Am trait nesiguranta in momentele in care vroiam cu tot ce sunt siguranta...
Cred ca totul a inceput in momentul in care mi-am pus intrebari de care am fost preocupata in mod evident...
Am vrut sa vorbesc despre credinta...am vrut sa fac asta,caci nu stiam sigur ce este ea,cum se manifesta,daca are reactii adverse,daca foloseste si la ce...
Mi-a fost teama de gandul ca este posibil sa nu o am in mod autentic,ci mai degraba sa fie o impresia eronata ca am idee ce este,cand eu de fapt am crescut cu ideea de credinta...nu vroiam sa ma insel si vroiam sa stiu,sa simt....
Mi-a fost usor dificil,caci mi-am zis,credinta nu ai cum sa o simti...credinta nu are legatura cu simtamintele...credinta exista pur si simplu..
Am incheiat lungul prolog despre ce as fi crezut eu ca este si cum se exteriorizeaza credinta asta...
Deunazi am descoperit(AMERICA :)):)) !!!!)...ca am credinta desi teoretic ea pare a fi ceva ce ai oricum...toti avem credinta nu?
CREDINTA=Faptul de a crede in adevarul unui lucru,a incredinta ceva cuiva,fidelitate...etc
O groaza de alte sinonime's prin DEX....
Am stat si m-am gandit la asta...Inca nu aveam un raspuns la credinta mea...daca este ea autentica,daca se intrepatrunde cu sinonimele de mai sus....nimic concret pana acum...
Aseara insa am observat cum asociez Cuvantul Lui cu viata mea...adica fiecare Cuvant citit...-desi e posibil ca unele cuvinte sa nu sara asa repede in evidenta ca altele(cred ca tine si de stare...)-de fapt..caut greseala din viata mea in raport cu ce imi spune....si ma gandesc...de ce o fac?
PAM PAM!!!!
Pentru ca am acea incredintare ca ce imi spune El este un adevar,pentru ca am incredintarea ca in fata Lui pot sa descopar chiar si cele mai mici greseli,pt ca El deja le stie...
Cum as putea sa nu am credinta,cand totdeauna mi-a vorbit concret...???Adica,nu as fi eu de-a dreptul stupida sa nu o am cand mi-a aratat ca in El pot sa ma incred deplin???
Cred ca odata cu subiectul asta am trezit in mine ideea sacrificiului....
Intrebarea vine astfel in mod evident de la sine...-Constientizez eu cu adevarat sacrificiul Lui?Este si asta o idee in care am crescut si pe care nu pot sa o diger in mod personal?
NU!!!!Constientizez cu adevarat numai ca nu apreciez suficient....nu stiu de ce mi se pare ca este ceva deja dobandit...nu tratez cu superficialitate,nici nu il vad ca pe un mit sau o povestioara pe care o auzeam la scoala duminicala....insa wow!!!! chiar nu pot sa inteleg si sa simt adevaratul sacrificiu...e peste puterile mele....si cu cat aprofundez subiectul cu atat apar mai multe intrebari la care nu am raspuns...
Cred ca mai bine ar fi doar sa plec capul sa multumesc si sa iau atitudine fata de jertfa....El chiar a facut-o chiar daca nu sunt eu capabila sa inteleg si chiar daca nu apreciez eu suficient asta...
Multam!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu