cautand sa atinga apogeul...

"Pasionala mea"- ii zise si isi intoarce capul usor rusinat, insa atat de plin de fericire ca a atins inima pustoaicei asteia care inchide ochii cand ii atinge buzele si se pierde.
Nu are habar cam pe unde sunt si nici pe unde o sa le umble picioarele o vreme sau poate nu doar o vreme, ci intregul petic de viata ce le sta inainte.
Simt iubire si drag si se tin de mana atat de strans ca nici nu mai simt ca acolo sunt doua maini si nu una.
Nici nu si-au spus povestea vietii unul altuia ca au si inceput sa si-o tese pe a lor impreuna si le este bine.
Imprastie fericire, asta stie sa faca ea, iar la schimb primeste un sentiment coplesitor de uimire fata de ochii celui din fata care ii privesc direct pe ai ei in orice situatie.

"Ce mai este de descoperit inca?"...asta se tot intreaba fetiscana ametita acum de atata frumusete!

zambind, vibrez din nou...

M-am trezit intr-o incapere stramta.
Simt cum toate emotiile astea s-au napustit asupra mea si trag de mine in toate partile, zvarcolindu-ma. Ametita ma las invartita spre neant, in timp ce radiez si ma inalt cu ochii inchisi....usor cat sa sfidez legea gravitatiei...
Eman caldura...prin el, ma vad in oglinda si abea acum inteles ce efect am asupra celorlalti. Mi-a spus cineva candva ca am puterea sa ating inimi, de atunci mi s-a repetat asta, insa zambeam strengareste in coltul gurii. Mult prea micuta sa pricep cum este cu deciziile luate si cu interactiunea dintre oamenii mari. Am cerut sa inteleg ce trezesc totusi....acum cred ca stiu- este efectul a ceea ce creioneaza fiecare in mintea lui, despre celalalt. Si da...singura imi hranesc imaginatia, singura caut sa traiesc povestea asta cu toata intensitatea, singura imi caut momentele de bucurie. Caci acum stiu, totul este trecator, vibratia traita ramane insa!
Imi este greu sa respir acest aer singura si imi este dor constant de acele brate care ma cuprind mereu cu drag, cerand spatiu. Simt cum caut cu obrazul pieptul pe care sa imi asez capul si gura pe care sa o ating respirand cu stangacie, dorind abandonarea. Ii caut pielea si conturul fetei sa il mangai si tin in mainile mele mici...
Vad ochii blanzi si expresivi, si realizez ca traiesc ca si cum suntem numai noi doi prezenti.
Nu ma satur sa il cunosc si sa ma hranesc din sensibilitatea lui. Plec de langa el si mi se face dor sa il simt aproape, astept cu emotie fiecare gand al lui, inaltat catre mine, ma trezesc si zambesc stiind ca este o alta zi in care ii pot atinge mana si mangaia ceafa.
Vreau sa alerg in bratele iubitului meu, in fiecare sfarsit de zi...vreau sa imbratisez dorul...acest dor aprins pentru momentele cu noi, vreau sa ma trezeasca dimineata si sa imi sarute fruntea inainte de culcare, vreau sa imi zambeasa arogant si in acelasi timp defensiv, vreau sa ii simt emotiile si curajul de a ma indruma, vreau sa ii simt admiratia in privire, pasiunea si grija cu care se apropie.
Vreau o vreme, langa acesta suflet care m-a adus in punctul in care uitasem sa mai fiu. Pentru asta ii sunt recunoscatoare!
Tine-mi mana strans, cu drag, sinceritate si iubire!

"Am fost atata timp fara tine, dar vremea trece oricum fara noi..."

Unele persoane iti raman vesnic dragi inimii tale. La unele persoane te vei intoarce mereu, toata viata care inca mai este in tine!

Sufletul pereche.. intruchipare a persoanei pe care o cauti in fiecare zi, persoana care te completeaza permanent si cu care ti-ai imparti oricand viata intreaga!S-a creat o legatura profund spirituala...

Te cufunzi în inima si îl simti acolo.Tacerea capata mii de nuante. Îl poti simti de la distanta. Îl poti simti în toata complexitatea lui, ca si cum l-ai cunoaste de mii de ani. Este ca si cum nu mai astepti nimic de la celalalt, pentru ca ai deja totul. Simplul fapt ca stii ca exista îti este suficient.

Un suflet-pereche flacără geamăn....

"Se intampla doar o singura data si cauti toata viata apoi, dar nu mai gasesti niciodata....

C.M

bulgare de aur...

Si se face din nou liniste...de data asta imbinata cu dor si drag. Liniste cu zambet.
Si-l vad pe el si caut singura sa retraiesc in ganduri ceea ce am trait noi doi.
Ce cuplu frumos!
Ne vad zilnic, in diferite ipostaze.
Sunt deja saptamani bune de cand am inceput acest exercitiu, de a-mi aminti de noi in fiecare zi si imi face atata bine. Pastrez ceva frumos viu! In acest fel zambesc si am liniste si mai pot face ceva si pentru el de la departare- sa-l mangai cu iubirea mea.
Descopar ca desi nu am crezut, a fost una dintre putinele persoane in fata careia m-am purtat atat de natural si deschis. A fost persoana care ma facea sa rad mereu si imi cauta mana, persoana care se purta cu grija si persoana care de teama sa ma piarda imi zambea chiar si atunci cand nu primea din partea mea un zambet. Persoana care ma asculta si careia ii povesteam toate tampeniile mele, persoana care ma tinea in brate cu atata grija si atat drag. Persoana langa care ma vedeam in viitor pentru barbatul sensibil, sigur pe el, si iubitor ce era.
Parea relatia ideala din atat de multe puncte de vedere.
Am luat relatia ca pe un bun ce mi se cuvine la inceput si dupa mult timp am descoperit cat de mare crescuse in mine iubirea pentru el. O vreme m-am trezit zdrentuita de durere, incercand sa trag are in piept printre suspine de dor. Nici nu am avut idee ca asa o sa fie, dat fiind faptul ca atunci cand am ales sa plec, am plecat. Insa acum ma uit inapoi si vad ca- am facut compromis, am plans, am tacut, am asteptat, am schimbat, am imbratisat, m-am lasat pe mine, am creat planuri....si astea pentru omuletul asta mic care imi zambea din coltul gurii mereu si care isi tinea bratele deschise pentru mine.
Si ideea despre cum am vazut eu iubirea deja se schimbase...
Foarte des imi amintesc de el, foarte multe ganduri imi fac inima sa tresara si de cele mai multe ori il simt cum este acolo, departe, si nu vreau decat sa-l imbratisez cu dragostea mea, sa se poata simti in siguranta.
Am gresit, nu am fost pregatiti, nu am inteles iubirea in acelasi mod, am avut orgolii, am crezut ca orice se poate inlocui, mi-am pastrat spiritul liber si nu am acceptat responsabilitatea si angajamentul. Am crezut ca o sa-mi vand sufletul langa el si l-am judecat pentru asprimea cu care isi cerea locul in inima mea....si vad ca....dorinta lui nu era gresita...el iubea si o facea plin de devotament....asa cum simt si eu acum, devotament pentru omuletul acesta care mi-a oferit bucurie, care a pus bazele unei noi etape in viata si evolutia mea, care m-a iubit in felul lui cum rar se poate face.
Si-l caut in ganduri cu drag si pastrez vii amintirile si il mangai mereu pentru ca stiu cat de mult merita.... a daramat si a ridicat in acelasi timp in inima mea sentimentul iubirii.

Un suflet drag ce s-a indragostit si a deschis inima unei frumoase flori.
Am tinut candva in mana un bulgare de aur...

Esti drag, esti iubit Jose Carlos Ferreyra Lopez!

dar de pret

Dar de pret...dar primit ...insa cu ce pret- mi-am zis atunci cand inca paseam desculta pe nisip si voiam papucii sa nu ma ranesc...
Uimitor si coplesitor raspuns am primit....

Dar primit fara nici un pret ce ar putea sa aduca intristare sufletului meu, dar cu un pret ce aduce bucurie infinita...cu pretul cerului...cu pretul de a atinge cerul intr-o modalitate inaltatoare.

Si te iubesc...cum n-ai mai fost...si te iubesc, cum n-ai mai fost...

S-au amestecat in vartejul vantului...vantului care venea din suflarea lui puternica spre mine, vant pe care el a vrut atat de tare sa il arunce spre mine, vant vindecator ce a insemnat efortul de a-l strange in plamani atat amar de vreme, de a-l pregati si de a-i da drumul....s-au amestecat toate mastile mele cu acest vant si s-au izbit de toate colturile zidurilor, s-au infipt in frunze, sperand ca pot ramane, s-au mulat pe siluete umane, crezand ca se pot camufla, iara atunci cand o sa ma apropii, o sa sara fara mila pe mine din nou...s-au chinuit, dar s-au rispit....in mine s-au rispit...si nu ma mai uit dupa ele, imi pastrez privirea inainte si o mangai de fiecare data cand vrea sa priveasca inapoi, o mangai doar, stiind ca ii este teama acum si cauta "salvarea"....o mangai si o indemn sa se uite in fata...unde sta un biet muritor cu bratele deschise si intinse....un biet muritor descult, dar care mi-a arata NEMURIREA...

....un suflet cald, luminos, puternic, bland, o inima chinuita, carpita si plina de iubire...

Si te iubesc....cum n-ai mai fost....si te....

Ma-nclin in fata intelepciunii si iubirii si o imbratisez de fiecare data cand imi da voie. O fac cu devotament, iubire si supunere pentru ca m-a invatat sa traiesc asa cum am vrut dintotdeauna, dar cum n-am stiut sa o fac singura...si ma intreb...cum as putea sa pasesc singura pe drumul acesta fara el!?!
Nu am vazut in ochii nimanui iubirea pe care o vad in ochii tai...nu m-am conectat atat de profund cu nimeni altcineva asa cum, atat de natural o fac cu tine, n-am stiut ce inseamna sa ai intai un prieten adevarat si apoi un suflet si un trup cald langa, n-am trait decat cu tine iubirea fara urma de posesie...n-am invatat decat alaturi de tine ce este eliberarea si tot langa tine stiu sa iubesc neconditionat.

As vrea sa pot....as vrea sa iti pot....as vrea.....INTREAGA TA VIATA....insa nu vreau sa carpesc....vreau doar sa TE IUBESC!
Om frumos, om bland....om sensibil si atat de cald....om rabdator si luminos...luptator drag....esti obligatoriu....

Esti o parte din cerul meu!

http://www.youtube.com/watch?v=vnb4CCdxfB4

2 ani si alte ganduri fugitive, trecute in revista

A ramas aceeasi persoana importanta din existenta mea.

Sunt doi ani fix si parca au trecut 5-6 luni...

23.11.2011 ...

23 numarul de la masina, 23 parca stiu ca scria pe foi atunci cand se plictisea, asa cum facem si noi, numai ca noi desenam inimioare, stelute, coloane ale infinitului, 23 strada pe care stau, 23 numarul de la masina mea, ales acum...23 ora la care ma uit mereu la ceas, 23 numarul pe care il aleg in orice situatie as fi pusa sa aleg un numar, 23 cica este un numar cu insemnatate...(detalii Wikipedia) 23 si cred ca este un numar care inseamna mult mai mult de atat si in viata lui...dar prefer sa nu imi bat capul si doar sa raman loiala acestui numar, asa in simplitatea mea.

Posibil ca o parte din el inca o caut in oameni si atunci cand nu o gasesc, ma lovesc de insuficienta si imi iau jucariile si plec spre cel mai inalt munte, unde caut numai sa il desenez in minte si imi este suficient.

Zambesc macar pentru ca stiu ca, atunci ,am ales un om valoros care sa ma conduca si a facut-o atat de liber ca nici nu si-a dat seama de ce construieste.

Emotiile traite perioada aia, am incercat pe cat am putut sa le propag...s-a schimbat mai tot...mai tot...acum da, acum imi este dificil sa mai simt acele tresariri pentru toate lucrurile mici si cateodata mi-e ciuda ca m-am facut om mare...mi-am pierdut pe drum entuziasmul sau poate ca de acum doi ani, toate acele lucruri mici care ma faceau sa zambesc, au decis sa se ascunda crezand ca nu mai este nimeni capabil sa le trezeasca...

Habar nu am ce este dincolo si nici nu caut sa cunosc acest adevar, posibil ca nu o sa reusesc niciodata, de aici, sa deslusesc minunatia...insa stiu tare ca este imposibil ca pe mine si pe Mihai sa ne fi legat numai acei 5 ani, cu greselile si cu neintelegerile lor...trebuie sa existe ceva mai maret de atat, trebuie, atat timp cat a ramas aproape singura incapere pe care nu vreau sa o deschid si sa umblu in ea, trebuie atat timp cat o apar cu mai tot ce sunt....

Trebuie schimbata cumva traiectoria si imi sudez asta bine in minte sa o cunosc si dincolo...

Un om atat de incomplet si de insuficient, dar atat de indispensabil...

Ramane drag sufletului meu...ramane drag si il pastrez aici...

Gand de seara

M-ai facut sa vad maretia si sa-mi doresc sa o pastrez.
Ma faci sa nu doresc sa mai zbor pe alte culmi si nici sa gust altceva aparent mai dulce. Refuz alte "placeri" si mi-e ciuda ca INCA nu o pot face la tot pasul, si mi-e ciuda ca stiu ca fara tine, inceputu-i anevoios si nu stiu pe ce unealta sa pun mana mai repede sa cladesc minunatia de caldire ce este rezistenta la cele mai mari cutremure. Sunt lacoma, lacoma de tine, de starea generata pe care o doresc tot mai mult- sa ating sentimentul plintatii cu tine si cand pasesc si cand respir. Este o parte abisala ce domina si nazuiesc ca o voi atinge.
Dezvelesti din mine partea cea mai buna lasata de Dumnezeul nostru pe care o oglindesc si in tine. Si iubesc ce a creat El si cum a stiut sa ne apropie si iubesc Dumnezeul din tine si tot ce mi doresc este sa-L cladim impreuna tot mai de necuprins, caci atunci cand El este mare, nimic nu mai pare valoros defel.
Imi indrepti pasii numai spre ceva aparent intangibil, dar care imi este asa familiar si dulce si stiu, ah, de-ai sti cat de bine stiu si cat de dinainte ce trebuie sa pricep prin tine si sunt recunoscatoare si ingrozita si sunt coplesita de dragostea si devotamentul pe care il am pentru ca am inteles ce iubesc si ce e libertatea si ce e daruirea si sunt atat de mandra ca pot sa dau si inapoi din ce primesc.
Le stiu, desi ai fost stangaci in a mi le arata, le stiu desi le aveai pregatite sa fie expuse, tu stiind cine esti, le stiu desi nu ai reusit asa cum ti-ai fi dorit sa mi le arati...le stiu pentru ca le simt pana in maduva oaselor.
Inca ma lupt sa razbat, sa infrang cliseul cum ca iubirea este posesie. Inca ma zbat sa nu grabesc ritmul in care ne intamplam si sa resorb fiecare secunda din prezent cu gura, cu sufletul, caci vreau ca ele sa fie, sa ramana.
Si de-ai sti ca nimic nu vreau mai mult decat sa pasesc desculta cu tine de mana pe iarba uda in zori de zi, in locul acela special de care mi-ai povestit....si de-ai sti...
Lasa-ma sa le spun, te rog, caci nu-i devreme sa le cunosti...lasa-ma si nu ma opri...pentru ca nu mai e vreme, lasa-ma sa le spun, caci acum tot ce e in mine striga si cheama starea care ne apropie. Lasa-ma te rog caci stiu ca starea imbatata de disperare si recunostinta este cea mai reala, este punctul pivot.
Ai schimbat total definitia iubirii! M-ai adus tot mai aproape de El!
M-ai facut sa tin de mana starea aceasta...pura apoteoza si simt cu fiecare celula ca actul volitiv nu are nimic a face cu asta. Plutesc spre ea, fara sa fi avut ragaz sa ma gandesc daca o doresc macar....plutesc spre ea si altceva in adancul fiintei mele, nu doresc a avea.
PS: Vreau sa te iubesc liber, dar mi-e teama ca nu o sa o pot face. Mi-e teama ca o sa uit ca nu sunt doar eu, ci suntem noi si o sa incep sa doresc mai mult si o sa incep sa cer si o sa ciopartesc vapaia ce danseaza inlauntrul meu tot mai incins.
Te imbratisez cu inima-mi intreaga!

pentru o alta entitate...

Ma-nveti tot ce-i mai sublim si pur pe lume- ca timpul, nu e timp, rabdarea n-are margini, ca trupul nu-i edificiu si ca iubirea defineste.
Imi pierd simtirile terestre si las sa se stearga notiunea timpului, a materialului, ba chiar si a tristetii cu tine...

Rana pe rana se leaga, mi-am zis, dar nicidecum!

Traiesc clandestin si de aici din departare o alta iubire- nimic malitios in ea, ceva facil...o stare nuda. E tremuranda si umila, e puternica, e ....libera! O iubire infailibila!

Este tacita dorinta mea de-a trai prezentul si viitorul in aventura vietii pe care tu o vei alege, iar noi o vom construi.

Mi-e teama poate de o a doua rana, dar tu m-ai invatat ca bratele se vor ridica mai treze si ca doar asa voi intelege ce ma leaga de cer, de ast' pamant, de tin'.

Tacerea ta e aur si ce mi doresc nespus e sa o tin si sa o impart doar pe alocuri cu ale noastre euristice priviri...

Si nu vreau sa te-mpart cu nimeni si cat ma zbat sa alung acest gand ce devine chin, caci nu vreau a fi egoista si impunatoare, caci nu voiesc a nu cunoaste cum liber si nu egocentric sa ne construim.

Ce esti acum ma transfigureaza in ceva intraductibil si nu tanjesc dupa ceva mai mult de teama,poate, a nu rupe firul pe care incet pasim...si nu doresc nici a grabi, ci mai degrab' as vrea sa fii, sa fiu, sa fim!

Pastreaza-ma langa tine, esti minunat si este o binecuvantare sa te am!

Umbre si forme

"Intunericul albi pana-n strafunduri.

Pe el il uitase si amintirea, se impaienjenea de cate ori incerca s-o recheme. Numai degetul parea ca pastreaza atingerea pielii lui.

In adancul ei plutea peisajul de seara.

Oglinda si nalucile din ea se miscau una-ntra-alta ca intr-un film. Persoanele n-aveau legatura cu decorul. Purtau in ele o transparenta fugara, intr-un peisaj care era doar o intunecare incetosata de seara. Ambele, topite si amestecate, schitau o lume parelnica de umbre.

Imaginea lui opaca intrerupea peisajul, dar inconjurata cum era de umbre fugare, imprumuta o transparenra ireala.

Am avut iluzia ca se perinda campia prin trasaturile fetei, dar din toata aceasta curgere neintrerupta, nu putea retine nici un contur deslusit.

Aparu trecatoare, fara sa straluceasca in chipul lui, o luminita departata si rece. Cu palpairea ei aprinsa in pupila, ochiul plutitor pe valurile inserarii luci o clipa, ca un licurici fermecator si bizar."

BEM

Fascination for the moon

Hello.
I’m 37. Since I was a child, I always felt strong emotions when I looked at the moon above.
I was strongly amazed by its form, it’s light.
The moon has always been there for me

Hello again. Since a couple days ago, I’m 37.
And I’m alone.
So many wrong choices I took but guess what? I never feared to be a loser, I took every single chance, I fought every single threat, I never said NO. My life brought me here where I am today.
I always looked above. Specially when ugly people told me “U will never make it”.
I find such a misterious energy fuel to dare me, under the word “impossible"

I lost so many battles. I made so many mistakes. But I’m here, still fighting, still making mistakes… still willing to learn from them.

And the moon was every single night the reflection of my tears.
They say it’s made of cheese. I like to say it’s made of hope.

I said YES. Every single time. Personal policy.
YES is a very strong word. YES is the way life gives u the opportunity to show that u grow, and that u finally got the chance to probe you can be better….

I felt fear. I so damn much love fear. That fear you feel when standing in front of an audience or in front of a TV camera on a live interview.
FEAR MAKES ME LIVE
I learned that RESPECT not only means to have all the bones in our body safe.
I learned that RESPECT is the beginning and ending on human relationships.

I only surround by people who is not MEDIOCRE. Mediocrity is contagious.

…. And the moon was there for me… every single night of my life…. Watching me grow from the distance…

Also she was there for me that night when I met the love of my life.I asked the moon: Should I? Of course she didn’t answer. She knows I am a YES person.

I met God. In so many ways. In the eyes of my street dogs. In the values I live by.

In the deadly love I feel for you….
So many hours having strong discussions about God during teenage and college...

And I came to the conclussion: God is LOVE, God is YES, God is RESPECT

But show me. Show me that way i dont know.
…And let me show u those ways u hadn’t went through yet….

I give people only one chance to proof their loyalty.
And I give only one chance because I’m convinced that everybody lies.

I WILL retire at 45. Young enough to take charge of the family while you keep developing your professional life.

I like to live comfortabily. I know you hate big things. But It’s my own way to probe myself I can still do better.

…. And dogs…. I’ve witnessed how divine creatures they are…

My definition of LOVE: warmth and hope

Hello. I’m 37.And I’m not getting any younger.

And the moon wants me to do better. She knows i hadn’t reached my potential yet....

I won’t EVER accept that my destiny is not in my hands.

But I really want and need to believe I am part of something greater than me.
You call it GOD; I call it JESUS.
You call it LOVE; I call it IRINA GABRIELA NITA.

Mi goal is to DIE in the arms of the woman I love. And to leave behind the most beautiful family in the whole world.

I feel alone. I feel hopeless. I feel a bleeding heart. But I’m betting EVERYTHING for a brighter future that I know will arise some day.
That future for me, has a name, and has funny frog eyes. And makes love to me like no one ever did or will do.

…. I want you to be my moon ….

God Bless you, my Woman.

PS: And this is what i call simplicity and love!

Dorinta de ziua mea

Doamne fa din mine un instrument al iubirii Tale...
Acolo unde este ura, ajuta-ma s-aduc iubire
Acolo unde e greseala, ajuta-ma s-aduc iertare
Acolo unde e-ndoiala, ajuta-ma s-aduc credinta
Acolo unde-i disperare, ajuta-ma s-aduc speranta

Acolo unde e-ntuneric, ajuta-ma s-aduc lumina...
Ajuta-ma sa caut mereu sa iubesc, nu sa fiu iubit
Sa-nteleg, nu sa fiu inteles
Sa iert, nu sa fiu iertat
Caci doar daca vom darui vom primi inapoi
Si doar daca vom ierta vom fi iertati si noi
Si doar daca vom iubi vom fi iubiti si noi...

http://www.youtube.com/watch?v=yTlQ9ARLiTU

punctul pivot

"Unii te vad numai pe tine, altii numai pe mine.

Ne suprapunem atat de perfect!

Oasele noastre s-au unit, stam spate-n spate...

Degetele iti ating sfintele buze...brusc se-ntorc si-mi strivesc pana la sange gura...

Vom muri deodata sau unul va purta inca o vreme cadavrul celuilalt lipit de el?

Numai noi cunoastem dorul de a ne privi in ochi si-a intelege astfel totul...

Daca unul s-ar jertfi pentru o privire, ar vedea numai spatele, din care s-a smuls, insangerat al celuilalt!"

Esti complet, desi tot in jur striga contrariul

Te napadesc trairile si astepti balonul de salvare,cazand in gol, caci parasuta demult nu ti-a mai oferit garantii. S-a dus si salvarea, iti zici, si pe buna dreptate. Totul s-a zdruncinat de cand El a ales sa isi puna mana pe fraiele vietii tale, in urma cu 5 luni si nu doar de atunci, dar nu te plangi...cauti doar salvarea.
Cioran spunea ca Dumnezeu este disperarea cea mai mare cand toate celelalte s-au dus...asa sa fie? Cum ai putea crede asta cand revelatia ai trait-o si asta nimeni nu iti poate lua si nici tu nu o poti contesta, nici macar atunci cand esti sleit de puteri. Da...ti s-au schimbat parerile, principiile s-au slefuit, insa ceea ce simti pentru El, este real si prezent, doar ca ambalajul e nou si nu pentru o cauza ingrata, nici pentru strategii de marketing, ci pentru a te plia mai bine pe ceea ce este El in tine.
S-a schimbat ceva in regimul asta..nu iti mai doresti sa te mai tavalesti in noroi atunci cand te-ai murdarit doar putin...acum cauti drumurile asfaltate.
Sunt zile in care te uiti si vezi ca totul in jur s-a schimbat si iti doresti sa pastrezi tot asa cum era o data, dar asta nu mai depinde de tine...si deci...zboara puiule, zboara catre cer pentru a bucura inimi, nu pentru a plange un trecut frumos, dar efemer...
Daca nu este real si singurul Domn...ma intreb de ce de fiecare data cand esti in prezenta Lui, ti se inunda inima cu El si iti doresti sa-L respiri tot mai mult!?! De ce simti sa spui- ASTA E DRUMUL CEL BUN!?!
S-a daramat ceva, s-a rupt echilibrul? Nici vorba!

Echilibrul il ai numai prin dragostea fata de El si cum sa dispara acesta? Cum sa dispara o parte din tine?
Cat de inestetic ai fi doar cu o mana si cu o coasta lipsa...

trecerea timpului

Am vrut astazi din nou sa-mi arat dibacia, numai ca de data asta m-am confruntat cu adevarul...

Am ales timpul ca si element de gandire si am ajuns la concluzia ca timpul, desi in teremenii Lui il inteleg foarte bine, il astept cu nerabdare de fiecare data in diferite contexte.

Si cand imi doresc sa vad un nou chip in multime sau unul drag mie, si atunci cand astept ca o rana sa se cicatrizeze si atunci cand astept ca o zi speciala din viata mea sa apara pentru a ma putea plia din nou pe ceva familiar si placut care imi aduce confort.

Timpul il pastrez in brate de fiecare data cand imi doresc ceva cu ardoare si tot timpul il detest atunci cand imi pare o inifinitate asteptarea. Dar stiu insa ca timpul este mester mare si il cuprind cu ambele maini, incercand sa ma bucur de el , atat la trecut, prezent si viitor.

Si ce stiu si cred cu tarie e ca trecerea timpul, atat in detrimentul inaintarii in varsta cat si al experientelor traite aduce valoare si asta este un motiv in plus ca timpul asa cum este el, nu ma face decat sa ma indragostesc de tot ce aduce el in viata mea- de la persoane, la experiente pana la caderi si impliniri.

Ador vechimea timpului. Ii ador parul grizonat, tremurul mainii, teama de neputinta, prafuirea puterii pana si slabirea tuturor analizatorilor. Ador timpul la trecut, prezent si viitor!

When the heart is open the patterns of thinking are vanished

Thinking is a double act. In one hand, we separate, detach us from everything that surrounds us, and on the other hand, we fix attention on a phenomenon or thing that we seeks to understand and to know it. In this sense thinking is a fact of reason, which we try to penetrate the meaning of the object thought.
Three stages can be distinguished,three successive models of the pattern of thinking. Them represent some person's attitude has towards the reality of the physical world, face the reality of others, but also against itself. These successive stages are characterized by certain attitudes represented by sense, reason and experience.
The three stages are not the only moments of evolution of knowledge. They are human different attitudes towards the subject of knowledge, expressing a view. Each of these attitudes give rise to certain "forms of thought" certain "mentality".
So we see how the values created a sense of faith, reason or philosophy gave rise to systems and natural phenomena or stage experience have taught that man does not find truths outside world at first thei aren t find in sense nor in reason. To achieve it is necessary to descend into the objective reality of the facts.
So we see books explaining and understanding the order of reality.
Reality forms the world (including inside or truth values), the areas of scientific knowledge - the physical universe or objective reality (natural sciences), the human world or the reality of subjective (human sciences) and the universe or reality objectified ideas (abstract speculative sciences).
It is thus easy to understand how and why thinking occurs and how to act in conformity with existing theories or in contradiction.
Most people think, analyze information, in Godness area too, as I said, trying to find clear explanations and connections to make them give their concurrence with Him, when what should follow is that feeling that someone described it this morning. The person wonder if it is normal that when he wants to pray, he cannot couse he find himself crying and it could not be stopped. He ask if it is normal to be so. I replied that yes, a disarming heart, a sincere heart to recognize His superiority and to feel small in front of Divinity , to accepts and affirms the God is the head and the is what he is trhu Him, a heart which cries after Him, is everything needed. Nothing complicated, no stereotyped thought patterns and no rituals, He wants a sincere heart and full of love for Him, which is part of you.
To change the way of thinking that you are used with that way of thinking trhu heart.
They key is to open your heart!