....despre tine.....

A comunica:-a-ti deschide inima
-a deveni accesibil
-a-ti dezvalui gandurile....
Cand ei se intalnesc isi spun:"Iti imprumut libertatea mea.."pentru ca mai apoi sa isi spuna:"E rana mea,dar e si rana ta...Suntem bucatile aceluiasi intreg..."
..........
Aleg sa vorbesc despre tine,caci azi ca si in alte zile iti simt privirea blanda poate mai mult decat mi-as fi dorit...si doare...DA,simt nevoia ca privirea ta sa poposeasca asupra-mi,dar mai simt si nevoia ca vorba ta sa vina spre mine...
.........
Cred ca te-am cunoscut cand in viata de zi cu zi,doream neobisnuitul,in clipele extraordinare-banalul...cand in cotidian doream extazul,iar in momentele extraordinare-linistea....si poate ca vulnerabilitatea maxima din acea perioada,m-a facut sa vreau sa te pastrez...
Parca a trecut prea repede acel moment..acum nici nu il mai simt la aceeasi intensitate,dar incerc sa il readuc-o greseala abominabila....realizez ca doresc momentul acela perfect cand amandoi paream perfecti,in loc sa tanjesc dupa momentele pe care nu mi le-ai aratat niciodata....
Dupa timpul intalnirii a urmat timpul duratei...dupa vremea efemerului,a improvizatiei,a descoperirii,vine cea a repetitiei oarbe si cenusii.Astfel,intregul timp al intalnirii va trebui regasit in cel al duratei...
.........
Comunicarea...un spatiu al posibilitatilor intre irezistibila nevoie a intalnirii si inevitabila evidenta a despartirii....
O data ce am facut si acest pas,realizez:"Ce punct sensibil a atins in mine?Ce anume ma loveste atat de tare atunci cand nu gasesc la locul lor pasta de dinti,tubul de lipici,cratita ori cheile pe care le pusesem unde trebuie?"
Timpul trece iar eu....imi cedez dreptul la existenta in schimbul aprobarii tale,nagandu-ma pe mine ca sa iti spun tie da,in timp ce totul in mine striga cu furie nu...imi plang de mila?NU!Traiesc aici,traiesc langa tine...cersind comunicarea nonverbala....priviri,zambete si gesturi mai graitoare decat cuvintele neinventate inca..
Ce spun ele?Ce trezesc?Trupul tau,trupul meu,mai e inca rascolit de mainile mele,de mainile tale?Mai e zambetul tau acel reper ce marcheaza intelegerea,complicitatea noastra?
Un cuplu se cauta,se gaseste,se formeaza,se descopera,se exerseaza,se confrunta,uneori se contrazice,se rataceste pentru ca alteori sa-si descopere identitatea,poate chiar sa si-o depaseasca...si totusi...impreuna nu am trait asta,decat personal...ne-am bagat in cochilia noastra si ne-am hranit cu aparentele trairi,sentimente si dorinte...
Nu suntem doi....iubirea noastra platonica sau nu este dureroasa si suferinda....si totusi....simt ca iti iubesc blandetea privirii....
Impotriva singuratatii inevitabile si reale se pare ca societatea noastra nu a gasit alt remediu decat cuplul.Numai ca e un remediu nesatisfacator si-adesea atat de imperfect...Va trebui s-o luam de la capat,in toate...
Fericirea o gasim doar intr-un anume mod...tre sa fie o dragoste asemanatoare ca cea a blandetei unei mame...cand intrebarile ne invadeaza in ceea ce priveste implinirea,fericirea si dragostea..avem un singura raspuns-El ofera dragostea neconditionata...