"Nu sunt in regula" au fost primele cuvinte pe care le-am spus cand am realizat ca nu sunt tocmai normala...hmm...cand spun normala nu ma gandesc la pragul normalitatii decis de majoritate,ci la pragul normalitatii impus de El..."Imi recunosc imposibilitatea de a actiona normal fara El...e un pas sa recunosc ca nu am nici cea mai mica atractie fata de El...deci ,sunt pe drumul cel bun si vreau sa imi revin..."
......................................
Apoi a urmat alta etapa..aceea in care El reprezinta dependenta...si asta m-a facut sa zambesc cu inima...
....................................
De atunci....este Cel de care ma agat sa trec podul...
Ieri am avut curajul de a-L aseza si pe El la masa cu colegii mei de facultate...ieri Il vedeam in coltul mesei privindu-ne entuziasmati de viitorul nostru ca psihologi,ieri ne-a vazut care mai de care mai mandri de ideile noastre pe care le credem inovatoare si de neclintit,ieri ne-a vazut penibili incercand sa gasim deja solutii la probleme globale...ieri a vazut un grup de pustani dornici de exprimare si de crestere...si ma bucuram sa Il stiu acolo...dar cel mai important a fost ca din celalalt colt al mesei,printre fumul de tigare,printre zumzete si sticle de bautura,ma privea si isi dadea acceptul sa le fac si lor cunostinta cu El...ma incuraja cu privirea aia blanda....am realizat apoi ca in tot acest timp El a tacut si ne privea ca un Tata cu un zambet strengaresc si plin de compasiune...si m-am rusinat pt un moment...pt mine era suficient ca era acolo si ma asteptam sa Il vada toti,dar nu Il baga nimeni in seama...
..............................
Le-am facut cunsotinta cu El si Il iubeam in momentele alea mai mult decat as fi crezut ca pot!
Iubirea mea si credinta in El, este neclintita in fata oricarui discurs frumos prezentat si elaborat...si desi pt un moment El devenise un subiect pe care se filozofa si se cita din Platon...pt mine ramasese acelasi Tata simplu,iubitor care a murit pe cruce pt mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu