Woe of you woman...

Every instinct hankers after possession.
Instinct is like desire, desire that dries your power and makes you breathe it while sleeping.
I scream that I love you and like a response i get a smile and two questions: what else i have excluding your words? How can we trust you?
You have my heart crushed and full of love.
Love that flows, heart that knows no other senses, heart that does not want anything to touch, to love, know, to discover.
Better i die lying on nothing certainly then on something unsure.
I cheris and keep this love and if it happens the ship to depart from these places filled with love, well, i gain exceedingly courage, i clench soundly with my teeth, i open my eyes, grab the steering with hope- I will overcome the impasse with the risk of crushing the rest of my morality.
Woe, to the woman who will wean her art, the art of grace, art to dispel concerns, art of relief, consolation, art of love, woe, to her when she become independent and will want solitude. Then will lose her woman name who means only but half man, which involves obedience, devotion, care, love...woe, of that woman who wont fight with the instruments of what involves her name to live, to live with her half.
I need that my woman devotion to propagate in something that requires 100% dedication and that "something" it is YOU!

Fascination for the moon

Hello.
I’m 37. Since I was a child, I always felt strong emotions when I looked at the moon above.
I was strongly amazed by its form, it’s light.
The moon has always been there for me

Hello again. Since a couple days ago, I’m 37.
And I’m alone.
So many wrong choices I took but guess what? I never feared to be a loser, I took every single chance, I fought every single threat, I never said NO. My life brought me here where I am today.
I always looked above. Specially when ugly people told me “U will never make it”.
I find such a misterious energy fuel to dare me, under the word “impossible"

I lost so many battles. I made so many mistakes. But I’m here, still fighting, still making mistakes… still willing to learn from them.

And the moon was every single night the reflection of my tears.
They say it’s made of cheese. I like to say it’s made of hope.

I said YES. Every single time. Personal policy.
YES is a very strong word. YES is the way life gives u the opportunity to show that u grow, and that u finally got the chance to probe you can be better….

I felt fear. I so damn much love fear. That fear you feel when standing in front of an audience or in front of a TV camera on a live interview.
FEAR MAKES ME LIVE
I learned that RESPECT not only means to have all the bones in our body safe.
I learned that RESPECT is the beginning and ending on human relationships.

I only surround by people who is not MEDIOCRE. Mediocrity is contagious.

…. And the moon was there for me… every single night of my life…. Watching me grow from the distance…

Also she was there for me that night when I met the love of my life.I asked the moon: Should I? Of course she didn’t answer. She knows I am a YES person.

I met God. In so many ways. In the eyes of my street dogs. In the values I live by.

In the deadly love I feel for you….
So many hours having strong discussions about God during teenage and college...

And I came to the conclussion: God is LOVE, God is YES, God is RESPECT

But show me. Show me that way i dont know.
…And let me show u those ways u hadn’t went through yet….

I give people only one chance to proof their loyalty.
And I give only one chance because I’m convinced that everybody lies.

I WILL retire at 45. Young enough to take charge of the family while you keep developing your professional life.

I like to live comfortabily. I know you hate big things. But It’s my own way to probe myself I can still do better.

…. And dogs…. I’ve witnessed how divine creatures they are…

My definition of LOVE: warmth and hope

Hello. I’m 37.And I’m not getting any younger.

And the moon wants me to do better. She knows i hadn’t reached my potential yet....

I won’t EVER accept that my destiny is not in my hands.

But I really want and need to believe I am part of something greater than me.
You call it GOD; I call it JESUS.
You call it LOVE; I call it IRINA GABRIELA NITA.

Mi goal is to DIE in the arms of the woman I love. And to leave behind the most beautiful family in the whole world.

I feel alone. I feel hopeless. I feel a bleeding heart. But I’m betting EVERYTHING for a brighter future that I know will arise some day.
That future for me, has a name, and has funny frog eyes. And makes love to me like no one ever did or will do.

…. I want you to be my moon ….

God Bless you, my Woman.

PS: And this is what i call simplicity and love!

punctul pivot

"Unii te vad numai pe tine, altii numai pe mine.

Ne suprapunem atat de perfect!

Oasele noastre s-au unit, stam spate-n spate...

Degetele iti ating sfintele buze...brusc se-ntorc si-mi strivesc pana la sange gura...

Vom muri deodata sau unul va purta inca o vreme cadavrul celuilalt lipit de el?

Numai noi cunoastem dorul de a ne privi in ochi si-a intelege astfel totul...

Daca unul s-ar jertfi pentru o privire, ar vedea numai spatele, din care s-a smuls, insangerat al celuilalt!"

trecerea timpului

Am vrut astazi din nou sa-mi arat dibacia, numai ca de data asta m-am confruntat cu adevarul...

Am ales timpul ca si element de gandire si am ajuns la concluzia ca timpul, desi in teremenii Lui il inteleg foarte bine, il astept cu nerabdare de fiecare data in diferite contexte.

Si cand imi doresc sa vad un nou chip in multime sau unul drag mie, si atunci cand astept ca o rana sa se cicatrizeze si atunci cand astept ca o zi speciala din viata mea sa apara pentru a ma putea plia din nou pe ceva familiar si placut care imi aduce confort.

Timpul il pastrez in brate de fiecare data cand imi doresc ceva cu ardoare si tot timpul il detest atunci cand imi pare o inifinitate asteptarea. Dar stiu insa ca timpul este mester mare si il cuprind cu ambele maini, incercand sa ma bucur de el , atat la trecut, prezent si viitor.

Si ce stiu si cred cu tarie e ca trecerea timpul, atat in detrimentul inaintarii in varsta cat si al experientelor traite aduce valoare si asta este un motiv in plus ca timpul asa cum este el, nu ma face decat sa ma indragostesc de tot ce aduce el in viata mea- de la persoane, la experiente pana la caderi si impliniri.

Ador vechimea timpului. Ii ador parul grizonat, tremurul mainii, teama de neputinta, prafuirea puterii pana si slabirea tuturor analizatorilor. Ador timpul la trecut, prezent si viitor!

iubind valoarea

Realizezi ca faci un pas important atunci cand te eliberezi de dependenta emotionala inconstienta. Cunosti ca este vorba de "refugiu" si mai cunosti, realist fiind, ca realitatea nu-i tot una cu dorintele tale. Nu are cum si asta pentru ca diferentele sunt prea mari. Si totusi, accepti si intelegi orice primesti pentru ca acel ceva iti ofera o bucurie pe care rare ori o constientizezi la adevarata intensitate. Si atunci cand o faci, este profund si iti doresti doar sa o pastrezi. Dar ce faci cand nu depinde de tine sa o pastrezi si sa o faci sa creasca? Atunci iese iures mare daca nu cunosti cand sa te opresti sau ce sa iei din experienta. Nu-i bai, ca te pui pe picioare suficient de rapid, dar o faci avand o amprenta lasata de celalalt. Pe asta tre' sa o valorizezi.
Fiecare dintre noi inaintam cu un bagaj din trecut. Si fiecare dintre noi avem momente cand ii facem responsabili pe ceilalti de bagajul asta. Ne-ar fi mai simplu sa fim ajutati sa il caram. Nu se intampla asa insa, dar nu ne dam de ceasul mortii ca nu este cum vrem, insa ne inchidem. Ne zicem:"Data viitoare stiu eu cum actionez." Si uite asa se pierde pe drum o parte din libertate, individualitate. Si nu mai pui la socoteala ca ii privezi si pe ceilalti sa te cunoasca sau sa se bucure de deschiderea pe care o poti da si mai ales nu realizezi ca te transformi intr-un mic egoist, comfortabil si cu pretentii ca ceilalti sa vada ceea ce tu nu rostesti. Si atunci cand nu vad ii cataloghezi. Poate nu le spui prosti, inceti sau incuiati, dar cu siguranta nu ii favorizezi. Si uite asa se pierde din egalitatea care ar trebui sa existe intre voi, egalitate macar ca stiti ca veniti din acelasi Intreg sau macar ca stiti ca asa cum sunteti, inaintati greoi si va zbateti in aceeasi lume toti.
Sau poate ca iti zici ca nici nu se merita si nici nu vrei sa te deschizi si nici nu ai vreo obligatie in acest sens. Adevarat. Insa ce ai devenit?
Sa te "dezbraci" in fata cuiva, nu in fata oricui, nu inseamna vulnerabilitate si slabiciune. Ci mai degraba curaj ca ai facut-o indiferent ca celalalt percepe goliciunea ta diferit de cum ai expus-o tu. Macar ai facut-o si ti-ai invis temerile si te-ai si eliberat totodata.
Am stiut de la inceput ce presupune persuasiunea si am stiut mereu "limitele" si nu am avut nici o problema cu asta. Egoismul nu ma caracterizeaza, desi cu posesiviatatea jubilez atunci cand investesc. Dar ce nu am vrut niciodata a fost sa simt ca in viata experimentezi ceva de "umplutura" sau de ocazie. Sa dai si dai si dai...asta nu te oboseste niciodata, dar sa dai si celalalt sa nu vada, sa mai creada ca i se si cuvine sau sa se loveasca intr-un zid aplatizat emotional...asta nu-i ok deloc. Il faci practic pe celalalt sa te care in spate. Feedback de ocazie si asta doar pentru ca celalalt initiaza invitatia, nu inseamna neaparat investitie. Mai degraba pe o anumita parte inseamna comoditate, retinere din teama de a nu fi respins si poate un cuvant mai dur, lasitate.
La o privirea in ansamblu ce nu imi place este sa vad ca trecutul a fost gol in concret, dar ma uit acum ca se merita. Triumfator este sa constientizezi si sa traiesti cum si cat de valoros este sa iubesti un om pentru ce este el si nu pentru ceea ce ofera.
Si pentru ca vad iubirea pentru oameni ca o constanta, nu pot sa nu specific ca si eu raman constanta,desi timpul e mester mare, nu ma pot opri din a le oferi oamenilor garantii.
Pot si sa sintetizez fara cuvinte cu incarcatura emotionala si sa spun simplu ca iubesc valoarea din fiecare om!

Boom si apoi liniste...

Incotro suflet chinuit? Incotro in lumea asta abatuta si apasatoare? Unde vrei sa ajungi si cu ce pret? Cat esti dispus sa dai ca sa atingi o culme?
De ar conta ceva mai mult ca durerea sufletului... De te-ar rapune ceva mai rau ca un suflet chinuit si disperat...de te-ar...ai fi reusit cum sa deslusesti pasii pe care poti sa ii faci apoi. Ai fi, insa esti legat de maini si de picioare caci intre ale sufletului nu poti sa te implici si sa aduci idei inovatoare care sa iti garanteze succesul si vindecarea. Ceea ce traiesti isi lasa o amprenta si cu cine o poti impartasi? De cine te poti agata? De nimeni care sa te poata umple din nou. De nimeni,care sa te poata face un om nou apeland la incizii si a curata durerea pentru a face loc plinatatii. Si daca reuseste cineva chiar si pentru momentul in care sufletul ti-e amarat.... intreb, poate acea persoana sa si pastreze bisturiul in mana si cu blandete sa taie si sa curete la tot pasul!?! De ce atata mizerie oricum? Pentru ca totul este contaminat. Si cat ai da sa cureti tot, incepand cu tine...
Ce simplu ar fi fost daca nu intelegeam nimic, iti zici....si totusi sa te negi sau sa nu te accepti, te face mai linisitit? Poate doar pentru o noapte cand reusesti sa inchizi ochii, fara sa mai fi speriat ca ei sunt in jurul patului tau incercand sa-ti ia viata. Si dormi linisit doar pentru cateva ore gandind ca oricum asta sau nu asta ti-a fost viata harazita. Si te trezesti si apare iarasi durerea si te chircesti si vrei sa iesi din tine si doar sa privesti incontro ti se indreapta trupul si nici macar nu iti mai doresti ca simturile tale sa cunoasca ceea ce sufletul tau din trupul detasat simte sau incontro vrea sa o apuce. Vrei doar sa te privesti...iti sta bine...
Si iti plange sufletul in tine si iarasi nu intelegi nimic si iarasi ajungi la stadiul in care realizezi ca nici macar nu te cunosti.
Si esti depasit...
Ce durere coplesitoare...
Cauta te rog doar cum sa faci ca ce ai fost sa fie transformat...sa fie transformat din argint in aur...
Lasa aurul la lumina...lasa lumina la suprafata!

When the heart is open the patterns of thinking are vanished

Thinking is a double act. In one hand, we separate, detach us from everything that surrounds us, and on the other hand, we fix attention on a phenomenon or thing that we seeks to understand and to know it. In this sense thinking is a fact of reason, which we try to penetrate the meaning of the object thought.
Three stages can be distinguished,three successive models of the pattern of thinking. Them represent some person's attitude has towards the reality of the physical world, face the reality of others, but also against itself. These successive stages are characterized by certain attitudes represented by sense, reason and experience.
The three stages are not the only moments of evolution of knowledge. They are human different attitudes towards the subject of knowledge, expressing a view. Each of these attitudes give rise to certain "forms of thought" certain "mentality".
So we see how the values created a sense of faith, reason or philosophy gave rise to systems and natural phenomena or stage experience have taught that man does not find truths outside world at first thei aren t find in sense nor in reason. To achieve it is necessary to descend into the objective reality of the facts.
So we see books explaining and understanding the order of reality.
Reality forms the world (including inside or truth values), the areas of scientific knowledge - the physical universe or objective reality (natural sciences), the human world or the reality of subjective (human sciences) and the universe or reality objectified ideas (abstract speculative sciences).
It is thus easy to understand how and why thinking occurs and how to act in conformity with existing theories or in contradiction.
Most people think, analyze information, in Godness area too, as I said, trying to find clear explanations and connections to make them give their concurrence with Him, when what should follow is that feeling that someone described it this morning. The person wonder if it is normal that when he wants to pray, he cannot couse he find himself crying and it could not be stopped. He ask if it is normal to be so. I replied that yes, a disarming heart, a sincere heart to recognize His superiority and to feel small in front of Divinity , to accepts and affirms the God is the head and the is what he is trhu Him, a heart which cries after Him, is everything needed. Nothing complicated, no stereotyped thought patterns and no rituals, He wants a sincere heart and full of love for Him, which is part of you.
To change the way of thinking that you are used with that way of thinking trhu heart.
They key is to open your heart!

inceputurile ma omoara

Ce nu ma incanta si nu m-a incantat niciodata este ideea de a lua-o de la capat.

Inceputurile ma omoara.

Nu pentru ca nu am facut-o de nenumarate ori, ba dimpotiva, ci pentru ca simt ca este pierdere de timp sa iti tot arunci toate sperantele in ceva ce o sa se termine candva. Si revin la ideea de baza- o inima detasat este tot ceea ce avem nevoie.

Continua reinventare si reintegrare este obositoare intr-un anumit punct din viata cand vrei stabilitate si incerci sa-i dai nastere, insa parca mai tot din jur striga cu furie NU...si cand te vezi singur printre atatea voci, ori iti spui ca nu era momentul oportun sau persoana potrivita, ori, daca esti mai istet, realizezi ca simpla idee de stabilitate in ceva trecator a fost puerila.

Si ce sa regreti apoi? Nu mai ai ce!

Ramai cu un gust amar ca ceea ce s-a vrut a fi creat, s-a transformat in cenusa dintr-un simplu motiv- nepotrivita alegere!

Dar...rabdare, cum zicea si prietenul nostru Nuta, si lumea s-a creat in mai multe zile, noi de ce nu ne-am forma in mai multi ani, trecand prin mai multe experiente...!?!

istoria renasterii

Renasc!

Sunt pe o strada indepartata de Bucurestiul aglomerat si masina goneste.

Muzica se aude cu putere in boxe, dar pentru o clipa s-a facut liniste. Trag aer in piept si aud cum o fac simtind cum sangele pulseaza in mine.

Acum se aude numai sunetul tigarilor fumandu-se. Trosnesc.

Ne oprim dar o luam din loc din nou.

Vad in departare prin intuneric, pe trotuar ,o lumina si masina se apropie incet de locul cu pricina. Trei barbati imbracati in negru cu gluga pe cap incalzindu se la foc. Ce imagine ravasitoare. Mi-era dor sa mai vad in apropierea Bucurestiului asfel de imagini vechi ce ma descompun si ma aduc in stadiul de rustic, bagabondaj, copilarie. Si simt doar cum inima se ridica in gat si intorc capul usor , urmarind cu privirea imaginea in timp ce masina se indeparta tot mai mult.

Imaginea se schimba brusc. Nu mai este intuneric.

Lumini orbitoare care fug de o parte si de alta a masinii si a ochilor mei ce ma fac sa-mi doresc sa strig sa se opreasca. Si masina goneste si parapetii se strang in jurul nostru si tunelul este lung si emotiile sunt coplesitoare si ma gasesc cu un zambet tamp pe fata de placere. O placere nenaturala poate.

Astept cu sufletul la gura sa se opreasca iar cand intunericul apare din nou, vreau sa o iau de la capat, dar imi atrage atentia o alta imagine. Ma opresc o privesc si alerg spre ea. Este imaginea unei cismele si este senzatia de implinirea si racoreala pe care o am apoi dupa ce ma urc cu picioarele sa ajung sa beau apa, dupa o zi intreaga de alergat si jucat cu copii din spatele blocului.

Vad piatra cubica a Hanului lui Manuc si vad portile mari, negre, de lemn si vechi cum se deschid si acum sunt intr o alta existenta. Colind fetita fiind, fara nici un ban in buzunar (ce emotie teribila si placuta aveam), cautand ghinde pe jos si trec grabita pe langa fiecare caine pe care il intalnesc , caci desi sunt curajoasa stiu eu ca ei musca.

Ajung pe o strada in constructii si simt centrul vechi. Simt mirosul de caldiri vechi si umede. Simt cum imi intra pe nari si mi le destupa. Vad beciul vechi, din caramida, rosiatic unde se tineau sticlele de vin prafuite si de unde obisnuiam sa cumpar sifon si intru. Ma asez pe o lada si doar respir aerul care imi invadeaza simturile. Mi e dor dintr o data de mirosul gurilor de metrou de la Unirii...

Ies ametita ,imbatata de amintiri si mirosuri si vad ceva stralucitor undeva in josul strazii si ma apropii. Sunt cercuri mici si aurii.

O silueta mica , si cocosata iese in evidenat cu cat ma apropii. Este o maicuta cersind in miez de noapte pe care cu greu o descoperi in coltul strazii daca nu ar luci cu atata putere monezile din punga aruncata pe jos si crucea de la gatul ei. Imaginea ma nauceste. Ma invart in cercuri si toate imaginile imi trec prin fata ochilor. Realizez ca nimic nu este schimbat, doar ca intensitatea cu care m-am aruncat in tot ceea ce am incetat sa mai simt demult ma umple si sperie in acelasi timp.

Si o iau la fuga cautand drumul spre casa. Este prea mult pentru mine acum. Sunt departe de toate acestea... acestea pe care le traiam inainte atat de des.

Ajung acasa si vreau sa mi savurez tigarea ascultand o muzica buna. Si ma asez si inchid ochii si tigarea arde si muzica este doar un intermediar intre mine si starea de totala pierdere pe care o am acum.

Si respir si simt si renasc si traiesc!

cad stalpi dar se ridica ziduri

Mi-e dor de Dumnezeul meu!
Si totusi nu Il percepeam doar ca un scut protector sau mai degrab' ca un Observator, indus, desenat de ceilalti intr-o maniera limitata!?!
Nu cer decat sa Il vad in splendoare Lui, fara idei usor sau apasat creionate , de societate, pe o foaie alba gaurita deja ,de varful ce I-a conturat puternic fata.
Am pus mana pe carbune si am incercat sa-I dau viata acolo cu mintea mea umila.
Si nu iesea decat un batran intelept cu barba alba cu o expresivitate schimbatoare. Oscila!
Mereu incercam sa-I desenez ochii blanzi, dar ajungeam sa vad in ei si tiranitate. Gura o vizualizam zambitoare , insa desenata reiesea ca o gura mica, stransa cu riduri ce emana furie. Fruntea Ii era senina, insa uitandu-ma mai bine, o gaseam incretita. Si mai tot din ce este si era avea doua laturi.
M-am intrebat de ce mi-e atat de greu sa-L vad o frunza, un atom, o energie, un vant sau DOAR iubire (ceea ce si este). De ce mi-e greu si nu reusesc sa folosesc jocul la care apeleaza multi poeti, al personificarii.
Semnal de alarma!
Atunci am inteles ca societatea, de-a lungul vremii, nu a facut altceva decat sa-l mascheze inducand ideea de moral, disciplina, supunere, jug, limitari; care te duc cu gandul la neimplinire, o intreaga agonie, tensiune a unei intregi alergari, conditionare si care de cele mai multe ori sunt refuzate.
Au incercat sa tina din frau natura umana interzicand-o, in loc sa o expuna sa vorbeasca despre , de ce nu, rationamentul : cauza-efect. Si mai motivator...sa le arate oamenilor ca Dumnezeu, Fiinta este IN ei. Ca nu suntem separati de El. El nu este in cer si noi intr-una din planete sau galaxii, El este in noi, iar intreaga noastra viata, mica parte din El care este in noi nu cauta, acolo adanc (cine are ochi de vazut sa vada asta-sau sa simta) ,altceva decat sa alipeasca cu Intregul. Cu locul unde apartine!
Singura separare asa cum a fost cu Fiul, este "carcasa" , trupul de care suntem atat de alipiti, incat nu vedem ca suntem in interior atat de valorosi, iar valoarea aceasta nu trebuie canalizata decat pe un drum cat mai rapid la reintalnirea cu El , avand scopul acesta si actionand pe baza lui, fiind constienti ca singura valoare de care trebuie sa ne ancoram pentru a ajunge la tinta este ceea ce a pus in noi si ce se numeste El- DRAGOSTEA!
......
Ma vad insa in fata unei situatii unde busola catre drumul spre casa, nu mai indica iar inaintarea este tot mai greoaie si ajung sa ma intreb:- unde este acasa? Unde mi-am definit deja in mintea mea ca voi ajunge? Inapoi la locul unde eram? Daca acolo este acasa...intreb: de ce am plecat de acolo?
Si deci...unde acasa?
Nicaieri anume, ci doar unde sa simt apartenenta!
......
Cred ca cea mai dificila perioada a unui om este cand toate principiile (consolidate din realitatile celorlalti de cele mai multe ori) , fundamentele si valorile (pe care odata le numea valori) s-au desconstruit, iar acum cer cu disperare alipirea intr-o alta maniera, DAR care sa aibe acelasi punct pivot- Iubitul Creator!
PS: Mi-e dor de Tine, Dumnezeul meu!

First love

Is quiet..and also i have a quick thought...
I needed this to make again the calculation, looking forward , somehow to recive feedback that i grew and the experience wasn t in vain.
And i see things that i didn t knew till now and i have feelings which wants to refuse a part of what i see now around me or inside of me and i am greatfull (which is not only a regular feeling).
I am me, without new phases, but living the new perspective of life and the realtionship i have excited almost breathless.
On 28 Oct, it was the celebration of one year since i met Jose Carlos. To describe how i saw him then it dosen t make any difference, it was then, but to experience him now...is a total and deep adeventure.
I am in love with a grandiose person!
God help us to gave Him back, together like a couple, the happines and love He put inside of us!
I am here ready to loiality and commandments, starting a new life near him who changed my perspective and near whom i found devotament, respect and love!

John Clare
First Love

"I ne'er was struck before that hour
With love so sudden and so sweet.
Her face it bloomed like a sweet flower
And stole my heart away complete.

My face turned pale, a deadly pale.
My legs refused to walk away,
And when she looked what could I ail
My life and all seemed turned to clay.

And then my blood rushed to my face
And took my eyesight quite away.
The trees and bushes round the place
Seemed midnight at noonday.

I could not see a single thing,
Words from my eyes did start.
They spoke as chords do from the string,
And blood burnt round my heart.

Are flowers the winter's choice
Is love's bed always snow
She seemed to hear my silent voice
Not love appeals to know.

I never saw so sweet a face
As that I stood before.
My heart has left its dwelling place
And can return no more"

Totul pentru cer sau ba!

Ce fac Doamne cu viata mea mizerabila?

Cand Tata o sa fiu scarbita de ce sunt fara Duhul Tau Sfant si cand o sa uit ca a fi grozav in fata oamenilor nu-i tot una cu a ma contopi cu Tine?

Ce Iti dedic eu si cat mai am de gand sa spun ca o sa am timp si pentru a incepe o adevarata viata in Mana Ta?

Cat mai vreau sa prelungesc existenta asta ordinara in care ma scald tarandu-ma de pe-o zi pe alta imbata de iluzie ca simpla Ta prezenta in inima mea ,o sa pocneasca din degete si o sa ma gaseasca o persoana noua intr-o buna zi?

Ce Iti ofer?

Nici macar timpul meu! Esti acolo, dar fumul ala Te-a acoperit de tot si nu vad decat o mana intinsa pe care o privesc din cand in cand , atunci cand caut si caut in tot ce sunt si nu gasesc nimic si vreau reactualizare! Si vad mana si o prind si ma simt pentru a nu stiu cata oara plina, sanatoasa, sprintena, fidela si plina de speranta! Si simt pentru a nu stiu cata oara prietenul din Tine si inchid ochii in siguranta si ma bucur si sug fiecare secunda, plecata pe genunchi si cu ochii in valuri de lacrimi de numa´ Tu Tata le poti simtii, nu doar vedea! Si ma bucur sa Te am!

Dar ce fac Tata pentru Tine? Nu am invatat eu oare ca timpul este cel mai pretios dar!?! Harul Tau nu-i vesnic si daca stiu asta de ce nu dau iama in tara pentru a face ceva pentru a-Ti arata ca Jertfa Ta nu a fost in zadar, ca ea transforma si conduce!?!

Pentru ca sunt slaba Tata si pentru ca din nimicul meu vreau sa adun mai mult nimic in loc sa-l inlocuiesc cu adevarul si sensul Tau!

Iarta-ma Tata ca de fiecare data ma chircesc, dar Iti multumesc ca de fiecare data cand o fac simt dulcea eliberare de pacat si stiu Tata ca dorinta de Tine care creste tot mereu, este dorinta pe care Tu o pui in mine si vocea pe care o aud tot mereu, care imi zice:"Nu-i suficient pentru El doar atat!" este vocea care ma ghideaza si nu cea care-mi ingreuneaza inaintarea!

weakness vs. grit

He is so bald in front of me...he has a bald heart and bald wishes, bald feelings and transparent words and I look in the mirror-I am so covered...

I try to find so desperate leaves and grass and shroud to cover my nakedness...

If i think he tries to tied me up all my body is paralyzed again and again...

When i will run in his arms and feel like a child ,which can be teached more easier then a grown up girl who keeps with her teeth her principles and her image!?!

I guess in time, seeing that to be naked is not a disgrace!

Take off my clothes please,help me do it!

Caut butonul sa ma restartez!

Am cautat acel buton sa-mi dau restart....nu am mai gasit telecomanda...m-am gandit ca sunt de vina bateriile, insa nu asta era motivul. Telecomanda era atat de uzata si parfuita incat isi pierduse actualitatea. Apoi am cautat butonul computerului, am zis ca un restart unde adaug un refresh ma va gasi o persoana total noua. Nu a fost asa si asta pentru ca in momentul imediat urmator mi-am strigat indignarea si mi-a venit greu sa cred ca am ajuns o masinarie robotizata la care toata lumea are acces apasand un simplu buton-RESTART!
Am strigat Tata sa Te induri de mine si apoi am asteptat. Mi-am luat in spinare sacul asteptarii , poverii si pocaintei si am asteptat in gara trenul imediat urmator, caci pe cel anterior l-am pierdut atunci cand mi-am dedicat timpul impachetarii bagajului pe care il car si acum in spinare si de care nu sunt mandra.
Stau Tata in gara intunecata si rece si astept sa vina trenul. Am ochelarii de cal si dopuri de urechi si ma gasesc moarta fata de lume si rupta de tot ceea ce nu imi bucura inima si Tata astept....si mie inca nimeni nu mi-a spus ca trenul asteptarii a deraiat demult, el nici nu mai exista. Si vad pe placuta anunturilor ca in urmatorii ani o sa mai ajunga in aceasta gara doar un singur tren, cel la clasa in care astepti moartea. Si Tata nu Ti-am zis ca il astept pe acela in care vreau reactualizarea?
Si Te aud Tata spunandu-mi ca pentru reactualizare nu tre’sa angajezi bocitoare si nici nu trebuie sa jelesc o muribunda, nu trebuie sa imi torn cenusa in cap si sa imi sap groapa ascunzand-ma de lume,ci trebuie sa ma dezbrac in pielea goala sa arunc cat colo sacul care mi-a arcuit spinarea si sa alerg si sa alerg, sa tot alerg spre o alta gara, una fara un nume familiar, una care nu stie ce inseamna Nord, Est , una pentru moment neexistenta , dar atat de reala si plina de trenurile dulci ale reactualizarii. Insa Tata nu stiu locatia, nu stiu peripetiile pe care le voi intampina pana intr-acolo nu stiu nici daca am nevoie de bagaj, simt doar ca acela este trenul libertatii si eliberarii, stiu ca acolo o sa Te gasesc si nu cu o telecomanda in mana, ci cu bratele deschise sa ma atingi si sa-mi reversi reactualizarea!
Ce ma face sa-mi doresc reactualizarea? Pacatul care imi sugruma inaintarea cu fiecare zi ce trece! Richard Wurmbrand a folosit o expresie cutremuratoare legata de pacat si solutii cum sa gestionezi asta:” Te atrage pacatul? Ai face vreun pacat daca ai fi mort? Bineinteles ca nu. Atunci, MORI fata de pacat. ”
Si Tata pana la urma ajung in gara aceea in care singurul tren este cel care aduce moartea, dar asta doar dupa ce am murit o data si am alungat tristetea,povara si sunt gata sa iau trenul care ma va duce acasa!

Gratitudine

Cand mai am Tata timp sa-Ti multumesc pentru sentimentul de plinatate pe care il am de fiecare data cand stau in prezenta Ta daca tot timpul ma simt impovarata? Cand o sa-Ti multumesc suficient ca in tot acest timp ai stat in spartura pentru mine? Si cand o sa ma arunc la picioarele Tale umilita si strapunsa ca imi schimbi ziua, starea, viata in doar 5 minute cand stau de vorba cu Tine si ma umpli de sens? Cand fac asta?
Esti Vrajitorul vietii mele pe care adesea nu o inteleg cand o privesc cu ochii mintii, ai socialului si ai filozofiei. Esti Supranaturalul pe care l-am vazut de-a lungul evolutiei mele si esti pretiosul Duh Sfant care nu se vrea a fi indesat acolo in sertar printre accesorii, farduri, parfumuri si forfecute de taiat unghiile si scos numai cand balariile din jur au crescut si este nevoie de o reimprospatare.
Am nevoie de Tine , de igiena Ta zilnica care ma transforma intr-o persoana doritoare sa zburde de entuziasm ca are pace, sens, iubire , iertare si un viitor asigurat langa picioarele Tale doritoare arzator sa fie sarutate si recunoscute ca indrumatoare.
Nu am invatat ce presupune dulgheria si nici nu am umblat pe mare, nu am inmultit painile si nici nu am curatit leprosi, nu am redat vederea si nici nu am fost lider, dar Tata M-ai invatat sa imprastii calm, supunere, adevar, siguranta,certitudine, iertare si iubire si pentru acestea sunt multumitoare si Iti arat umilinta si iubire ca ma recunosc a fi creatia Ta!

In plina criza, mi-am gasit loc de munca!

Tată,

Vin din nou, pentru a nu știu câta oară, târându-mă pe drumul măturat deja de măturatorii care se trezesc dis de dimineață pentru a ajuta la estetica întregului oraș, prea plin de murdarul interior, care se revarsă sălbatic, cu ajutorul vântului, spre fiecare colțisor de clădire.

Caut curatul străzilor și nu îl găsesc...

Am pândit pentru o perioadă momentul imediat următor când strada a fost măturată pentru a-mi așeza genunchii și a-Ți căuta fața. Am crezut că o sa rămân curată, strada arată ca și paharul recent spălat care scârțâie...nici gând! Am căutat apoi ploaia, se zice că ploaia spală...nici gând! Genunchii îmi erau uzi și pielea deja denivelată din cauza pietricelelor acoperite de sânge din cauză că îmi străpungeau pielea.

Unde să găsesc curatul?

Și Te aud spunând: "Vorbești, îti aud vorbele idioate, vorbești și asta nu înseamnă nimic pentru Mine. Caut motivația ta. De ce cauți tu? De ce nu mă lași să-ți arăt poteca curată care duce spre fața Mea? Ce crezi, sunt capabil să o fac?"

Și fiica intră în defensivă, privind în jos, adoptând expresivitatea unei țânci atât de familiarizată cu De ce-ul, ca și cum ar fi abecedarul: "Dar stai, Tata...nu tre'să mă murdăresc mai întâi, ca să-mi pot dorii poteca curată?"

"Principii? Fă rost de altele noi!" îmi zice fară ezitare.

Și Tata ești mai mult decât calificat să mă pui la zid și să Iți ceri drepturile!

Ai pus în mine o inimă detașată de materialul imperfect, însă M-ai lăsat să mă detașez și de propriile-mi personalități pe care le-am creionat caricatural, la început, pentru ca mai apoi ele să mă transforme în Dorian Gray-ul obosit de atâtea poveri și de murdar.

Ce-mi poate curăța genunchii? Sângele Tău! Ce îmi poate îndruma pașii spre fața Ta? Mătura care Mi-ai pus-o în mână și care trebuie folosită de fiecare dată când fac următorul pas!

Am o slujbă demnă de cer. Sunt măturătoarea propriilor poteci!

Te iubesc Tată pentru că, ești de fiecare dată Tatăl care își ascultă fiica. Te iubesc pentru că azi mi-am permis, gândind la Tine, să-mi doresc arderea tabloului vechiului Dorian Gray și să apuc mătura de coadă mai strans, știind că ești aici cu fărașul! Și cel mai adesea Te iubesc pentru că mă recunosc ca fiică a Ta!

only samples of love

Me begging for your love !?!

You make me realize that it was you on the road and i couldn t see you and you showed me how much it counts to make the other feel that great safety feeling even when that is so there and so obvious.

Near whom i realize how important is to give trust and to let the other feel, when maybe only what he sees is a lonley road, that you are there and u never meant to leave !?!

How he/she can go, when his/her life is his/her already?

They say that you will know which are your feelings , when the other is gone...so...why to keep under a locket the emotions you think you don t have?

Is right and fair to put under question the feelings only because of principles?

Are we made of some patterns? Is fair to let the other feel the distance only couse we are scared?

We are so different, why i choose to put u inside my own box of principles when u are so great the way u are !?!

Why i choose not to descover you in your greatness?

I need only one quick look on my finger to see you and to touch the circle which means no ending!!!

How can i say thank you for all of these and for more other things !?! Living each moment!

I do know that you don t need samples of love, but every day i will put together those samples and i will create an empaire for you, my beloved amd u will know that i am free to love you more and more!

JCFL

BEM

To walk these streets without you..

I hate begin on my own...

So many souls around you

But you never feels like home..

Home is where my heart is aching!

I 'm a million miles from you, but if we stay strong

I know we'll make it through!

PS: Cum sa lepezi o parte din tine?

sooner or later, love wants to scream out louder

I'v been asking myself why i am so loved by so many peoples with a honest and real love? Why? Do i have something special? I do know how to appreciate their love or i do know how to love? I do realize that they love that God i have inside me and i do know how not to take it for granted and how to not let down their love for me?
I asked Jesus that i don t want to see or understand love in that way i was used to see at every corner in this life. I asked Him to show me and to put in my life the greatest love that can exist and He did! He teached me that love means to love that God they have inside them and to love what more that God can put inside their life.
I didn t wanted a simple love and God put me in front of a real decission- to review my love.
He put that wonderful love in my life already...but do i see it and more important- i do something to keep it and make it grow?
With God i talk in long terms...and with God is no longer- ME!
You God, You put everything in my life so my heart can sing to You and not to stay in quiet!

mawkish feeling

Where did that great and delightful feeling went? Why he chose to fly away dancing like a speck of dust and sing that beloved melody? It was here a few seconds ago...and it wasn t lost, or fugitive. He didn t lost his way home, couse he new the entire world. He new his way but he lost his gift of being able to see...and tell me now...:"How he can find his way without his eyes?"

This feeling is laughing at me and it keep spinning around on the rhythm of the song, bringing at each look and touch the same vanished, lost, away and stranger feeling already, but so bad wanted!

Could i have this dance with you?