Mi-e dor de Dumnezeul meu!Si totusi nu Il percepeam doar ca un scut protector sau mai degrab' ca un Observator, indus, desenat de ceilalti intr-o maniera limitata!?!
Nu cer decat sa Il vad in splendoare Lui, fara idei usor sau apasat creionate , de societate, pe o foaie alba gaurita deja ,de varful ce I-a conturat puternic fata.
Am pus mana pe carbune si am incercat sa-I dau viata acolo cu mintea mea umila.
Si nu iesea decat un batran intelept cu barba alba cu o expresivitate schimbatoare. Oscila!
Mereu incercam sa-I desenez ochii blanzi, dar ajungeam sa vad in ei si tiranitate. Gura o vizualizam zambitoare , insa desenata reiesea ca o gura mica, stransa cu riduri ce emana furie. Fruntea Ii era senina, insa uitandu-ma mai bine, o gaseam incretita. Si mai tot din ce este si era avea doua laturi.
M-am intrebat de ce mi-e atat de greu sa-L vad o frunza, un atom, o energie, un vant sau DOAR iubire (ceea ce si este). De ce mi-e greu si nu reusesc sa folosesc jocul la care apeleaza multi poeti, al personificarii.
Semnal de alarma!
Atunci am inteles ca societatea, de-a lungul vremii, nu a facut altceva decat sa-l mascheze inducand ideea de moral, disciplina, supunere, jug, limitari; care te duc cu gandul la neimplinire, o intreaga agonie, tensiune a unei intregi alergari, conditionare si care de cele mai multe ori sunt refuzate.
Au incercat sa tina din frau natura umana interzicand-o, in loc sa o expuna sa vorbeasca despre , de ce nu, rationamentul : cauza-efect. Si mai motivator...sa le arate oamenilor ca Dumnezeu, Fiinta este IN ei. Ca nu suntem separati de El. El nu este in cer si noi intr-una din planete sau galaxii, El este in noi, iar intreaga noastra viata, mica parte din El care este in noi nu cauta, acolo adanc (cine are ochi de vazut sa vada asta-sau sa simta) ,altceva decat sa alipeasca cu Intregul. Cu locul unde apartine!
Singura separare asa cum a fost cu Fiul, este "carcasa" , trupul de care suntem atat de alipiti, incat nu vedem ca suntem in interior atat de valorosi, iar valoarea aceasta nu trebuie canalizata decat pe un drum cat mai rapid la reintalnirea cu El , avand scopul acesta si actionand pe baza lui, fiind constienti ca singura valoare de care trebuie sa ne ancoram pentru a ajunge la tinta este ceea ce a pus in noi si ce se numeste El- DRAGOSTEA!
......
Ma vad insa in fata unei situatii unde busola catre drumul spre casa, nu mai indica iar inaintarea este tot mai greoaie si ajung sa ma intreb:- unde este acasa? Unde mi-am definit deja in mintea mea ca voi ajunge? Inapoi la locul unde eram? Daca acolo este acasa...intreb: de ce am plecat de acolo?
Si deci...unde acasa?
Nicaieri anume, ci doar unde sa simt apartenenta!
......
Cred ca cea mai dificila perioada a unui om este cand toate principiile (consolidate din realitatile celorlalti de cele mai multe ori) , fundamentele si valorile (pe care odata le numea valori) s-au desconstruit, iar acum cer cu disperare alipirea intr-o alta maniera, DAR care sa aibe acelasi punct pivot- Iubitul Creator!
PS: Mi-e dor de Tine, Dumnezeul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu