drumul ales

Si a venit toamna! A venit, inca inaintea verii.

Au cazut si cele mai mici frunze care se zbateau sa stea lipite de ramuri si sa creasca.

A ramas copacul dezgolit si nici ca ii mai pasa de fragilitatea si faditatea pe care le afiseaza.

Se lasa in bataia vantului...sa il poarte unde vantul stie si sa il opreasca la capatul celalalt al lumii unde sa gaseasca pamant fertil si zemos din care sa se inalte, plin de verdeata...

Nici propriile tale crengi nu le mai poti cara. Nu le mai doresti...

Apara-te o vreme...

Fugi copacule...fugi cat te tin calcaiele si nu te mai uita inapoi. Aici este numai toamna....si toamna aceasta a incoltit si in inima ta deja....

If such of things just arises...

"Nu uita sa iti pui armura...nu uita sa lasi jos bagajele si sa iei in mana spada...
Nu te departa de terenul de lupta si nu iti pierde credinta...
Curaj...ai tot ce iti trebuie...la lupta!" se aude o voce din interior...
Pornesti cu ochii in toate partile, ametit, nauc de privelistea din jur, cu picioarele tremurandu-ti, dar cu gandul la lupta, cu gandul sa dezlegi cureaua si sa te eliberezi.
Si mai faci un pas pe pamantul spalat de sangele predecesorilor tai..."daca ei au pasit, chiar si tarandu-se si tu poti sa o faci" iti spui si inaintezi. Nu cauti victoria, cauti sa lasi ceva palpabil in urma, cauti sa iti inalti sufletul.
Nu te opri....este al naibii de greu, dar nu te opri. Priveste oriunde este nevoie sa privesti ca sa te aduni si intaresti si mergi pana acolo unde vei atinge cerul cu mana libera!

PS: Curaj! Doar fa primul pas....
Spini, sabii pierdute, haine rupte, bolovani? Daca aceste lucruri apar, nu uita- POT totul in Hristos care ma intareste!

Woe of you woman...

Every instinct hankers after possession.
Instinct is like desire, desire that dries your power and makes you breathe it while sleeping.
I scream that I love you and like a response i get a smile and two questions: what else i have excluding your words? How can we trust you?
You have my heart crushed and full of love.
Love that flows, heart that knows no other senses, heart that does not want anything to touch, to love, know, to discover.
Better i die lying on nothing certainly then on something unsure.
I cheris and keep this love and if it happens the ship to depart from these places filled with love, well, i gain exceedingly courage, i clench soundly with my teeth, i open my eyes, grab the steering with hope- I will overcome the impasse with the risk of crushing the rest of my morality.
Woe, to the woman who will wean her art, the art of grace, art to dispel concerns, art of relief, consolation, art of love, woe, to her when she become independent and will want solitude. Then will lose her woman name who means only but half man, which involves obedience, devotion, care, love...woe, of that woman who wont fight with the instruments of what involves her name to live, to live with her half.
I need that my woman devotion to propagate in something that requires 100% dedication and that "something" it is YOU!

Umbre si forme

"Intunericul albi pana-n strafunduri.

Pe el il uitase si amintirea, se impaienjenea de cate ori incerca s-o recheme. Numai degetul parea ca pastreaza atingerea pielii lui.

In adancul ei plutea peisajul de seara.

Oglinda si nalucile din ea se miscau una-ntra-alta ca intr-un film. Persoanele n-aveau legatura cu decorul. Purtau in ele o transparenta fugara, intr-un peisaj care era doar o intunecare incetosata de seara. Ambele, topite si amestecate, schitau o lume parelnica de umbre.

Imaginea lui opaca intrerupea peisajul, dar inconjurata cum era de umbre fugare, imprumuta o transparenra ireala.

Am avut iluzia ca se perinda campia prin trasaturile fetei, dar din toata aceasta curgere neintrerupta, nu putea retine nici un contur deslusit.

Aparu trecatoare, fara sa straluceasca in chipul lui, o luminita departata si rece. Cu palpairea ei aprinsa in pupila, ochiul plutitor pe valurile inserarii luci o clipa, ca un licurici fermecator si bizar."

BEM

Fascination for the moon

Hello.
I’m 37. Since I was a child, I always felt strong emotions when I looked at the moon above.
I was strongly amazed by its form, it’s light.
The moon has always been there for me

Hello again. Since a couple days ago, I’m 37.
And I’m alone.
So many wrong choices I took but guess what? I never feared to be a loser, I took every single chance, I fought every single threat, I never said NO. My life brought me here where I am today.
I always looked above. Specially when ugly people told me “U will never make it”.
I find such a misterious energy fuel to dare me, under the word “impossible"

I lost so many battles. I made so many mistakes. But I’m here, still fighting, still making mistakes… still willing to learn from them.

And the moon was every single night the reflection of my tears.
They say it’s made of cheese. I like to say it’s made of hope.

I said YES. Every single time. Personal policy.
YES is a very strong word. YES is the way life gives u the opportunity to show that u grow, and that u finally got the chance to probe you can be better….

I felt fear. I so damn much love fear. That fear you feel when standing in front of an audience or in front of a TV camera on a live interview.
FEAR MAKES ME LIVE
I learned that RESPECT not only means to have all the bones in our body safe.
I learned that RESPECT is the beginning and ending on human relationships.

I only surround by people who is not MEDIOCRE. Mediocrity is contagious.

…. And the moon was there for me… every single night of my life…. Watching me grow from the distance…

Also she was there for me that night when I met the love of my life.I asked the moon: Should I? Of course she didn’t answer. She knows I am a YES person.

I met God. In so many ways. In the eyes of my street dogs. In the values I live by.

In the deadly love I feel for you….
So many hours having strong discussions about God during teenage and college...

And I came to the conclussion: God is LOVE, God is YES, God is RESPECT

But show me. Show me that way i dont know.
…And let me show u those ways u hadn’t went through yet….

I give people only one chance to proof their loyalty.
And I give only one chance because I’m convinced that everybody lies.

I WILL retire at 45. Young enough to take charge of the family while you keep developing your professional life.

I like to live comfortabily. I know you hate big things. But It’s my own way to probe myself I can still do better.

…. And dogs…. I’ve witnessed how divine creatures they are…

My definition of LOVE: warmth and hope

Hello. I’m 37.And I’m not getting any younger.

And the moon wants me to do better. She knows i hadn’t reached my potential yet....

I won’t EVER accept that my destiny is not in my hands.

But I really want and need to believe I am part of something greater than me.
You call it GOD; I call it JESUS.
You call it LOVE; I call it IRINA GABRIELA NITA.

Mi goal is to DIE in the arms of the woman I love. And to leave behind the most beautiful family in the whole world.

I feel alone. I feel hopeless. I feel a bleeding heart. But I’m betting EVERYTHING for a brighter future that I know will arise some day.
That future for me, has a name, and has funny frog eyes. And makes love to me like no one ever did or will do.

…. I want you to be my moon ….

God Bless you, my Woman.

PS: And this is what i call simplicity and love!

Esti complet, desi tot in jur striga contrariul

Te napadesc trairile si astepti balonul de salvare,cazand in gol, caci parasuta demult nu ti-a mai oferit garantii. S-a dus si salvarea, iti zici, si pe buna dreptate. Totul s-a zdruncinat de cand El a ales sa isi puna mana pe fraiele vietii tale, in urma cu 5 luni si nu doar de atunci, dar nu te plangi...cauti doar salvarea.
Cioran spunea ca Dumnezeu este disperarea cea mai mare cand toate celelalte s-au dus...asa sa fie? Cum ai putea crede asta cand revelatia ai trait-o si asta nimeni nu iti poate lua si nici tu nu o poti contesta, nici macar atunci cand esti sleit de puteri. Da...ti s-au schimbat parerile, principiile s-au slefuit, insa ceea ce simti pentru El, este real si prezent, doar ca ambalajul e nou si nu pentru o cauza ingrata, nici pentru strategii de marketing, ci pentru a te plia mai bine pe ceea ce este El in tine.
S-a schimbat ceva in regimul asta..nu iti mai doresti sa te mai tavalesti in noroi atunci cand te-ai murdarit doar putin...acum cauti drumurile asfaltate.
Sunt zile in care te uiti si vezi ca totul in jur s-a schimbat si iti doresti sa pastrezi tot asa cum era o data, dar asta nu mai depinde de tine...si deci...zboara puiule, zboara catre cer pentru a bucura inimi, nu pentru a plange un trecut frumos, dar efemer...
Daca nu este real si singurul Domn...ma intreb de ce de fiecare data cand esti in prezenta Lui, ti se inunda inima cu El si iti doresti sa-L respiri tot mai mult!?! De ce simti sa spui- ASTA E DRUMUL CEL BUN!?!
S-a daramat ceva, s-a rupt echilibrul? Nici vorba!

Echilibrul il ai numai prin dragostea fata de El si cum sa dispara acesta? Cum sa dispara o parte din tine?
Cat de inestetic ai fi doar cu o mana si cu o coasta lipsa...

pasiune si pierzare

Sa te judec pentru pasiunea pe care nu o simti? Asta nu pot sa o fac! Dar sa o exprim pe a mea, imi este foarte simplu si la indemana si in plus este si dificil sa o pastrez pentru mine,chiar si asa cu riscul ca o iau prin tufisuri si ma julesc si nu gasesc lumina si cand in final ies din tufisuri de ce dau? De urs! Ce tampenie, zau...asteptam altceva la sfarsitul drumului...sau macar as fi vrut sa pot apuca cararea...nici drumul prafuit nu l-am gasit, orbita fiind. Dar te imprietenesti si cu ursu in final...
Agitatie pe aici acum....cand se face liniste e totul atat de pasnic si stabilit...e totul calculat, analizat, filtrat si aprobat, fie de mine, de altii sau de societate...ca o banda ce ruleaza...stii cum ii...te trezesti, iti bei cafeaua, iei micul dejun, pleci la servici, te enervezi in trafic, te mai bucura ceea ce faci la munca, mai socializezi, ajungi acasa, mananci, faci dragoste cu partenerul de viata- depinde unde se dezlantuie pasiunea si te bagi la somn...in alt caz- te trezesti faci aceleasi lucruri numai ca pleci la un alt servici, unde gasesti aceeasi bucurie, te intorci acasa, iti petreci OBLIGATORIU ceva momente cu ai tai, caci fara sa nu-i sti bine, nu ai pace si apoi te relaxezi la un film si te bagi la somn....te trezesti si o iei de la capat...
Nu tin o pledoarie dramatica cu tonuri care mai de care mai grave, despre o viata monotona- ba dimpotriva zic numai ca in unele momente....click...lipseste pasiunea...chestia aia neplanificata, chestia aia care nu ar trebui sa fie, dar pe care o vrei, chestia aia care o respiri si pe care ai trait-o candva si care te-a dat peste cap mai apoi...
Poate inspaimantator gandul asta de aventura, emana nestatornicie, dar nu are nici o legatura cu asta- este vorba de a trai cu pasiune, si de s-ar putea fiecare moment, si atat- nimic dramatic. Zbucium si calorii epuizate fara sa faci un efort fizic, doar mental creionand tot felul de momente.
Si ar fi fost oare bine sa zici- ce tampenie, mai bine nu se mai intampla? Nu! Asta e grosolanie de-a dreptul. Refuzi practic ceea ce te incarca pe mai departe pentru banda aia care tot ruleaza zilnic si d'asta pastrezi si cateva elemente de atunci si acum...elemente ireale.
Si mi-am zis ca atitudinea asta boema ma duce la pierzare, dar nu...am zis sa o fructific pentru ceea ce da ea, ca e cam singura chestie pe care o traiesc 100%...asa cu tot devotamentul si cu toata setea pe care o poate avea un om inlauntru...
Eu stiu ce sa mai zic acum...natura umana are doua fatete- wild si innocence...si intre astea este un echilibru, cel putin exteriorizat.
O zapaceala...

trecerea timpului

Am vrut astazi din nou sa-mi arat dibacia, numai ca de data asta m-am confruntat cu adevarul...

Am ales timpul ca si element de gandire si am ajuns la concluzia ca timpul, desi in teremenii Lui il inteleg foarte bine, il astept cu nerabdare de fiecare data in diferite contexte.

Si cand imi doresc sa vad un nou chip in multime sau unul drag mie, si atunci cand astept ca o rana sa se cicatrizeze si atunci cand astept ca o zi speciala din viata mea sa apara pentru a ma putea plia din nou pe ceva familiar si placut care imi aduce confort.

Timpul il pastrez in brate de fiecare data cand imi doresc ceva cu ardoare si tot timpul il detest atunci cand imi pare o inifinitate asteptarea. Dar stiu insa ca timpul este mester mare si il cuprind cu ambele maini, incercand sa ma bucur de el , atat la trecut, prezent si viitor.

Si ce stiu si cred cu tarie e ca trecerea timpul, atat in detrimentul inaintarii in varsta cat si al experientelor traite aduce valoare si asta este un motiv in plus ca timpul asa cum este el, nu ma face decat sa ma indragostesc de tot ce aduce el in viata mea- de la persoane, la experiente pana la caderi si impliniri.

Ador vechimea timpului. Ii ador parul grizonat, tremurul mainii, teama de neputinta, prafuirea puterii pana si slabirea tuturor analizatorilor. Ador timpul la trecut, prezent si viitor!

inceputurile ma omoara

Ce nu ma incanta si nu m-a incantat niciodata este ideea de a lua-o de la capat.

Inceputurile ma omoara.

Nu pentru ca nu am facut-o de nenumarate ori, ba dimpotiva, ci pentru ca simt ca este pierdere de timp sa iti tot arunci toate sperantele in ceva ce o sa se termine candva. Si revin la ideea de baza- o inima detasat este tot ceea ce avem nevoie.

Continua reinventare si reintegrare este obositoare intr-un anumit punct din viata cand vrei stabilitate si incerci sa-i dai nastere, insa parca mai tot din jur striga cu furie NU...si cand te vezi singur printre atatea voci, ori iti spui ca nu era momentul oportun sau persoana potrivita, ori, daca esti mai istet, realizezi ca simpla idee de stabilitate in ceva trecator a fost puerila.

Si ce sa regreti apoi? Nu mai ai ce!

Ramai cu un gust amar ca ceea ce s-a vrut a fi creat, s-a transformat in cenusa dintr-un simplu motiv- nepotrivita alegere!

Dar...rabdare, cum zicea si prietenul nostru Nuta, si lumea s-a creat in mai multe zile, noi de ce nu ne-am forma in mai multi ani, trecand prin mai multe experiente...!?!

cad stalpi dar se ridica ziduri

Mi-e dor de Dumnezeul meu!
Si totusi nu Il percepeam doar ca un scut protector sau mai degrab' ca un Observator, indus, desenat de ceilalti intr-o maniera limitata!?!
Nu cer decat sa Il vad in splendoare Lui, fara idei usor sau apasat creionate , de societate, pe o foaie alba gaurita deja ,de varful ce I-a conturat puternic fata.
Am pus mana pe carbune si am incercat sa-I dau viata acolo cu mintea mea umila.
Si nu iesea decat un batran intelept cu barba alba cu o expresivitate schimbatoare. Oscila!
Mereu incercam sa-I desenez ochii blanzi, dar ajungeam sa vad in ei si tiranitate. Gura o vizualizam zambitoare , insa desenata reiesea ca o gura mica, stransa cu riduri ce emana furie. Fruntea Ii era senina, insa uitandu-ma mai bine, o gaseam incretita. Si mai tot din ce este si era avea doua laturi.
M-am intrebat de ce mi-e atat de greu sa-L vad o frunza, un atom, o energie, un vant sau DOAR iubire (ceea ce si este). De ce mi-e greu si nu reusesc sa folosesc jocul la care apeleaza multi poeti, al personificarii.
Semnal de alarma!
Atunci am inteles ca societatea, de-a lungul vremii, nu a facut altceva decat sa-l mascheze inducand ideea de moral, disciplina, supunere, jug, limitari; care te duc cu gandul la neimplinire, o intreaga agonie, tensiune a unei intregi alergari, conditionare si care de cele mai multe ori sunt refuzate.
Au incercat sa tina din frau natura umana interzicand-o, in loc sa o expuna sa vorbeasca despre , de ce nu, rationamentul : cauza-efect. Si mai motivator...sa le arate oamenilor ca Dumnezeu, Fiinta este IN ei. Ca nu suntem separati de El. El nu este in cer si noi intr-una din planete sau galaxii, El este in noi, iar intreaga noastra viata, mica parte din El care este in noi nu cauta, acolo adanc (cine are ochi de vazut sa vada asta-sau sa simta) ,altceva decat sa alipeasca cu Intregul. Cu locul unde apartine!
Singura separare asa cum a fost cu Fiul, este "carcasa" , trupul de care suntem atat de alipiti, incat nu vedem ca suntem in interior atat de valorosi, iar valoarea aceasta nu trebuie canalizata decat pe un drum cat mai rapid la reintalnirea cu El , avand scopul acesta si actionand pe baza lui, fiind constienti ca singura valoare de care trebuie sa ne ancoram pentru a ajunge la tinta este ceea ce a pus in noi si ce se numeste El- DRAGOSTEA!
......
Ma vad insa in fata unei situatii unde busola catre drumul spre casa, nu mai indica iar inaintarea este tot mai greoaie si ajung sa ma intreb:- unde este acasa? Unde mi-am definit deja in mintea mea ca voi ajunge? Inapoi la locul unde eram? Daca acolo este acasa...intreb: de ce am plecat de acolo?
Si deci...unde acasa?
Nicaieri anume, ci doar unde sa simt apartenenta!
......
Cred ca cea mai dificila perioada a unui om este cand toate principiile (consolidate din realitatile celorlalti de cele mai multe ori) , fundamentele si valorile (pe care odata le numea valori) s-au desconstruit, iar acum cer cu disperare alipirea intr-o alta maniera, DAR care sa aibe acelasi punct pivot- Iubitul Creator!
PS: Mi-e dor de Tine, Dumnezeul meu!

Totul pentru cer sau ba!

Ce fac Doamne cu viata mea mizerabila?

Cand Tata o sa fiu scarbita de ce sunt fara Duhul Tau Sfant si cand o sa uit ca a fi grozav in fata oamenilor nu-i tot una cu a ma contopi cu Tine?

Ce Iti dedic eu si cat mai am de gand sa spun ca o sa am timp si pentru a incepe o adevarata viata in Mana Ta?

Cat mai vreau sa prelungesc existenta asta ordinara in care ma scald tarandu-ma de pe-o zi pe alta imbata de iluzie ca simpla Ta prezenta in inima mea ,o sa pocneasca din degete si o sa ma gaseasca o persoana noua intr-o buna zi?

Ce Iti ofer?

Nici macar timpul meu! Esti acolo, dar fumul ala Te-a acoperit de tot si nu vad decat o mana intinsa pe care o privesc din cand in cand , atunci cand caut si caut in tot ce sunt si nu gasesc nimic si vreau reactualizare! Si vad mana si o prind si ma simt pentru a nu stiu cata oara plina, sanatoasa, sprintena, fidela si plina de speranta! Si simt pentru a nu stiu cata oara prietenul din Tine si inchid ochii in siguranta si ma bucur si sug fiecare secunda, plecata pe genunchi si cu ochii in valuri de lacrimi de numa´ Tu Tata le poti simtii, nu doar vedea! Si ma bucur sa Te am!

Dar ce fac Tata pentru Tine? Nu am invatat eu oare ca timpul este cel mai pretios dar!?! Harul Tau nu-i vesnic si daca stiu asta de ce nu dau iama in tara pentru a face ceva pentru a-Ti arata ca Jertfa Ta nu a fost in zadar, ca ea transforma si conduce!?!

Pentru ca sunt slaba Tata si pentru ca din nimicul meu vreau sa adun mai mult nimic in loc sa-l inlocuiesc cu adevarul si sensul Tau!

Iarta-ma Tata ca de fiecare data ma chircesc, dar Iti multumesc ca de fiecare data cand o fac simt dulcea eliberare de pacat si stiu Tata ca dorinta de Tine care creste tot mereu, este dorinta pe care Tu o pui in mine si vocea pe care o aud tot mereu, care imi zice:"Nu-i suficient pentru El doar atat!" este vocea care ma ghideaza si nu cea care-mi ingreuneaza inaintarea!

mawkish feeling

Where did that great and delightful feeling went? Why he chose to fly away dancing like a speck of dust and sing that beloved melody? It was here a few seconds ago...and it wasn t lost, or fugitive. He didn t lost his way home, couse he new the entire world. He new his way but he lost his gift of being able to see...and tell me now...:"How he can find his way without his eyes?"

This feeling is laughing at me and it keep spinning around on the rhythm of the song, bringing at each look and touch the same vanished, lost, away and stranger feeling already, but so bad wanted!

Could i have this dance with you?

am cautat iubirea...

la limita...

La limita...la limita si arunc cu cuvinte...
Stiu ce-i vulcanul si mai stiu si cum e sa erupi...am vazut asta in desene animate, mi-am imaginat cum ii si am incercat sa reproduc...si stiu...de 200 si ceva de zile...
Iubirea ramane....
Daca as putea colora pe o foaie asta...daca as putea face un film cu asta...daca as putea asigura pe celalalt de asta...
Iubirea ramane...
Nu isi pierde din intensitate, nu isi pune intrebari, nu are dubii, nu reproseaza, accepta...
Iubirea ramane...
Si plange adesea...din diverse motive, dar stie sa planga...si o face curat...
Iubirea ramane...
Are momente cand roade dar ea si aduna...si o face treptat...
Iubirea ramane...
Ea a implinit si schilodit in acelasi timp mersul in lume...dar ea ramane si ramane neincetat!!!
...........................................
Am cumparat cuvinte ieftine la kg sa pot sa le impletesc cumva si sa mazgalesc aici ce inseamna ceva atat de dainuitor ca iubirea...
In ciuda cuvintelor...IUBIREA RAMANE!

chipul din mine

Sa invat sa merg mi se parea o grozavie...deja invatatsem sa mananc,sa rad,sa plang,sa cer...dar sa merg...era ceva grandios...

Sa invat,copila fiind,sa fac funda la siret,parea un adevarat proces pe care insa il testam cu placere.Imi amintesc cum petreceam minute in sir sa ispravesc grozavia de fundita...

Cand am mai crescut,bastonasele de pe caietul de clasa I mi se pareau ingamfate,niciodata nu vroiau sa imi semene unul cu celalalt...

Mai tarziu scrisul si cititul mi se pareau floare la ureche...si rupeam mici foite pe care imi testam abilitatile scrisului si deschideam carti mari si ingalbenite pe care le citeam si subliniam cu diferite culori...

De-a lungul timpului am invatat atat de multe lucruri...imi amintesc prima oara cand am decis sa iau in mana rimelul si creionul si mi-am conturat ochii...imi amintesc cand mi-am aranjat parul si mi-am facut buzele..imi amintesc sentimetul...

Vad cum dupa un timp,cand din multe lucruri deja facusem obiceiuri,aleg sa aprind prima tigara...imi amintesc grozaviile pe care le faceam si ma vad intr-o continua cadere....si cad si cad si cad.....si am simtit todeauna cum caut aerul,suprafata....si de multe ori gaseam si respiram....dar doar pentru un timp....

Astazi vad evolutia...de la curatul funditei la murdarul tigarii...de la curajul si visele copilei sa invarte lumea,la puterea lumii sa o invarte pe ea...

Astazi vad evolutia si privesc doar un chip....un chip demn sa imi conduca viata pe o linie continua,un chip in fata caruia sa fiu muta,un chip divin-chipul pe care L-a pus deja in mine!

Un chip care sa ma duca acasa la mine!!!Am si eu casa mea!!!

TATA

povestea omului din umbra si caracteristicile lui...

....
M-am agatat de trecutul asta si stiu atat de bine ca este atat de gresit sa nu traiesc prezentul,constienta fiind ca trecutul...e dus...
Ating cateodata cu genunchii pamantul si constientizez ca.....

Avea fata fina si vocea groasa...avea gura mica si ochii usor aplecati...avea maini groase si fine si unghii frumoase..obisnuia sa isi duca cateodata mana la gura,rupand cu dintii pielea uscata din jurul unghiilor,avea o vorbire familiara si sincera...mergea cu capul ridicat si pieptul inainte,greoi...cureaua pantalonilor era deasupra taliei si sacoul il tinea desfacut...nu purta cravata si nu isi aranja parul...pantofii lui erau curati,purta camasi si albastre si roz si maro...

Imi amintesc cat de bucuros era de noua lui camasa in carouri maro..."Acum cateva zile am cumparat-o,iti place?"
Imi amintesc ca se plangea ca nu are camasa neagra decat pluover...dar tot spunea ca o sa-si cumpere...si-o fi cumparat oare?
Vara obisnuia sa poarte sandale,pantaloni crem si tricou...
Vorbea rar,sa te faca sa pricepi,apasat si usor ignorant...ii placea sa dea sfaturi si nu ii placea sa fie contrazis...era sincer...nu se arunca sa vanda,ba nici sa cumpere incredere...
Ii placeau ochii de culoare albastra si privirea sincera,fara urma de vulgaritate...
Imi amintesc acum 5 ani cand l-am privit prima oara in ochi...au fost necesare 3 secunde sa nu clipeasca si sa inteleaga....
Avea o modalitate ciudata sa santajeze emotional,dar cu o motivatie curata,de copil,atunci cand dorea ceva...
Era ferm convins ca nu greseste cand spune ceva pentru ca nu prea tatonase terenul fertil al ipocriziei...
Avea rabdare si astepta...nu dadea explicatii si uneori era suparacios cand era lasat singur...
Se barbierea tot timpul si parfumul lui se simtea pana si pe pachetul de tigari din buzunarul de la piept sau de la sacou...
Tinea o multime de chei dupa el si telefoanele...cand citea mesaje avea aceeasi privire...sprancenele arcuite,tinand telefonul la o distanta optima de ochi...
Interpreta grozav de adanc toate cuvintele si pastra ce era convenabil...avea multe de raspuns,dar nu avea timp...uneori nu se preta sa o faca....
Cand era incoltit aproape ca rosea si se scuza...alteori lasa privirea jos si ocolea...de multe ori nu raspundea daca nu ii placea o intrebare si stia ce este respectul...
Era scarbit de vulgaritate si dorea ca mediul in care a crescut si pe care l-a format si in familie sa il aiba toti...acel ceva decent...
S-a lasat foarte putin atins de murdarul social pentru ca a avut momente cand nu a deosebit ca el nu e ca turma...si s-a murdarit...si cat de descurajator a fost,poate,pt el sa vada ca murdaria nu se mai curata...
Tinea in masina lui cd-uri cu Ovidiu Lipan Tandarica,Marfar si Holograf...si ii placea ca lucrurile sa fie acolo unde le aseaza el...
Mai tot timpul ii era cald si avea oroare de frig...racea usor...era puternic,dar fricos....
Isi stia limitele si nu se ascundea..stia ca nu e patat....poate ca facea comparatii....
Ii placea mancarea sarata si era incapatanat...
Dadea sfaturi din urma experientelor lui si te lasa sa stai pe langa el...sa inveti...observa evolutia si aprecia...
Cand era suparat,te ignora..cand era nervos,te certa si cand era calm nu isi cerea scuze,dar venea langa tine cu caldura...
Ii placea sa stea de vorba fara sa spuna ce il afecteaza in mod cert,dar te lasa sa intelegi dn spusele lui si sa il incurajezi...
Ii placea sa braveze si sa tina mainile la spate...cand vorbea se apleca spre tine..stia el ca te intimideaza cumva...
Simtea nevoia sa aiba prieteni si sa ajute...
Era neobişnuit de prietenos, cu o energie debordantă, o fermă strângere de mână şi un zâmbet instant.

Lupta cu ardoare împotriva a tot ce considera nedrept,sărea într-o clipă în apărarea nedreptăţiţilor şi a cauzelor idealiste,probabil că ajungea să-şi regrete impulsul, dar precauţia zbura pe fereastră in momentele acelea.
Nu obişnuia să se învârtă după coadă, trecea direct la subiect.

Nu exista nici urmă de şiretenie sau perfidie in el şi nimic nu a schimbat acest lucru în cursul vieţii lui. Credea cu toată inima în propria reuşită şi după numeroasele eşecuri s-a ridicat din praf pentru a încerca din nou. Îndoielile care îi răsareau în suflet, erau înlăturate rapid de prima persoană drăguţă şi blândă care îi aparea în cale. Era vulnerabil.
El nu era genul care să folosească strategii delicate. Capacitatea pulmonară şi încăpăţânarea egoistă îi erau mai mult decât suficiente ca să obţină ce vrea.
Avea o structura osoasă fină şi puternică.
Nimic nu l-a înfrânt definitiv, cu atât mai puţin eşecul.

Dacă îi înşelai aşteptările era atins, dar numai în sinea lui.Nu isi arata slăbiciunile.

Avea o atitudine liberală, generozitate extremă şi dorinţă pronunţată de a conduce toate paradele posibile..nu avea subtilitate, tact sau modestie.
Curajos si-a croit drum prin viaţă fără ezitare, aruncându-se cu vitejie înainte, printre obstacole....

Nu suporta durerea fizica...si cate si mai cate....

Si cu toate astea la sfarsit a spus: "Mai bine mor decat sa ma schimb!Ma dau batut!"

noi doi si apoi....liniste

Si...din nou...noi doi...
Suntem pe bicicleta timpului si pedalam cu incredere si putere...
Mi-au trebuit 5 minute sa ma dumiresc si sa incep sa-ti asez pe hartie ce am facut in ultimul timp...nu ma puteam concentra,dar am primit si raspunsul:"Intr-o zi cand eu nu voi mai fi...doar sufletul meu..numai el va mai sti ce n-am stiut..."
Am inteles apoi...tu le cunosti pe toate...asa cum le-ai stiut intotdeauna...pe toate din toate domeniile! :) Ce-o fi fost in capul meu sa uit?
Soarele imi incalzea partea stanga a fetei si ma simteam incalzita si in interior...gandurile imi erau cu tine si simteam tot mai adanc legatura...si tot se derula...exact ca odinioara...
Ma uitam la degetele mele si le auzeam vorbind...toate in acelasi timp si toate bucuroase de revederea cu tine...si degetele iti cautau mana....
Te-am rugat si azi ca de fiecare data,atunci cand am infipt trandafirul in pamant langa numele tau,sa te arati noaptea,in vis..te astept!
Acum 3 zile mi-ai facut printre cele mai frumoase cadouri...niciodata nu te-ai apropiat atat si niciodata nu ai fost atat de indiferent de tot ce este in jur...si asta m-a bucurat si mi-a dat curaj!
Ti-am prins fata cu o mana si iti simteam respiratia aproape...
De-a lungul a 3 luni ai trecut prin cateva etape..mai intai ti-ai luat la revedere si m-ai asigurat ca totul e bine..apoi m-ai lasat sa te vad cu familia,apoi mi-ai aratat ce te-a suparat pentru ca mai apoi sa imi arati ca acum ESTI LIBER...si ma bucur de libertatea ta...O MERITI!
Acolo nu mai esti inconjurat de atati oameni urati...
Acum nu mai conteaza NIMENI de fapt...esti tu si doar tu cu linistea ta....
............................
Stand azi langa el,am realizat ca alege sa vina pentru ca el cunoaste motivatia acum...si Doamne ce satisfactie am cand stiu ca el este absolut sigur acum de ce a fost si ce este...si cat de curata si libera ma simt...zambesc cu fiecare madular si continui sa il rog sa priveasca oarecum in oglinda in ceea sunt si ce traiesc,ceea ce este si traieste el...
"Se intampla doar o singura data..si cauti toata viata apoi...dar NU mai gasesti niciodata..."
Multumesc Mihai pentru liniste si pentru intensitatea trairilor ce le experimentez tot mai mult!

prezent si final

"Toxinele" din mediu ne pot invada atitudinile,gandurile si comportamentele..asadar,stai concentrat pe lupta spirituala care iti sta inainte.Pregateste-te pentru aceasta in fiecare dimineata punandu-ti armura...
Barcile navigheaza pe apa,dar daca patrunde in ele apa,chiar si un vas de lupta se va scufunda..asadar...mergi pe ape fara ca ele sa te contamineze...
Fii concentrat pe motivul pentru care te afli aici!!! Pregateste-te pentru acele lucruri nespus de mari!

DOAR EL STIE MAI BINE!!!!

Doar deschide ochii si pregateste-te sa infrunti lumea...doar fa asta,gandind ca in tine e CINEVA care te ghideaza...El stie mai bine...
LASA-L SA TE CONDUCA!