Renasc!Sunt pe o strada indepartata de Bucurestiul aglomerat si masina goneste.
Muzica se aude cu putere in boxe, dar pentru o clipa s-a facut liniste. Trag aer in piept si aud cum o fac simtind cum sangele pulseaza in mine.
Acum se aude numai sunetul tigarilor fumandu-se. Trosnesc.
Ne oprim dar o luam din loc din nou.
Vad in departare prin intuneric, pe trotuar ,o lumina si masina se apropie incet de locul cu pricina. Trei barbati imbracati in negru cu gluga pe cap incalzindu se la foc. Ce imagine ravasitoare. Mi-era dor sa mai vad in apropierea Bucurestiului asfel de imagini vechi ce ma descompun si ma aduc in stadiul de rustic, bagabondaj, copilarie. Si simt doar cum inima se ridica in gat si intorc capul usor , urmarind cu privirea imaginea in timp ce masina se indeparta tot mai mult.
Imaginea se schimba brusc. Nu mai este intuneric.
Lumini orbitoare care fug de o parte si de alta a masinii si a ochilor mei ce ma fac sa-mi doresc sa strig sa se opreasca. Si masina goneste si parapetii se strang in jurul nostru si tunelul este lung si emotiile sunt coplesitoare si ma gasesc cu un zambet tamp pe fata de placere. O placere nenaturala poate.
Astept cu sufletul la gura sa se opreasca iar cand intunericul apare din nou, vreau sa o iau de la capat, dar imi atrage atentia o alta imagine. Ma opresc o privesc si alerg spre ea. Este imaginea unei cismele si este senzatia de implinirea si racoreala pe care o am apoi dupa ce ma urc cu picioarele sa ajung sa beau apa, dupa o zi intreaga de alergat si jucat cu copii din spatele blocului.
Vad piatra cubica a Hanului lui Manuc si vad portile mari, negre, de lemn si vechi cum se deschid si acum sunt intr o alta existenta. Colind fetita fiind, fara nici un ban in buzunar (ce emotie teribila si placuta aveam), cautand ghinde pe jos si trec grabita pe langa fiecare caine pe care il intalnesc , caci desi sunt curajoasa stiu eu ca ei musca.
Ajung pe o strada in constructii si simt centrul vechi. Simt mirosul de caldiri vechi si umede. Simt cum imi intra pe nari si mi le destupa. Vad beciul vechi, din caramida, rosiatic unde se tineau sticlele de vin prafuite si de unde obisnuiam sa cumpar sifon si intru. Ma asez pe o lada si doar respir aerul care imi invadeaza simturile. Mi e dor dintr o data de mirosul gurilor de metrou de la Unirii...
Ies ametita ,imbatata de amintiri si mirosuri si vad ceva stralucitor undeva in josul strazii si ma apropii. Sunt cercuri mici si aurii.
O silueta mica , si cocosata iese in evidenat cu cat ma apropii. Este o maicuta cersind in miez de noapte pe care cu greu o descoperi in coltul strazii daca nu ar luci cu atata putere monezile din punga aruncata pe jos si crucea de la gatul ei. Imaginea ma nauceste. Ma invart in cercuri si toate imaginile imi trec prin fata ochilor. Realizez ca nimic nu este schimbat, doar ca intensitatea cu care m-am aruncat in tot ceea ce am incetat sa mai simt demult ma umple si sperie in acelasi timp.
Si o iau la fuga cautand drumul spre casa. Este prea mult pentru mine acum. Sunt departe de toate acestea... acestea pe care le traiam inainte atat de des.
Ajung acasa si vreau sa mi savurez tigarea ascultand o muzica buna. Si ma asez si inchid ochii si tigarea arde si muzica este doar un intermediar intre mine si starea de totala pierdere pe care o am acum.
Si respir si simt si renasc si traiesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu