"Sufar teribil de mult....
Mainile imi sunt tremurande si interioru-mi tremura tot...Vreau sa plang cu mii de suspinuri adanci si sfasietor de dureroase...M-a coplesit durerea...in zadar mai lupt acum sa-mi repugna tot ce am trait candva chiar si cu mintea unei adolescente turbate,demente si prea putin cunoscatoare de ideea ratiunii....
Ma regasesc acum in copila care scria in jurnalul ei vechi de acum 5ani lucruri care o faceau sa rada fara incetare,un ras tamp de adolescenta necopata,la gandul ca ea e cea care castiga lumea cu naivul ei grotesc si cu sentimetele ei printre cele mai curate..scrieri din jurnalul ei care o faceau sa doara si care o chinuiau pana in zori fara sa adorma, inventand scenarii care i faceau inima sa bata si care ii ingreunau sufletul cu o greutate nenaturala ,nefireasca...si cat iubea scrierile acelea...
Nu s-a temut nici o clipa ca ele vor deveni candva niste simple idei copilaresti si nici nu si-a imaginat vreodata ca o data cunoscand ca ele nu s decat pasiuni trecatoare,pot recapata aceleasi vechi intelesuri,semnificatii care o fac sa cada de durere...
Inca ii tremura mainile si se zbate intre ideea de ratiune,incurajandu se ca sunt doar niste etape acre care au venit nechemate si care vor pleca la fel de repede simtind ca nu sunt bine primite...Si totusi ele persista...
Am incercat sa caut curatire de gandurile astea,desi tot eu sunt cea care cauta starile,trairile, simtamintele alea,afundandu ma in lucruri sfinte..in momentele astea mi e rusine de mine...de ce gandesc si incerc sa ma cert pentru slabiciune?...Dar oare cu ce gresesc ca vreau sa mai simt cum e sa te amagesti ca iubesti,desi acele naluci pe care le credeam iubiri sunt doar niste umbre care au incetata demult sa ma urmareasca si sa imi umbreasca calea...
Nu mai sunt in stare nici sa ma judec gandind la nalucile mele,nici nu vreau sa imi spun ca eu am gresit in relatia mea platonica cu umbrele pamantului ce in trecut nu conteneau sa fie prezente in stanga,dreapta sau spatele meu,NICIODATA inaintea mea...Ma gandesc ca nu am gresit caci nu intelgem pe atunci,ca nici acum de altfel,pasiunea...si totusi de ce o caut acum?de ce o asociez cu ceva ce am crezut candva ca se numeste pasiune?poate pt ca alta pasiune nu am intalnit si totusi exista?
M-am bucurat de inabordabilitatea mea de acum,insa mai mult m-am instrainat de sentimentul fiorului pe care cred ca toti vrem sa il avem si pe care cred ca eu,acum,il mai au doar cei care nu gandesc in perspectiva...cat de facultativ,cliseic,neoriginal suna..
Ce simt si ce vreau de fapt?
Daca este si sunt constienta ca este doar o stare,de ce raman in ea cand stiu ca nu imi face bine?De ce ma sperie gandul ca simt asta si incerc sa imi fac un ritual in care sa ma separ de astea,considerandu le vulgare,nedemne de mine,dizgratioase?Si totusi simt nevoia de ele...si totusi stiu ca se datoreaza doar unei strai si totusi nu le alung desi am puterea asta...
Am parasit toate nalucile din trecut si la unele contexte inca ma gandesc...contempland ajung la certitudinea ca nu am avut nalucile mele ca ele erau doar fugare si in drumul lor s-au oprit la mine sa ma tulbure dar si au lasat si amprenta o data cu venirea implicit plecarea lor...
Judec acum nalucile....desi ma intreb eu nu am gresit cu nimic?Nu cunosc ordinea in corenta de care vreau sa dau dovada pe mai departe...ma contrazic doar?Sunt astea doar niste spasme?Nu am gresit caci nu am iubit nalucile,desi stiam sa fac diferenta dintre joc si iubire sacra,caci de naluci mi-a fost aratata...chiar si atat cat am reusit eu sa deslusesc din termenul sacru(vazut din perspectiva fiecarei naluci in parte)...nu am fost nici total imuna,caci uneori durea....desi totusi durerea trecea repede....
Nalucile m-au ajutat sa cresc...
Ma chinui sa imi dau seama daca am vreo naluca speciala....adancindu ma in ganduri realizez ca nu am nici macar una...desi toate au fost speciale in felul lor...de ce nu ma atrage in mod special una?Aparent exista una insa cand mi-o inchipui apare ratiunea si o resping brutal si nemilos...si ma gandesc:mai este oare naluca mea favorita?
Nu ma intreb cand o voi intalni...vreau doar sa o pot iubi asa cum aud ca se iubeste intaia data...vreau doar sa fie naluca ce ma insoteste dar nu in stanga nici in drepat nici in urma,ci in fata mea...voi putea lasa pe cineva sa faca asta?Desi gandul acesta ma razvrateste,caci nu cred ca voi fi in stare sa las pe cineva inaintea mea,vreau sa o pot face...caci se cade,caci nu va fi o naluca cu care sunt obisnuita,caci va fi pasiune pentru naluca mea!"
[cat de ridicola pot fi acum cand la final citesc cele scrise mai sus si realizez ca starea mea este evanescenta...nici nu stiu daca mai tanjesc sa pastrez starea...cred ca m-am grabit....si totusi pastrez asta caci a fost ceva ce o data am simtit...deci ceva real,ceva din mine indiferent de ce a provocat asta...]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu