ajuns sa ma intreb...care "mine", cand o buna parte din mine, am fost ea!?!

Am tacut, chiar si asa. M-am asezat mai bine in scaun si mi-am adunat toate resursele de energie pentru a o putea face pe mama zambind. Nu am apelat niciodata la atitudini si abordari serviliste si nici siropoase. Noi functionam pe alte criterii, cu care ne improscam bucuros si din care intelegeam totdeauna morala.

De-a lungul timpului, desi fiind o persoana incapatanata, faceam lucrurile tot in felul meu, venea momentul in care, ea punand atat de multa incarcatura emotioanala in a-mi demonstra ca sunt gresita, alegeam, parca fiind hipnotizata, tot ceea ce ea vroia.
Renuntam la lucrurile care imi faceau bucurie pentru ea. Nu stiam atunci ce fac, ma consolam cu gandul ca daca nu am renuntat din prima, ea nu avea sa creada ca a castigat si ca m-am impus si eu catusi de putin. Cata inselaciune!

Au trecut anii si cei din urma, cei doi din urma, mai exact, ne-au transformat in doua actrite, care se revad in backstage si se pregatesc pentru un nou act si care eventual, se mai ajuta sa se costumeze sau sa isi puna tot feul de masti si peruci.
Mai apoi, au urmat cele din urma luni, doua mai exact, in care am devenit, ea managerul hotelului, unde eu mi-am platit, nelimitat sederea.
In cele din urma, au urmat cele din urma zile, vreo cinci mai exact, cand am devenit doua straine. Si nu doar doua entitati separate, ci doua persoane care s-au consumat si devorat, atata de tare una pe cealalta, incat acum nu au ce sa isi mai spuna, nu au cum sa mai dezvolte sentimente empatice si nici nu se mai pot baza una pe cealalta.

Ea Fiinta care mi-a dat viata, eu Fiinta care am devenit constienta, intr-o maniera putin dura si prematura, ca pe pamant vii singur si pleci tot singur.

duminică, 1 septembrie 2013

cum sa privesti nedreptatea...

Nu te istraina de tine!
Daca am fi fost pe vremea lui Tepes, cu siguranta ar fi sunat comun si sensul ar fi fost inteles pe masura, atunci cand ai fi auzit- am fost din nou trasa in teapa...
Nimic spectaculos pana aici...doar ca de data asta, este grav. Al naibii de dureros. Si hey, stati linistit, ca are forta in umeri asta mica, dar parca in momentele astea ii vine sa spuna, veniti pe rand prieteni dragi, nu toti de-o data.

Am acest dar in a intui cam si de la cine vine dezamagirea asta (te miri cum eu ma prind si tu nu!?! Ufff, hai ca iti impartasesc eu secretul, am invatat sa fiu darnica, mai ales cu lucrurile valoroase-de la cine?- de la toata lumea), numai ca baiul ii ca nu ai idee in ce fel vine, si pare ca ala te clatina in momentul in care ai si pasit fata in fata, cu "adversarul", iti zici pe moment.

Dintre toate "rele" de pe lume (asta in viziunea celor care cred cu tarie ca rau este sa spargi bibelolul din sufrageria mamei cand esti mic si sa lasi un mileu gol, si bun inseamna sa nu iti stergi nasul cu maneca de la haina...), cel mai dificil de digerat este, credeti-ma pe cuvant din propria experienta, si cartile o spun, a trai, intalni sentimentul nedreptatii.
Am mai zis eu si cu ani in urma, (cand il tot gaseam sub pat pe stalkerul asta, de parca numai podeaua mea era prafuita din toate podelel din lume, si se simtea el cumva responsabil sa o curete), tradare, tradare, dar sa stiu si eu. Fair enough!?!
Eu as spune repede cu un zambet larg pe fata, ca da. Altii numai au ramas in stadiul in care ei vad asta un atuu important. O abilitate nemaipomenita in a si arata inteligenta, a jongla cu legile Universului cumva si a'si aroga dreptul de a se numi- mari cascadori in jocul pe sarma...e o treaba si echilibristica asta, pana cand o sa ajungi sa stai pe sarma gresita. (stim cu totii de sarmele alea cu tepi, care de fiecare data, pastra o bucata din haina ta si care te facea sa intarzii la ore...ca deh....unii ca sa intre in scoala, fara uniforma, mai intrau si pe usa din dos....pana te prindea directorul...)

Sa mai scriu ca raman uimita de egosimul oamenilor!?! Ar fi ca si cum ai avea pretentia ca cei din triburi sa poarte costum si obligatoriu in accesorizare sa existe butonii si papionul...

Gust amar si o usoare clatinare, pe cat intelege fiecare "usoara" clatinare..(parca te si vezi un taur in calduri care se avanta cu coarnele in steagul rosu, dar care nimereste direct cu capul, un zid de beton).

M-am ridicat pe varfuri, atat cat sunt eu de mica si ridicat afisul pe care am scris mandra- nu vreau sa mai accept sa vad aceleasi fete prefacute, nu vreau sa fiu teatrala, nu vreau sa ma pierd pe mine, nu vreau sa fiu ca ei. Daca incep sa fac asta de acum, sunt deja compromisa. Cam tot ce am, port cu mine !
Am vazut ca se poate, rar ce-i drept, dar se poate si altfel. Mai bine aleg sa cred ca 3 isteti schimba lumea, decat o adunatura de ignoranti.
Cuvinte in care chiar cred cu tarie, dar care se intorc catre mine ca un ecou, ecou care doar pe mine (si pe un surd) ma poate atinge vibratia lui...
Sa te infurii, zau asa. Insensibili, astia parca toti sunt nemti.
In schimb, te opresti, te ridici pe ultima treapta a scarii si ai imaginea de ansamblu- turma de oi pierduta, minti setate sa vada doar materialul si nevoile lor, oameni limitati de propriile lor maini.
Si tu, draga mea...deasupra lor.

Ai auzit in stanga si in dreapta- urmeaza-ti interesul. Oh, Doamne ai mila! As putea sa disec subiectul si sa ajung sa va schimb perspectiva asupra cliseului astuia, dar ma opresc si spun doar- nu aleg sa plec pentru ca nu as putea sa apelez si la cealalta fateta pe care orice om o poate avea, de a fi duplicitara si egoista, (in final, intr-o corporatie este ilegal sa ai banii in sertar, in loc sa ai un seif)....
Aleg sa plec pentru ca nu vreau sa ma instrainez de mine si sa ajung sa traiesc o viata desirata, impartita si nefericita pentru un scop material.
So...cine imi spune ca schimbul nu este echitabil, imi pare ca se inghesuie prin turma aia.

Mai are rost sa mentionez ca o parte din turma are si un nume!?! Oh, dar trist ar fi sa nu isi fi dat deja cineva seama ca o astfel de turma se gaseste la propriul loc de munca!

de la sfasiere, la eliberare...

si totusi....
In doar cateva momente,de-a lungul catorva zile, am trecut de la stari pe care am crezut ca nu le mai pot controla, caci nu mai sunt fetita care sa inteleaga ca altul este drumul ei in viata si ca se poate debarasa, caci viitorul il are inainte, nu aici trebuie sa faca oprirea.
Parca uitasem ca fiecare noua poveste, aduce alte trairi si naste sentimente mult mai profunde, indiferent de etapa vietii in care te afli, indiferent de maturitatea pe care ai castigat-o.
Pana in acest moment mi-a fost total strain gandul ca dupa perioada de "doliu", voi ajunge inevitabil, sa am puterea necesara sa le asez pe toate multe cate sunt, pe o masa si obiectiv, sa le inteleg si mai apoi eliberez.
Am crezut ca voi fi captiva intr-o durere permanenta...ca imi va  taia rasuflarea, schilodi increderea...fara speranta, pierduta...uitasem ca asa simt la fiecare despartire de oameni dragi si ca mai apoi tot din mine, imi va spune, in timp, ca am luat cea mai buna alegere. Uitasem ca atata de greu a fost de fiecare data, pentru ca in fiecare am investit, fiecaruia i-am oferit o parte din mine, cu tot dragul.

Eliberarea iti ofera un nou inceput si desi nu pot sa spun ca de fiecare data am facut o constient, ritualul acesta, la un nivel subtil, s-a produs si a creat miracolul.
Acum insa, de data aceasta, am ales constient, sa o fac, iar modalitatea prin care am ales sa o fac, este aceeasi cu care "noi" am inceput -indragostiti, timizi, plin de dorinta si visatori. Am uitat sa mai lasam sentimentele sa se exteriorizeze, materializandu-se in scris.
Acum, dragul meu, revin in aceeasi maniera cu care am inceput, altul fiind scopul insa- eliberarea.
Si iata ca ea s-a produs...cine ar fi crezut ca dupa atat zbucium, am fost parca smulsa intr-o clipa din lantul care ne facea atat rau!?!
Eliberarea vine in urma cunoasterii sinelui, in urma sinceritatii si in urma acceptarii ca trecutul daca ne-a adus Aici si Aici, Acum este diferit de ce a fost!
Pentru persoana speciala ce ai fost in viata mea, iti multumesc pe axa Timpului si te pastrez, asa cum in adancul meu, exista toate persoanele care pentru o vreme au stralucit ca bulgarii de aur in mainele mele!

vineri, 23 noiembrie 2012

you died...like we're all gonna go someday



If life were like a mountain, did you, did you not fall?
I have missed you since I was 19
And I don't recall your eyes but your hands I do recall,
and I know how you smelt when you were alive.

You died - like we're all gonna go someday.
You died. I was there and I wish you'd stayed.

They say you crossed a river to touch God's hand
but I did not understand where he lived.
So I tried to write him letters - letters of demand,
saying "He's my pole - back you give him"

I didn't see you die, I didn't see your casket.
Don't remember if I cried, but I never quite got past it.
You're fragile like a bee, and skinny as a steeple,
and all these memories - are they mine or other peoples?

When you died - like we're all gonna go someday,
I was five and I thought I could make you stay.


http://www.youtube.com/watch?v=5Id1lHyacbo&feature=related

joi, 30 august 2012

atunci cand se trage cortina, insa nu ai nici o emotie



Ce relatie atipica avem....
Nu ma dau in vant dupa romantismul eminescian, ba mai deloc. Mai degrab' ma surprind dorindu-mi sa ating jumatate din proportiile domnului Eliade si totusi fiind asa, in prezenta ta ma simt usoara, usoara si incep sa plutesc pe unde si Eminescu a pasit candva.
Esti descult si esti gol. Reusesc sa iti vad si cele mai repugnante circumvolutiuni ce te definesc si la fel cum imi doresc sa imbratisez invingatorul din tine, asa drag am si de schiopatarile tale.
Nu intentionez sa cladesc nici un piedestal pe care sa iti asezi piciorul, ci doar sa validez importanta existentei tale in viata mea, caci vezi, sunt inca langa tine.
Teama...n-am asa ceva. Este randul meu sa ma uit in toate ungherele. M-am, si nu o gasesc.
Nu-i curaj si nici pasiune, asa cum imi doresc sa fie. Nu's nici emotiile care iti semnaleaza ca Traiesti, este pura viata care curge din Iubire.
Dar sshhttt....trag cortina. Sunt prea multi licurici in noaptea asta care prin jocul lor initiatic, ma incetinesc. O sa le dau drumul si o sa ma ridic pe varfuri, o sa-i prind si o sa-i pastrez, doar pe aceia care ma pot ajuta acum sa ma retrag pentru o mica vreme. Sa ma retrag, caci nu am timp suficient sa imi citesc scenariul si sa ma dumiresc de imi doresc sa-mi joc rolul.


vineri, 3 august 2012

tinta sigura...drum lunecos...

Nu stiu daca asa o sa fie mereu, insa stiu ca de fiecare data ma intorc aici, atunci cand ma opresc din alergare. Ma intorc la vibratiile pe care le-a simtit sufletul meu la recunoasterea celuilalt suflet careia inca ii este devotat. Si nu mai sunt niciunde.
Mereu imi este bine cand cred cu tarie ca pot sa readuc la viata materiala acest suflet si o fac, iar apoi pe cararea unde imi asez piciorul este lumina.
Experimentez tot, caci am sete de cunoastere, INSA mi-am spus candva ca imi sunt suficienta si inca mai cred aceasta. Pana la noi valuri, NU incape in mine idea sa ma abat de la a-mi atinge intai cu varfurile degetelor, apoi cu talpa piciorului treapta fericirii...

joi, 7 iunie 2012

frumusetea va mantui lumea...


Ce este viata?

....te caznesti sa iei decizii la boloboc, crezi tu.....
.....este castigat cel care alege sa plece...si care atunci cand o face poate sa spuna ca a incercat sa termine asa cum trebuie, ceea ce a inceput ....

.....suntem pe cont propriu aici, dar cat mi-as dori sa pot spune- VIN CU TINE! 
...aud....."mergi de poarta-ti crucea ta"......
...nu am atata curaj sa mai pot sa pastrez doar amintiri....
......egoista nenorocita.......
......ai vrut TOT....Omul care a inteles acest tot....
.......ma uit inapoi....ce vad? niste nume scrijelite, cu urme de iubire....etape....2 dureri coplesitoare, iar eu....putin mai in fata de unde eram....
.......fara putere...cu siruri de lacrimi, cu gura cascata si amorteala in brate...simt paralizie...mi-ai dat linistea....

miercuri, 30 mai 2012

Lumina ei....Lumina lor...

A pasit prin locuri atat de familiare, dar intr-o maniera atat de noua.
Nu vrea mai, nu vrea sa invete alte lectii. Nu vrea si pace! Foloseste doar rute ocolitoare sa ajunga tot acolo in final. Probabil ca se da vreun premiu ceva la sfarsit.
Astazi insa stie- nu greseste niciodata! Si nu dintr-o inteligenta sclipitoare neaparat...insa nu greseste! Altceva o ghideaza, iara pentru obedienta, primeste ca rasplata exact Lumina asta care o conduce. Acum insa are alta poveste de spus...

A stat intinsa pe banca, inconjurata de verdeata, auzind pasari si simtind miros de libertate. A stat cu fata in sus, privind la cer si privea norii cum inainteaza. Nu s-a dumirit daca inapoi sau inainte, dar ii vedea continuandu-si miscarea- erau deci activi. (activi...ce cuvant frumos....)
Dupa o vreme a stat pe aceeasi banca, ciuruita fiind inauntru, epuizata si pe marginea prapastiei, de data asta cu ochii inchisi simtind picurii de ploaie cum ii palmuiau fata cat sa o ajute sa se trezeasca din amorteala.
Nu au reusit...mirosul de asfalt incins, acum umed, care venea de la soseaua pe care treceau in goana masinile, au dus-o in zona de reverie. De data asta cu zambet!
A vrut sa zaboveasca acolo...aiurea....la prima adiere, s-a chircit din nou...
"Nu ai habar ce sa faci cu ce primesti prostovane...""- asa si-a spus in final, cand a realizat ca nici macar nu a putut sa se bucure de momentele de liniste si gandul ei il taia mereu si brusc, cu o singura miscare din incheietura mainii, pofta de a trage insetata dintr-o tigare.
S-a mahnit...din nou! A primit din ce era in jur atata minunatie si ea a stiut a dea inapoi un abur ce se risipeste atat de repede cum se risipesc starile ei.
Is toate, is multe, is grele, nu-s de pitici d'astea...si totusi piticii vor sa le repare si pe ale lor si pe toate ale multora din jur.
-"N-ai structura solida bah!"
-"Zau?"
............
Copilule...esti in dificultate, caci forul tau interior este in obscuritate si vrea lumina! Unde e lumina? Abea o zareste. Pai mai, o si cauti oare unde trebuie?
Ce este de fapt lumina pe care ea o doreste?
Lumina este insasi EA....dar nu-i suficient. Acum vrea deja Sursa Luminii.
A obosit fugara, zau! Vrea ragaz sa se dumireasca ce mai inseamna sa fii activ, caci s-a impotmolit. Stie insa ca este isteata, prinde repede si face si treaba buna cand are si material si o alta luminita mica sa-i arate drumul plin de toata cate sunt pe el, pana la Lumina spre care priveste indelung cu gatul sucit si cu gura cascata.

Ia lumina de unde ii sau nu-i acum...