P.M.) - Ce vă simţiţi mai mult: psiholog sau poliţist?TUDOREL BUTOI (T.B.) - Întrebarea asta nu mi-a pus-o nimeni, niciodată. Din fericire pentru cariera mea şi pentru tot ceea ce am făcut până acum, mă simt mai mult poliţist. Din fericire. P.M. - De ce?T.B. - Pentru că dacă m-aş fi simţit mai mult psiholog, aş fi ieşit un psiholog de catifea, care ar fi încurcat lumea, aşa cum sunt destui încurcă lume prin fel de fel de zone ale vieţii. Dar eu m-am simţit poliţist, mi-am înţeles dezideratele profesiei, am înţeles ce trebuie să fac, am fost un bun executant, un bun coleg şi, pentru a duce la bun sfârşit toate acestea, am apelat la cunoştinţele de psihologie.
P.M. - Adeseori vedem la televizor filme poliţiste, în care cazurile sunt rezolvate de psihologi, de psihologi criminalişti. Fac ce fac şi rezolvă cazul. Ce trebuie să facă, aşadar, un psiholog criminalist?T.B. - În primul rând trebuie să facă detecţia comportamentelor simulate, deci să utilizeze tehnica de detectare a minciunii. În al doilea rând trebuie să interpreteze câmpul faptei în variante care ţin de dinamica derulării unor comportamente umane acolo. Ceea ce criminaliştii italieni numesc scena crimei. Noi, criminaliştii români îi spunem câmpul faptei. Ce s-a întâmplat acolo, să vezi lucrurile în derulare. Să-şi dea seama de profilul de personalitate al făptuitorului, şi de aici intrăm direct în profiler, cine este, amprenta lui psihocomportamentală. Să interpreteze acţiunile respective şi, mai ales, să preîntâmpine următorul pas al criminalului. Acum, ştiind despre ce este vorba, îşi face un cerc de bănuiţi, plasa începe să se strângă. Totul de aşa manieră încât următorul pas să fie contracarat. P.M. - Ce nu tebuie să facă un psiholog criminalist?T.B. - Ce nu trebuie să facă…. Să nu-şi piardă cumpătul, adică să-şi păstreze opiniile în zona opiniillor de specialitate cu credibilitate rezonabilă. Indicii orientativi să aibă predicţii de mare suport ştiinţific, dar să nu absolutizeze. Să nu creadă că este Demiurg, pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate să facă nimic. Pe măsură ce se îndepărtează aşa, şi devine un specialist stratosferic, pierde contactele cu ofiţerii din judiciar, cu criminalistica clasică, cu modestia necesară, cu eforturile care se impun, cu ştiinţa de carte şi modernizarea acseteia, va deveni un prostovan care îşi va rupe gâtul repede. Trebuie aşadar să-şi retuşeze permanent caracterul, să-şi controleze temperamentul şi să depună efort sprijinindu-se pe munca colectivă. Este vorba de echipă. Un bun psiholog criminalist trebuie să fie un bun coleg, un bun prieten. Dacă va putea să facă toate astea, îl aşteaptă o răsplată extraordinară. De altminteri, marii specialişti clachează prin caracter. Devin repede atotştiutori, abandonează principiile cartiene ale îndoielii. A te îndoi de ceva înseamnă că îţi rămâne să mai munceşti un pic.
PS:INVESTESTE IN TINE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu