Apasare...

Si tocmai de trupul ala erau ochii lui atrasi acum!
Dar in timp ce x il realiza,trupul adica,tot trupul care era acolo,acum,prezent,viu si de carne,cu mirosul lui,cu greutatea,cu caldura lui,cu posibilitatea lui e a dori si de a fi dorit,ca un fruct abia copt,gata de a fi cules sau poate negat,lasat neatins,rezervat unor acte pe care un burghez nu reuseste sa si le inchipuie,iata ca acesta incepu sa cante!
Cantecul lui,rasunator si placut,modulat in formele populare,chiar putin ridicol oarecum,prin absoluta-i fidelitate fata de canoanele muzicale care-l determinau,si in acelasi timp mistuitor ca atunci(cum se mai intampa uneori) cand iti impuie urechile(asa deodata)pe vreo sosea de pe langa mare sau in vreo straduta printre vechile case(care stau sa cada)....
Acel cantec,muta totul in alta parte si in alt timp.Relua o realitate atat de adanc uitata pe cat era de adanc traita.O,nu era nimic precis...poate....doar soarele cand apunea...-un ritual in care intreg cosmosul,impreuna cu milioanele de oameni uitati in colturile lumii,iau parte impreuna cu lumina soarelui ce-si pierde culoarea si a stelelor ce ies iarasi din mare sau de dupa vreun lant departat de munti albastrii de o albeata de nea care-i desparte de albastrul cerului...
..................................................
E vorba de o apasare...prezenta fortei unui alt trup asupra unei parti a trupului ei...Presiunea asta inseamna porunca si posesie....apasarea este rascolitoare,aproape paralizanta-ca aceea a unui stapan asupra fiarei domestice....
Apasarea o facu aproape sa isi piarda simtirile...