Nu ma dau in vant dupa romantismul eminescian, ba mai deloc. Mai degrab' ma surprind dorindu-mi sa ating jumatate din proportiile domnului Eliade si totusi fiind asa, in prezenta ta ma simt usoara, usoara si incep sa plutesc pe unde si Eminescu a pasit candva.
Esti descult si esti gol. Reusesc sa iti vad si cele mai repugnante circumvolutiuni ce te definesc si la fel cum imi doresc sa imbratisez invingatorul din tine, asa drag am si de schiopatarile tale.
Nu intentionez sa cladesc nici un piedestal pe care sa iti asezi piciorul, ci doar sa validez importanta existentei tale in viata mea, caci vezi, sunt inca langa tine.
Teama...n-am asa ceva. Este randul meu sa ma uit in toate ungherele. M-am, si nu o gasesc.
Nu-i curaj si nici pasiune, asa cum imi doresc sa fie. Nu's nici emotiile care iti semnaleaza ca Traiesti, este pura viata care curge din Iubire.
Dar sshhttt....trag cortina. Sunt prea multi licurici in noaptea asta care prin jocul lor initiatic, ma incetinesc. O sa le dau drumul si o sa ma ridic pe varfuri, o sa-i prind si o sa-i pastrez, doar pe aceia care ma pot ajuta acum sa ma retrag pentru o mica vreme. Sa ma retrag, caci nu am timp suficient sa imi citesc scenariul si sa ma dumiresc de imi doresc sa-mi joc rolul.
