Poveste de inceput...
Primul om pe care l-am iubit si pentru care am simtit acea pasiune si in fata caruia m-am abandonat, simtind cliseicul "te voi urma ORIUNDE piciorul tau se indrepta", a fost un om matur din perspectiva anilor, trecut de tinerete, egocentrist, guraliv, plin de el, mandru, ce se credea atotstiutor, ce dorea sa iasa in evidenta, un barbat cu urechi mari, nu cu o dantura perfecta, ce isi rodea unghiile, cu burta, putin cocosat, mancacios, ce voia sa se impuna si cate si mai cate, astfel de "defecte".
Faceti cunostinta cu Mihai.
Al doilea om pentru care am simtit sentimente similare (si asta datorita asemanarilor izbitoare dintre el si Mihai) a fost un barbat transant, egoist, schimbator, impulsiv, gelos, chelios, si el trecut de prima tinerete, foarte inalt si masiv si nu doar datorita muschilor, cu laba piciorului foarte mare, cu semne si cicatrice pe corp.
Salutati-l pe Robert.
Nimic grandios...nu vezi pe aici nici un Pierce Brosnan, George Clooney, te miri ce burlac milionar si aratos sau vreun flacau care s-ar trezi dimineata sa iti faca micul dejun sau care vine cu cadouri si flori la intalnire de fiecare data, nici macar un flacau care sa stea sa te asculte cand ai tu ceva de zis sau care sa te sustina, atunci cand ai nevoie.
Mai apoi a urmat un alt om pe care am invatat sa-l iubesc odata cu trecerea timpului pentru simplitatea lui, pentru sensibilitate si servilism indreptat catre mine. Devotamentul lui si sacrificiile- cum ii placea sa le numeasca- m-au apropiat de el, insa niciodata in felul in care am descoperit prima oara ca pot si stiu sa iubesc. Cel de-al treilea om, era foarte direct, materialist, cosmopolit, ce ii placea luxul si confortul, care dorea sa transforme atat lumea cat si persoanele din jur dupa bunul plac, un om plin de nevoi ce poruncea ca nevoile sa ii fie implinite, cu goluri ce dorea sa fie umplute, un solitar, un outsider, daca vreti. Un barbat mic de inaltime, cu o dantura frumoasa, cu diverse ticuri, cu sprancene foarte stufoane, ce se lungeau si se transforma in una singura, cu fundul mare, cu pieptul lat, desi avea picioare mici, datorita nationalitatii-brunet, lasand impresia ca este vreun rrom de pe la noi si alte "defecte".
Bun venit Jose Carlos.
Am subliniat doar "defectele" acestor oameni plini de parti bune si frumoase, parti luminoase care m-au facut sa cresc si m-au facut sa le iubesc...am subliniat insa parti negative, nimic stralucitor cum probabil ca doresc fetitele cu genti nu stiu de care sau fetitele care vor doar sa umple un gol indiferent de gol sau fetitele recent iesite dintr-o relatie, care se folosesc de un alt pion pentru a depasi momentul si lasa impresia ca sunt pe drumul cel bun dupa o furtuna. Zone pe care timid le-am tatonat si eu atunci, dar dorind tot timpul evolutia.
Ma uit in urma si vad ce maini am tinut in mainile mele si realizez ca am dorit TOTUL de la prima mana pe care am tinut-o strans timp de 6 ani.TOT!
Intensitatea cu care am trait momentele alea, m-au facut sa fac si stangacii si sa gresesc si sa ma grabesc si sa cer, nu neaparat dand din maini si din picioare, sa traiesc iubirea in toate felurile de la supunere, la razvratire, la iertare, la frustrarea, la abandonare....
Mai apoi, a doua mana mi-a oferit exact ceea ce prima mana incetase sa faca si deja incepusem sa traiesc relatia pentru mine, pentru golul umplut...de la a doua mana, voiam sa pastreze vie amintirea primei maini si daca nu facea asta, aparea frustrarea, daca se purta diferit de cum anticipam eu ce prima mana s-ar fi purtat, imi displacea si voiam sa-l duc de mana sa vada profilul primei maini sa stie cum sa se poarte pe viitor- iata-ma dorind sa schimb si ingradesc libertatea unui om, pentru bunul plac.
De la a treia mana, nu am dorit nimic, ma bucuram doar ca este si ca umple o "singuratate" , sa-i spunem, imi placea ca ma facea sa rad, ca se purta cu grija, era atent si ma scotea din rutina zilnica. Mai apoi, am inceput sa iubesc, in felul meu si a treia mana, imi era si prieten, desena planuri pentru noi, era entuziasmat, indragostit si loial...bunatatea lui m-a facut sa il apreciez si sa ma conving ca felul cum am iubit prima mana, nu poate fi inlocuit si nici retrait...si desi, nu simteam nici sa ridic un fir de ata pentru el, fara sa ceara asta, mi-am spus ca il iubesc in felul meu si ca este suficient pentru a cladi un viitor impreuna.
Ce amaraciune si cat chin sa impingi cu umarul sa cladesti ceva ce poate nici nu doresti, dar din temeri sau din cerintele societatii construiesti si numesti mai apoi casnicie.
In final, am ajuns la o concluzie coplesitor de trista...probabil ca la nivel teoretic toata lumea o aproba:
Opriti-va oameni buni sa doriti oameni in vietile voastre doar sa va implineasca niste nevoi, indiferent de naura lor.
Opriti-va sa transformati oameni dupa bunul plac si evitati sa mai doriti ca acestia sa urmeze principiile si eticile voastre.
Este dureroasa si cu o influenta atat de crancena pe termen lung, o astfel de abordare.
Nu posedati nimic, ci doar puteti avea in fata voastra un prieten care nu joaca niste roluri, care nu da cu var, care poate pleca oricand, de vrea, cu care va bucurati de ce traiti si in fata caruia ridicati oglinda sa va vedeti exact cum sunteti si mai faceti un pas spre dezvoltatea personala.
Venim singuri si plecam tot singuri din lumea aceasta...inaltarea se produce cand interiorul este pregatit sa zboare, nu cand te chinui ca exteriorul sa aduca avionul e care probabil candva, vei dori sa inveti si sa-l pilotezi.
Mi-as dori ca toti oameni sa poate transcende trecutul si intampina viitorul, pe parte emotionala si nu numai, zambind si liberi.
PS: Multumesc Dragos ca mi-ai stat alaturi cand am simtit aceste adevaruri care ma fac libera! Esti un prieten grozav!
As vrea un ragaz...
