Mi-am spus ca in familie iti este cel mai usor sa comunici,sa accepti si sa te deschizi...si totusi...ma vad stangace cum incerc sa initiez si ma opresc...nu am crezut ca nu am,poate,curajul sa impartasesc aceleasi bucurii si acelasi Tata cu cei atat de familiari....M-am intrebat ce ma opreste? Ma gandesc oare ca fiecare are nevoie de timp sa experimenteze si sa creasca? Ma gandesc ca timpul nu imi permite si ca in permanenta am ceva de facut?
NU!
Motivul real pentru care mi-este greu,desi imi doresc sa ma apropii si sa impartasesc aceeasi tanjire dupa El, este ca ma simt coplesita sa stau fata in fata cu El si cu ea si sa vad schimabrea si in acelasi timp rusinata ca undeva pe drum mi-am pierdut dragostea dintai si curajul ,specific copilariei de a visa alaturi de El. Ma incurc in firele gandirii abstracte si ma impiedic de filozofii,ma imbrac cu "prioritati" si ierarhizez sentimentele...imi gasesc scuze si doar planurile le pun la picioarele Lui si asta dintr-o teama de nou,uitand ca El se ocupa nu doar de planuri si de nou, El opereaza cel mai bine cu inima...si o pregateste pentru nou...Noul trait pentru El!
...............................
Iti multumesc Tata pentru ca acum cativa ani buni ai notat acolo pe caiet familia aceasta pe care o vrei langa Tine si Iti multumesc ca ne vorbesti si cercetezi prin fiecare transformare pe care alegi sa o faci, Iti multumesc pentru ca am o noua sora in fata careia sunt rusinata sa stau vazandu-Te pe Tine si Iti multumesc pentru iubirea, curajul,puterea,dorinta pe care le-ai adus in mine o data cu prezenta Ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu