Imi semeni in a evita elegant unele discutii, esti un jucator destul de bun si in defensiva, insa imi semeni si la trairile intense din interior. Disimulezi ca un adevarat actor chiar daca mana tinuta in buzunar si mersul strengaresc te dau de gol.
Continui, crezand ca te-ai intrecut si de data asta. Si nu este vorba despre abandonare...este vorba de acel neastamparat din interior, numit....cum vrei tu sa il numesti, dar care-i asemenea unei experiente tactile pe care ti-o da melcul, care ti se taraste pe abdomen.
Si nu este vorba despre faptul ca a dizolvat-o printr-o singura atingere pe mana cu buzele si nici prin privirea aia pe care si-ar dori sa o vada cum urca spre ea, in timp ce el este dedesubt.
Vorbim despre gastronomie. Marul copt, sta pe masa si astepata sa fie muscat...si nu oricum, cu pofta. Cica au si merele posibilitatea sa-si aleaga "calaul". Cica il aleg dupa miros, dupa forta, dupa puterea de a le poseda, dupa finete, dupa capacitatea de a le ademeni si apoi abandona. Se pare ca marul asta s-a oprit tocmai la tine si asteapta. Uneori se intreaba daca nu cumva nu iti plac merele...
Ce poate fi mai rational de atat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu