Foarte putine,doua sau trei stradute din suburbie ma gasesc in fata situatiei de a ma face vinovata ca am fost candva o mica burgheza...nu mai conteaza acum insa...M-a invatat sa-mi obisnuiesc creierul selectiv,ceea ce ne apropie,caci adun ganduri moralizatoare si le starpesc pe celelalte...
Si cum sa fiu ingrata in fata acestuia care ma ajuta sa fac pasi marunti,aruncand cat colo premergatorul!?!
Si mai linistitor e ca o sa ma tina de mana si cand o sa am nevoie de baston...
Si tot ce pot sa spun in final e ca speranta,increderea in El imbraca multe forme,mai ales aceea a unui pantof mulat...
Stim noi sa purtam pantofi mulati?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu