Am incercat sa folosesc empatia ca sa o pot intelege pe mama atunci cand ma vedea la joaca pe cand aveam 6ani.
Si ea ca si mine aveam impresia ca o fetita cu genunchiul julit emana un aer de putere,aventura,un aer rebel si totodata unul de vulnerabilitate.
Mama nu se speria niciodata daca ne loveam...intelegea totul ca un om mare.Pe atunci poate ca ma descuraja atitudinea ei,caci acelea precis erau momentele cand vroiam atentie si grija si agitatie in juru-mi...dar acum realizez ca mama niciodata nu a gresit cu nimic in cresterea,educarea mea...
Pentru ce a fost atunci ii multumesc acum cand sunt modelata de ea cu forma placuta ei si mai apoi slefuita de El dupa bunul Lui plac!
Tanjesc sa-mi mai julesc genunchii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu