When a woman is tamed

"-A venit vremea", mi-am spus, si mi-am desfacut curelele ce-mi striveau pielea.
Am pasit pe un drum anevoios si mi-am lasat acasa bocancii de escaladat sau alte obiecte ajutatoare care sa ma faca sa ma inham la competitie. Mi-am zis sa pasesc greoi. Oricum am imbatranit.
Si am intrat pe acest teren incet, foarte incet. Totul era in control si in echilibru. Dozam pana si bucuria cumva inconstient. Ma simteam utila, matura si responsabila. Construiam cu amandoua mainile ceva.
Nu a trecut mult timp pana sa realizez ca tot ceea ce construiam ma depasea, caci nu mai construiam eu, ci se construia de la sine si rapid. Foarte rapid.
Am fugit. Era mai bine in liniste, cu vechea mea varianta, care era experta in a escalada ferestrele amantilor ei atunci cand sotiile veneau acasa.
Doar ca de data asta, amantul si-a inconjurat bine mainile in jurul taliei mele si mi-a spus-"Sari tu, sari si eu!"
Mi-am zis ca probabil ori este inconstient, ori mi-am jucat rolul atata de bine, incat el este a nu stiu cata victima de pe lista. Il priveam cu compasiune si ii mangaiam parul spunandu-i:"Copile, habar nu ai in ce te bagi!"
Nu pricepea. Se uita tinta in ochii mei si abea clipea. As fi vrut ca si in cazul lui sa pot spune:"-Lasa asta acum. Vine sotia. Povestim maine despre asta in liniste. Acum trebuie sa fug." 

As fi vrut sa rostesc doar vorbele astea si maine sa nu mai existe. Se dregea el cumva apoi.  

Insa in cazul lui nu era nicio graba. In cazul lui, sotia nu intra, temerile nu incapeau, abandonul nu era resimtit, privirea nu se abatea. Era inca acolo, uitandu-se tinta in ochii mei.
Era infricosator, dar am mai zabovit acolo. Cred ca imi placea cum imi cuprindea talia.
Mi-a dat drumul la un moment dat si a venit langa umarul meu zambind. Statea drept si de neclintit si mi-a spus:"Hai sa pornim. O sa fie un drum dezastruos, dar eu sunt curios peste ce dam. Tu?"
Iarasi m-am speriat. Atacasem si inainte, fugisem si inainte, ma eschivasem si inainte. Acum nimic nu mai dadea roade. Pierdeam controlul si devenea obositor sa il pandesc. Era inca acolo, cu ochii aia mari si luciosi si zambea continuu.
M-am instrainat de vechea mea versiune, tot treptat. Incet, incet. Pe nesimtite. Predasem controlul, armele, oboseala si bagajul. Nu le-a carat bucuros insa. Le-a lasat jos si m-a intrebat daca sunt chiar necesare in drumetie. Pana atunci nici nu-mi trecuse prin minte ca le pot lasa jos, ba mai mult, ca pe drum nu o sa mai am nevoie de ele.
Lasasem Viata sa-si joace zarul. Chiar si cu riscul de a fi vulnerabila, obosisem si el parca era totdeauna cu un pas inainte sa imi fereasca piciorul de pietre. Parca intodeauna era in mintea mea. Simteam cumva ca face parte din mine. Si asta se simtea grozav.
M-am predat. M-am predat efectiv. Incet, dar constient.
Era infricosator. Era grozav. Era crestere.

Ne-am extins.
Iar acum este etapa in care simt sa valorific asta, sa fructific, oferind mai departe ceea ce am primit noi, in urma lucrului in echipa.
Da, se merita !

Tamed...

"The time has come," I said, and I loosened the straps that crushed my skin.
I stepped on a difficult road and I left the boots to climb or other helpful items to make me harnessed to competition. I said to walk slow. Anyway I am getting old.
And I went on this ground slowly, very slowly. Everything was in control and balance. To curb, for me was a must. I was planning even the joy, somehow unconscious. I felt useful, mature and responsible. To built with both hands something, was amazing.
It did not take long to realize that everything was building beyond me, because I was no longer building, but built for itself and quickly. Very fast.
I ran. It was better in silence, with my old version, which was expert in escalate lovers windows when the wifes came home.

Only that this time, the lover surrounded his hands around my waist and he said- "You jump, I jump!"
I thought that perhaps he is unconscious, or I played so well my role that it is the umpteenth victim of the list. Looked with compassion to him and I stroked his hair saying: "Child, you have no idea what you're getting!"
It seemed like he wasn’t able to understand me. Stared into my eyes and barely blinked. I wish that in his case could say: "- Let it now. The wife is coming. We’ll talk more tomorrow about it in silence. Now I have to run." I wanted just to utter those words and tomorrow to not exist. He will refit it somehow. 

In his case there was no rush. The wife did not appear, fear not fit, abandonment was not felt, look no deviation. It was still there, staring into my eyes.
It was scary, but I stayed there. I think I like how his hands felt on my waist.
At some point, he let me free. He came near my shoulder, smiling. He stood straight, steadfast and said: "Let's go on. It'll be a disastrous way, but I'm curious what give over. You?"
Again I was scared. I attacked before, had run before, I evaded before. Now nothing was giving off. I lost control and became tiresome to chase him to make a mistake. It was still there, with those big shiny eyes, smiling continuously.
I alienated my old version, gradually. Slowly. Imperceptibly. Handed control, weapons, fatigue and luggage. Not happy he tooked those. Left them down and asked me if are necessary in our hiking. Until then do not even crossed my mind that I can let it down, moreover, that on the road will not need them.
I allow life to play it dice. Even with the risk of being vulnerable, I was tired and it seemed that he was always with one step ahead to forbid my foot to hit stones. I felt like he was since forever in my mind. It feels like he is a part of me. And it feels great.
I capitulate. I actually did it. Slowly but consciously.
It's been scary.
It's been awesome.
It's been growth.
We have expanded.
And now is the stage where you feel to redeem it, harnessing it, offering further on what we have received, following teamwork.
Yes, it is worth it!

Cum vindeci dorurile?

Tradata...iubirea trecea...
A pus din nou mana pe culori si a inceput sa le arunce apasat pe plansa dezgolita din fata ei.
Avea o dorinta aproape psihotica de a scoate afara din fiecare parte a corpului ei acele ramasite care o faceau continuu sa construiasca praf de stele.
Stia ca la finalul "lucrarii", cand frenezia, miscarile mainilor circulare si bezmetice, respiratia sacadata si inima ei inaltata, vor regasi luminisul, acolo va descoperi o povata.
Probabil o facea pentru si de dragul creatiei si nu de dragul dorurilor.
Sau probabil nici nu-si dorea sa existe acolo povata pe care o stia oricum, ci doar dorea ca cineva sa-i intelega mazgalelile.
Uitase ca dorurile se aud oricum.
Fie ca esti intr-un teatru de operatii, pe campul de lupta, dincolo de nori sau honarind greoi pe strazi fie luminate de felinare ce palpaie, fie pe alei reci si intunecate, dorurile le auzi oricum.
Si iata-o din nou privind cumva chioras la intrebarea: "Cum vindeci dorurile?"
Nu s-a protejat niciodata la auzul sirenelor ce anuntau venirea avalansei, venirea razboiului, imprastierea pacii. Curajoasa cauta sa auda mai bine de unde vine, sa le intampine.
Nu avea regrete.
Dar nu. Acum nu crede nici ca este castigata pentru ca de fiecare data a hoinarit cu sirenele pentru o vreme. Vreme cand stia cum sa danseze cu ele si o facea grozav. Vreme cand avea fericirea si zambetul, cumva cusut la buzunarul de la pieptul camasii albastre, buzunar acoperit de esarfa rosie ce daca ar fi avut grai, ar fi strigat: "Victorie!"
Nu ! Nu ar da la schimb zambetul vremelnic si victoria primei lupte, pe sunetul infundat sau pierdut al sirenelor.
Prefera sa auda sunetul si sa nu fi cunoscut cum e sa zambesti.
Stie ea mai apoi ce valenta sa dea auzului.
Dar cine poate invinovati pe cine!?!
Goarna se aude cand cineva o da, luptatorii ies imbratisand terenul de lupta, cand sunt antrenati. Razboiul se opreste cand pactul se incheie. Pactul incheiat "amical" intre doua tabere. Doua tabere deci. Aha ! Unde mi-e fostul adversar deci?
S-a risipit. S-a dizolvat in momentul in care si-au spus unul altuia:" Hai sa ne consideram egali !"
Nu mai poti spune ca lupta continua, cand egalitatea inseamna sa consideri cumva indirect ca si celalalt stie deja ca tu vrei sa auzi sirenele doar pentru o vreme si nu pentru totdeauna.
....
Bine, bine...insa, cum vindeci dorurile?

camasi desfacute, suflete dezbracate- open shirts, naked souls

M-am trezit in dimineata asta dezvelita.
Am facut toata noaptea dragoste cu un strain.
M-a dezbracat cu grija si m-a pus sa ma privesc in oglinda, in timp ce ma sustinea cu bratele. Probabil cumva, el avea sa stie ca dupa ce ma voi vedea, apasarea ma va clatina putin. Si statea acolo, dandu-mi suport.
A fost o noapte intensa, in care fie predam stafeta si-i permiteam sa-mi mai deschida un alt nasture la camasa, fie trageam patura pe mine. Patura, pe care cumva el reusea sa o priveasca tot ca pe o patura subtire si transparenta.
M-a atins, de-mi ardea pana si camasa pe mine, dar nu scoteam un sunet. Lasam sa arda, sa ma obisnuiesc cu ce trezea in interior.. lasam sa arda ca nu cumva sa uit repede mai apoi, ca ceva poate sa arda si asa...
Insa asteptam la fiecare pas sa-i vad ranjetul perfid si ungherele cele mai urate...nu apareau...le cautam, le provocam....nu gaseam nici urma de deconectare de la propria-i persoana.
L-am creionat imediat ca ingamfat...si am vrut sa pun mana pe pelerina si sa ies in ploaie...vroiam sa ma ude si sa treaca tot apoi. Sa treaca toata zvarcoleala care mi-a provocat-o, o data cu fiecare nasture desfacut. Au mai stiut si altii cum sa apuce sa caute fermoarul si s-au impiedicat pe drum, fie de ignoranta lor, fie de egoism. Asa ca m-am incurajat ca tiparul se repeta si daca-i asa, pot foarte bine sa inalt zidul cu inca o caramida. Si asa mi se parea ca-s cam descoperita.
.......
M-a lasat exact asa cum eram, goala.
Si-a luat mainile de pe mine. Fara sa ma tina in brate, fara sa ma lase sa-i plang pe umar, fara sa ma sprijine. Auzeam parca :" Descurca-te ! Oricum iti stiu gandurile. Descurca-te si nu uita ultimele ore in care ai stat goala. Au insemnat ceva."
.......
A fost momentul in care inima si mintea si-au dat mana bucuros si s-au salutat intr-o maniera militareasca.
Le-am facut poza.                                                                                                                                  
Aratau asa dragut impreuna.
Nu m-am intrebat niciodata, copil fiind, cand acestea or sa se intalneasca, pentru ca nici nu stiam ca o pot face. Pot spune ca " saltul" porneste in momentul in care cunosti insemnatatea cuvintelor- sinceritate ( intai fata de tine, apoi fata de celalalt), veghere ( atat introspectie, cat si empatie).
.......
Jocul acesta in a "lupta" cu puterea si necunoscutul, m-a adus in situatia de a ma privi in oglinda fara vreo fastacire si a-mi spune: "El este egalul meu!"
Eu sunt goala si imi este ok. El este gol si nu are o problema cu asta.
PS: Multumesc pentru grija cu care m-ai facut sa-mi permit sa scot capul si sa vad ca exista si alte usi ce dincolo de ele, se gasesc si alte atribute, nu doar "siguranta" zonei de confort.
.....
Daca m-ai intreba de ce te iubesc...nu as sti sa iti raspund....si asta pentru ca nimeni altcineva nu a ajuns pana la ultimul nasture.


I woke up this morning unveiled.
I made love all night with a stranger.
Carefully he undressed me and put me in front of the mirror to see myself, while he was holding me with his arms.
Probably somehow, he knew that if I will see myself, will shake a little.
And he stood there, giving me support.
Was an intense night.
Step by step I allow him either to open another button of my shirt, either I was covering myself with a blanket. Blanket which he, somehow managed to see it like a thin and transparent one.
He reached me that deep, that my shirt was burning up on me, but I didn't make a sound.
I let it burn to get used with the intensity, I let it burn to remember it and not to forget that something can burn so deep.
After a while I've looked for his smirk and his treacherous corners....his ugly parts...
Did not come out. I looked for it...I provoked it.....I could not find anything that disconnected him from himself.
I sketched immediately lifted up....and I wanted to put on the cloak and go out in the rain...I wanted to go all wet and to do something in order to vanish all the emotions that he took out of me, along with every button undone.
I knew that there were also a few that seeked the zipper and in the end they stumble either of their ignorance or selfishness.
So I encouraged myself that the pattern is repeated and I can easily build on the high wall by putting another brick. Anyway I was revealed enough.
He left me just as I was. Naked.
Took his hands off. Without holding me, without lettin' me cry on his shoulder and without support me.
I heard only:" Deal with it! I know your thoughts anyway. Deal with it, but don't forget the hours you were naked. Have meant something."
.......
So, that was the moment when the heart and the mind, gladly shook hands and greeted in a military manner.
.......
I have not ever wondered, when I was a kid, how the heart and mind can meet, because I didn't knew on the first place if can actually be possible.
I can only say that "the jump" starts in the moment you know the significance of the words- sincerity ( to you first, then over the other) and vigilence ( both insight and empathy).
This game and this "fight" of power and unkown, brought me in the situation in which I looked at myself in the mirror without any flustered reactions and told myself:" He is my equal!"
I'am naked and its ok. He is naked and has no problem with that.

PS: Thank you for the care with which you made me allow myself to head out and see that there are other doors that beyond them, are other attributes, not just the " safety" comfort zone.
.....
If you ask me why I love you....I wouldn't know what to answer you....and that is because no one else came down to the last button of my shirt !

emotions...soul thermometer....

"-Honey, I've catched the happiness!"
You've told me once, but it seemed that somebody else was talking...
And now I guess it was precisley her- Love !
Today I've looked toward us...you can see how much ligh is around us and how many emotions from all points of the compass!?!
I guess all of this tries to tell us that we have insurance to raptures...

My beloved one...emotions are the soul thermometer....and so....and then..... I like to have fever.....!


Hold me... Daniel Rebolledo Tavera !

aprig calau

Si probabil ca nu isi pusese in minte sa o induca in eroare. Isi luase atunci cel mai frumos costum pe el pentru ca era o zi frumoasa...cine sa stie ca o sa o intalneasca tocmai pe ea atunci!?!
Arata ca un leu imblanzit si vorbea la fel de bland ca vocea tatei citind povesti inainte de culcare.
Voia sa opreasca timpul exact asa cum era atunci.
In timp a dat jos de pe el cate o haina. Azi una, maine alta. Si cine mai facea diferenta!?! Pana si pielea lui trebuia sarbatorita.
Si tare si-ar fi dorit sa nu se termine.
Stia ca nici pudoare ei nu poate primi vreun premiu pentru excelenta, caci demult se transformase din inger in demon pentru el. Si asta era pretul platit.
Amandoi au dorit, amandoi au avut.
Ea a dorit costumul, el a dorit inocenta. Apoi ea a dorit intregul, el a dorit pana si ramasitele.
Si da, a dus-o in casa aceea parasita unde a luat tot ce avea pe si in ea, plecand mai apoi cu camasa scoasa din pantaloni si cu mainile pline, fara sa ranjeasca in coltul gurii libidinos, ci tacut, tiptil si lacom...exact asa cum a venit...

pentru ca lanturile sa cada

Daca ai primi o invitatie deschisa, pe o perioada nedeterminata, care implica doar prezenta ta si nimic altceva dupa, atasat, o adresa, ai veni?
Nu cunosti motivul, durata exacta, locatia sau ce gasesti acolo, insa ceva este clar- cineva are nevoie de tine !
Ce iti trece prin minte prima data?
Ce trebuie sa existe in plus ca sa iti dea siguranta?
Probabil ca ai nevoie de un intreg proces pentru a te decide. Desigur, depinde de unde vine invitatia, de starea ta de moment, de intuitia ta si de cat de contectat esti cu vocea ta interioara, depinde
de curajul pe care il ai sau de cat de traditionalist esti.... iar in tot acest timp, acel Cineva asteapta.
(...)
Dezbraca-te si arunca-te gol in "nebunia" pe care cativa dintre noi am numi-o- credinta ! Supravietuiesti oricum !

"Mi-am dat seama ca noi simulam nebunia, pentru a putea supravietui."

viata privita prin ochii unuia la sfarsit de drum...viata privita prin ochii unuia la inceput de drum...

Stateam pe prisa casei la povesti cu noul meu prieten.
Mirosea a iarba cosita si a peste tavalit in sare, intins pe funie. Soarele dogorea si oamenii munceau pamantul.
Facea pauze nici prea dese, nici prea lungi sa isi gaseasca cuvintele care sa redea intensitatea trairilor interioare. Nu voia sa omita nimic.
Fiecare poveste a lui ma coplesea si imi umplea ochii de lacrimi de recunostinta.
Ochii ii erau albastri, iar mainile tremurande.
Incercat de viata, retraia experiente vechi din 64' si isi amintea fiecare detaliu ca si cum ar fi fost ieri. Ascutimea mintii lui ma fascina si nu putea decat sa imi umple inima de bucurie. Calculat, vorbea din experienta si din instiintarile pe care i le dadea Dumnezeu, asa cum le numea. Imi vorbea folosind pronumele de politete si zambea rusinat de fiecare data cand vedea in ochii  mei dragul de a-l asculta. Primul lui peste prins a fost un lin. A alergat cu el in sort tot drumul spre casa pentru a-l arata bunicului, pentru a-l bucura ca a reusit, copil fiind ,performanta asta, asteptand cuminte laudele.
"Ce prieten drag...ce inger de om...", imi spuneam de fiecare data cand povetele pe care le spunea imi atingeau inima...

Mi-e dor de tata...vreau sa-i stiu cat mai multe din povestile lui. Mi-e dor de istetimea mamei....vreau sa pot dobandi arta devotamentului de la ea...
Mi-e dor de sinceritate...

Deja se facuse tarziu..bunica trebuia sa mearga cu traista cu mancare pe umar 3 kilometri pentru a o duce bunicului. Noi doi priveam. Il intreb numai:-"Nu vrei sa o ajuti?"
Calculat raspunde:-"Este omul ei, este datoria ei sa-si hraneasca sotul. Nu am facut-o nici copil fiind, nu as face-o nici acum. Privesc de pe margine."
Bunica se apropie si mangaie pe cap copilul descult si cu ochi albastrii si ii spune ca se intoarce repede.
Lui ii dau lacrimile...
Bunicii mananca la umbra unui copac.
El deja deruleaza alta imagine: -"Aveam 12 ani cand mi-am permis sa ii spun unui prieten de 20:"Ce esti nataflet asa..si nu faci asa...!?!"- incepe sa planga si continua- "am tacut toata seara cand mi-am dat seama ca nu l-am respectat...stateam printre ei, fara sa mai scot un cuvant..."
Cata intensitate in trairi...

Mi-am facut un nou prieten vis-a-vis pe care il pretuiesc.
M-a atins intr-o maniera ciudata si m-a facut sa-mi fie ciuda ca nu am trait si eu alaturi de el toti acesti ani.
I-am pretuit si ii pretuiesc lacrimile care izbuceanu de fiecare data cand ceea ce povestea ii atingea si lui inima din nou...
Ce suflet curat...
Si parca am mai trait asta candva...si parca mi-e familiara...si o las sa curga si sunt recunoscatoare pentru mana care a deschis usa catre mine...

Il astept cu drag inapoi, cat mai curand...

visare...

persoanele care-mi guverneaza viata...

"Un copil nu este imaginea a două fiinţe, rodul a două sentimente liber contopite – pentru părinţi, copilul trebuie să fie o miniatură încântătoare, în care se regăseşte poemul celor două vieţi duse în taină de ei – vieţile lor; el trebuie să le ofere un izvor de emoţii rodnice, să fie în acelaşi timp întregul lor trecut şi întregul lor viitor." Honoré de Balzac

PS: "Pe lume, de orice poţi face rost, afară de tată şi de mamă."

credinta de neclintit

Iov 33

1. Acum dar, Iov, asculta cuvantarile mele, ia aminte la toate cuvintele mele!

2. Iata, deschid gura si mi se misca limba in cerul gurii.

3. Cu curatie de inima voi vorbi, buzele mele vor spune adevarul curat:

4. Duhul lui Dumnezeu m-a facut, si suflarea Celui Atotputernic imi da viata.

5. Daca poti, raspunde-mi, apara-ti pricina, fii gata!

6. Inaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tau, si eu, ca si tine, am fost facut din noroi.

7. Astfel frica de mine nu te va tulbura, si greutatea mea nu te va coplesi.

8. Dar tu ai spus in auzul meu, si am auzit sunetul cuvintelor tale:

9. "Sunt curat, sunt fara pacat, sunt fara prihana, nu este faradelege in mine.

10. Si Dumnezeu cauta pricina de ura impotriva mea, ma socoteste vrajmas al Lui;

11. imi pune picioarele in butuci, imi pandeste toate miscarile."

12. Iti voi raspunde ca aici n-ai dreptate, caci Dumnezeu este mai mare decat omul.

13. Vrei dar sa te certi cu El, pentru ca nu da socoteala fiecaruia de faptele Lui?

14. Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama.

15. El vorbeste prin vise, prin vedenii de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand dorm in patul lor.

16. Atunci El le da instiintari si le intipareste invataturile Lui,

17. ca sa abata pe om de la rau si sa-l fereasca de mandrie,

18. ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei.

19. Si prin durere este mustrat omul in culcusul lui, cand o lupta necurmata ii framanta oasele.

20. Atunci ii este greata de paine, chiar si de bucatele cele mai alese.

21. Carnea i se prapadeste si piere, oasele care nu i se vedeau raman goale;

22. sufletul i se apropie de groapa, si viata de vestitorii mortii.

23. Dar daca se gaseste un inger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,

24. Dumnezeu Se indura de el si zice ingerului: "Izbaveste-l, ca sa nu se coboare in groapa; am gasit un pret de rascumparare pentru el!"

25. Si atunci carnea lui se face mai frageda ca in copilarie, se intoarce la zilele tineretii lui.

26. Se roaga lui Dumnezeu, si Dumnezeu ii este binevoitor, il lasa sa-I vada fata cu bucurie si-i da inapoi nevinovatia.

27. Atunci el canta inaintea oamenilor si zice: "Am pacatuit, am calcat dreptatea, si n-am fost pedepsit dupa faptele mele;

28. Dumnezeu mi-a izbavit sufletul ca sa nu intre in groapa, si viata mea vede lumina!"

29. Iata, acestea le face Dumnezeu, de doua ori, de trei ori, omului,

30. ca sa-l ridice din groapa, ca sa-l lumineze cu lumina celor vii.

31. Ia aminte, Iov, si asculta-ma! Taci, si voi vorbi!

32. Daca ai ceva de spus, raspunde-mi! Vorbeste, caci as vrea sa-ti dau dreptate.

33. Daca n-ai nimic de zis, asculta-ma! Taci, si te voi invata intelepciunea."

Timpul...un trisor chel si batran...

Timpul...un trisor chel si batran...

Avem nevoie de timp, de mai mult timp. Avem nevoie de luciditate si de siguranta. Cautam haotici atat in interior, cat si in exterior si fara avertisment, vine si linistea. Si o indesi in traista si nu te lepezi, desi nevoia de dezechilibru am cerut-o toti pentru a inflori mai apoi, aratandu-ne ranile.
Mai vrem inca putin din toate, daca tot nu este posibil, caci suntem oamenii extremelor, din generatie in generatie. Cei mai viteji din cati au fost si vor mai fi!
Caci cine isi poate pierde vremea cu iluziile? Un trisor la fel de bun ca timpul? Cel care nu osteneste sa se risipeasca in ganduri?
Neasteptatul uneste. Asta si ne dorim de fapt...si strigatul nostru individual, il aude si il poarta pe umeri cel in masura sa faca si schimbarea. Si pricepem povata? Si ne imbracam cu curaj?
Si stai, cine a spus ca viata nu-i un miracol? Nu poate fi si moartea unul?
Suntem analfabeti. Suntem analfabeti in fata Celui care scrie paginile si a caror mazgaleli le pricepem atat de greu. I-ar vine sa rada in pumn, dar il opreste indurarea. Stie ca este nevoie de rabdare cu cei natangi. Nu suntem noi haituiti de propria noastra limitare?
Si da ! Exista si nemuritori. Astazi renaste unul si danuieste in veci ! Caci spune-mi, cine prefera sa se agate de un batran chel si trisor, in locul nemuririi?