O cursa sportiva interminabila...

Adam nu s-a nascut misogin....
Totul este atat de interesant, incat imi atrage atentia si fura privirea, in timp ce mental il deconstruiesc: 40 si ceva de ani, genul atipic al profesorului dedicat, ci mai degraba relaxat.
Un sportiv care este la curent cu mai tot de prin lumea asta pentru ca asa a vazut el ca este cerut, asa cum un reprezentat de vanzari la inceput de drum, incepe sa poarte camasi asa cum a vazut el la cei din advertising...
Da, corect! Asta si este...un limitat impanat de cuvinte care variaza. Un barbat cu o oarece experienta in spate care va suci mintile unei fetiscane ce va crede despre el ca este fermecator, haios, sensibil, mandru, profund, tandru si care fara sa stie isi va paria o parte din viata intr-o relatie aproape neexistenta, dar stupida...
Din cauza unei oarecare neatentii se intampla sa te orbeasca ceva, iar dupa ce respectivul iti demonstreaza din prea mare siguranta (o greseala abominabila- atitudinea limitatului) ca "nu tot ce straluceste e aur", ajungi sa te intrebi: oare unde mi-a fost ratiunea? Sau ce am crezut de fapt?
Si parca-ti pare rau cand ti s-a atras atentia inca de la inceput ca o fire boema nu sta bine langa cineva care nu pune mare pret pe asta (tare nepotrivit cand incerci sa alaturi doua lumi diferite...)
In pofida sonoritatii cuvintelor, individul nu trezeste nimic...ma face sa casc!
Valoarea este relativa....

Esti complet, desi tot in jur striga contrariul

Te napadesc trairile si astepti balonul de salvare,cazand in gol, caci parasuta demult nu ti-a mai oferit garantii. S-a dus si salvarea, iti zici, si pe buna dreptate. Totul s-a zdruncinat de cand El a ales sa isi puna mana pe fraiele vietii tale, in urma cu 5 luni si nu doar de atunci, dar nu te plangi...cauti doar salvarea.
Cioran spunea ca Dumnezeu este disperarea cea mai mare cand toate celelalte s-au dus...asa sa fie? Cum ai putea crede asta cand revelatia ai trait-o si asta nimeni nu iti poate lua si nici tu nu o poti contesta, nici macar atunci cand esti sleit de puteri. Da...ti s-au schimbat parerile, principiile s-au slefuit, insa ceea ce simti pentru El, este real si prezent, doar ca ambalajul e nou si nu pentru o cauza ingrata, nici pentru strategii de marketing, ci pentru a te plia mai bine pe ceea ce este El in tine.
S-a schimbat ceva in regimul asta..nu iti mai doresti sa te mai tavalesti in noroi atunci cand te-ai murdarit doar putin...acum cauti drumurile asfaltate.
Sunt zile in care te uiti si vezi ca totul in jur s-a schimbat si iti doresti sa pastrezi tot asa cum era o data, dar asta nu mai depinde de tine...si deci...zboara puiule, zboara catre cer pentru a bucura inimi, nu pentru a plange un trecut frumos, dar efemer...
Daca nu este real si singurul Domn...ma intreb de ce de fiecare data cand esti in prezenta Lui, ti se inunda inima cu El si iti doresti sa-L respiri tot mai mult!?! De ce simti sa spui- ASTA E DRUMUL CEL BUN!?!
S-a daramat ceva, s-a rupt echilibrul? Nici vorba!

Echilibrul il ai numai prin dragostea fata de El si cum sa dispara acesta? Cum sa dispara o parte din tine?
Cat de inestetic ai fi doar cu o mana si cu o coasta lipsa...

pasiune si pierzare

Sa te judec pentru pasiunea pe care nu o simti? Asta nu pot sa o fac! Dar sa o exprim pe a mea, imi este foarte simplu si la indemana si in plus este si dificil sa o pastrez pentru mine,chiar si asa cu riscul ca o iau prin tufisuri si ma julesc si nu gasesc lumina si cand in final ies din tufisuri de ce dau? De urs! Ce tampenie, zau...asteptam altceva la sfarsitul drumului...sau macar as fi vrut sa pot apuca cararea...nici drumul prafuit nu l-am gasit, orbita fiind. Dar te imprietenesti si cu ursu in final...
Agitatie pe aici acum....cand se face liniste e totul atat de pasnic si stabilit...e totul calculat, analizat, filtrat si aprobat, fie de mine, de altii sau de societate...ca o banda ce ruleaza...stii cum ii...te trezesti, iti bei cafeaua, iei micul dejun, pleci la servici, te enervezi in trafic, te mai bucura ceea ce faci la munca, mai socializezi, ajungi acasa, mananci, faci dragoste cu partenerul de viata- depinde unde se dezlantuie pasiunea si te bagi la somn...in alt caz- te trezesti faci aceleasi lucruri numai ca pleci la un alt servici, unde gasesti aceeasi bucurie, te intorci acasa, iti petreci OBLIGATORIU ceva momente cu ai tai, caci fara sa nu-i sti bine, nu ai pace si apoi te relaxezi la un film si te bagi la somn....te trezesti si o iei de la capat...
Nu tin o pledoarie dramatica cu tonuri care mai de care mai grave, despre o viata monotona- ba dimpotriva zic numai ca in unele momente....click...lipseste pasiunea...chestia aia neplanificata, chestia aia care nu ar trebui sa fie, dar pe care o vrei, chestia aia care o respiri si pe care ai trait-o candva si care te-a dat peste cap mai apoi...
Poate inspaimantator gandul asta de aventura, emana nestatornicie, dar nu are nici o legatura cu asta- este vorba de a trai cu pasiune, si de s-ar putea fiecare moment, si atat- nimic dramatic. Zbucium si calorii epuizate fara sa faci un efort fizic, doar mental creionand tot felul de momente.
Si ar fi fost oare bine sa zici- ce tampenie, mai bine nu se mai intampla? Nu! Asta e grosolanie de-a dreptul. Refuzi practic ceea ce te incarca pe mai departe pentru banda aia care tot ruleaza zilnic si d'asta pastrezi si cateva elemente de atunci si acum...elemente ireale.
Si mi-am zis ca atitudinea asta boema ma duce la pierzare, dar nu...am zis sa o fructific pentru ceea ce da ea, ca e cam singura chestie pe care o traiesc 100%...asa cu tot devotamentul si cu toata setea pe care o poate avea un om inlauntru...
Eu stiu ce sa mai zic acum...natura umana are doua fatete- wild si innocence...si intre astea este un echilibru, cel putin exteriorizat.
O zapaceala...

trecerea timpului

Am vrut astazi din nou sa-mi arat dibacia, numai ca de data asta m-am confruntat cu adevarul...

Am ales timpul ca si element de gandire si am ajuns la concluzia ca timpul, desi in teremenii Lui il inteleg foarte bine, il astept cu nerabdare de fiecare data in diferite contexte.

Si cand imi doresc sa vad un nou chip in multime sau unul drag mie, si atunci cand astept ca o rana sa se cicatrizeze si atunci cand astept ca o zi speciala din viata mea sa apara pentru a ma putea plia din nou pe ceva familiar si placut care imi aduce confort.

Timpul il pastrez in brate de fiecare data cand imi doresc ceva cu ardoare si tot timpul il detest atunci cand imi pare o inifinitate asteptarea. Dar stiu insa ca timpul este mester mare si il cuprind cu ambele maini, incercand sa ma bucur de el , atat la trecut, prezent si viitor.

Si ce stiu si cred cu tarie e ca trecerea timpul, atat in detrimentul inaintarii in varsta cat si al experientelor traite aduce valoare si asta este un motiv in plus ca timpul asa cum este el, nu ma face decat sa ma indragostesc de tot ce aduce el in viata mea- de la persoane, la experiente pana la caderi si impliniri.

Ador vechimea timpului. Ii ador parul grizonat, tremurul mainii, teama de neputinta, prafuirea puterii pana si slabirea tuturor analizatorilor. Ador timpul la trecut, prezent si viitor!

iubind valoarea

Realizezi ca faci un pas important atunci cand te eliberezi de dependenta emotionala inconstienta. Cunosti ca este vorba de "refugiu" si mai cunosti, realist fiind, ca realitatea nu-i tot una cu dorintele tale. Nu are cum si asta pentru ca diferentele sunt prea mari. Si totusi, accepti si intelegi orice primesti pentru ca acel ceva iti ofera o bucurie pe care rare ori o constientizezi la adevarata intensitate. Si atunci cand o faci, este profund si iti doresti doar sa o pastrezi. Dar ce faci cand nu depinde de tine sa o pastrezi si sa o faci sa creasca? Atunci iese iures mare daca nu cunosti cand sa te opresti sau ce sa iei din experienta. Nu-i bai, ca te pui pe picioare suficient de rapid, dar o faci avand o amprenta lasata de celalalt. Pe asta tre' sa o valorizezi.
Fiecare dintre noi inaintam cu un bagaj din trecut. Si fiecare dintre noi avem momente cand ii facem responsabili pe ceilalti de bagajul asta. Ne-ar fi mai simplu sa fim ajutati sa il caram. Nu se intampla asa insa, dar nu ne dam de ceasul mortii ca nu este cum vrem, insa ne inchidem. Ne zicem:"Data viitoare stiu eu cum actionez." Si uite asa se pierde pe drum o parte din libertate, individualitate. Si nu mai pui la socoteala ca ii privezi si pe ceilalti sa te cunoasca sau sa se bucure de deschiderea pe care o poti da si mai ales nu realizezi ca te transformi intr-un mic egoist, comfortabil si cu pretentii ca ceilalti sa vada ceea ce tu nu rostesti. Si atunci cand nu vad ii cataloghezi. Poate nu le spui prosti, inceti sau incuiati, dar cu siguranta nu ii favorizezi. Si uite asa se pierde din egalitatea care ar trebui sa existe intre voi, egalitate macar ca stiti ca veniti din acelasi Intreg sau macar ca stiti ca asa cum sunteti, inaintati greoi si va zbateti in aceeasi lume toti.
Sau poate ca iti zici ca nici nu se merita si nici nu vrei sa te deschizi si nici nu ai vreo obligatie in acest sens. Adevarat. Insa ce ai devenit?
Sa te "dezbraci" in fata cuiva, nu in fata oricui, nu inseamna vulnerabilitate si slabiciune. Ci mai degraba curaj ca ai facut-o indiferent ca celalalt percepe goliciunea ta diferit de cum ai expus-o tu. Macar ai facut-o si ti-ai invis temerile si te-ai si eliberat totodata.
Am stiut de la inceput ce presupune persuasiunea si am stiut mereu "limitele" si nu am avut nici o problema cu asta. Egoismul nu ma caracterizeaza, desi cu posesiviatatea jubilez atunci cand investesc. Dar ce nu am vrut niciodata a fost sa simt ca in viata experimentezi ceva de "umplutura" sau de ocazie. Sa dai si dai si dai...asta nu te oboseste niciodata, dar sa dai si celalalt sa nu vada, sa mai creada ca i se si cuvine sau sa se loveasca intr-un zid aplatizat emotional...asta nu-i ok deloc. Il faci practic pe celalalt sa te care in spate. Feedback de ocazie si asta doar pentru ca celalalt initiaza invitatia, nu inseamna neaparat investitie. Mai degraba pe o anumita parte inseamna comoditate, retinere din teama de a nu fi respins si poate un cuvant mai dur, lasitate.
La o privirea in ansamblu ce nu imi place este sa vad ca trecutul a fost gol in concret, dar ma uit acum ca se merita. Triumfator este sa constientizezi si sa traiesti cum si cat de valoros este sa iubesti un om pentru ce este el si nu pentru ceea ce ofera.
Si pentru ca vad iubirea pentru oameni ca o constanta, nu pot sa nu specific ca si eu raman constanta,desi timpul e mester mare, nu ma pot opri din a le oferi oamenilor garantii.
Pot si sa sintetizez fara cuvinte cu incarcatura emotionala si sa spun simplu ca iubesc valoarea din fiecare om!

truth

‎Not in a few cases, the woman and the man does not know when to break up at the right time. They wait to vanish everything that tied them until they get sick of each other. Instead of transforming the separation into something special itself, which tenderly remembered later, they dragg a remnant of love as a corpse that stinks.

Boom si apoi liniste...

Incotro suflet chinuit? Incotro in lumea asta abatuta si apasatoare? Unde vrei sa ajungi si cu ce pret? Cat esti dispus sa dai ca sa atingi o culme?
De ar conta ceva mai mult ca durerea sufletului... De te-ar rapune ceva mai rau ca un suflet chinuit si disperat...de te-ar...ai fi reusit cum sa deslusesti pasii pe care poti sa ii faci apoi. Ai fi, insa esti legat de maini si de picioare caci intre ale sufletului nu poti sa te implici si sa aduci idei inovatoare care sa iti garanteze succesul si vindecarea. Ceea ce traiesti isi lasa o amprenta si cu cine o poti impartasi? De cine te poti agata? De nimeni care sa te poata umple din nou. De nimeni,care sa te poata face un om nou apeland la incizii si a curata durerea pentru a face loc plinatatii. Si daca reuseste cineva chiar si pentru momentul in care sufletul ti-e amarat.... intreb, poate acea persoana sa si pastreze bisturiul in mana si cu blandete sa taie si sa curete la tot pasul!?! De ce atata mizerie oricum? Pentru ca totul este contaminat. Si cat ai da sa cureti tot, incepand cu tine...
Ce simplu ar fi fost daca nu intelegeam nimic, iti zici....si totusi sa te negi sau sa nu te accepti, te face mai linisitit? Poate doar pentru o noapte cand reusesti sa inchizi ochii, fara sa mai fi speriat ca ei sunt in jurul patului tau incercand sa-ti ia viata. Si dormi linisit doar pentru cateva ore gandind ca oricum asta sau nu asta ti-a fost viata harazita. Si te trezesti si apare iarasi durerea si te chircesti si vrei sa iesi din tine si doar sa privesti incontro ti se indreapta trupul si nici macar nu iti mai doresti ca simturile tale sa cunoasca ceea ce sufletul tau din trupul detasat simte sau incontro vrea sa o apuce. Vrei doar sa te privesti...iti sta bine...
Si iti plange sufletul in tine si iarasi nu intelegi nimic si iarasi ajungi la stadiul in care realizezi ca nici macar nu te cunosti.
Si esti depasit...
Ce durere coplesitoare...
Cauta te rog doar cum sa faci ca ce ai fost sa fie transformat...sa fie transformat din argint in aur...
Lasa aurul la lumina...lasa lumina la suprafata!

Collective unconscious- isn't this the proof that we all came from the same God!?

I am amazed by the complexity of our psyche and i am amazed by the fullness and variety of knowledge about God.
Every book you read or every experience lived give us a thousand other ways to perceive, understand and live this life.
We are the one who looks for complexity and we don t sum up into something concrete, but there's it is variety and it can not be denied by those who want to know more but do not know where to grasp it. So obviously ,like human beings we feel affinity in many sides and not just in one, so the variety help us to understand in our own way.

And I understand and I observe that all of them are intertwined-mind with heart, faith with feelings. Those produce real change, but what is more important is what we have in us, not individual, but a collective unconscious.
Carl Jung spoke of the collective unconscious as an archetype. Something old, as we have in our memories since two million years, an old man, lying in the dark somewhere in the depths of our unconscious minds.
All these can not be understood or may not yield evidence that can also be explained, but somewhere in the depths, human consciousness is one for all. Therefore we can understand, empathize, guide each other. Because we all try to find the same thing in unconscious and all human consciousness are interconnected.
Is not hard to see here the impact it has the Source-Divinity. Our origin is there somewhere deeply implanted and it leads us.
And if so, if all have access to the entire human race unconscious knowledge, why we are mobile encyclopaedia? Because we are able to access just in the implicit order just the information that is directly relevant to our memories.
Holographic model in psychology shows that if we look to the the individual human being, we immediately see that a hologram is unique in itself, sufficient to yourself, self-yielding and capable of self-knowledge. If we remove the human being from his planet context, we quickly realize that the human form is no different from a symbolic poem,couse in his form and composition live fixice comprehensive information about the different contexts, social, psychological and evolution during which was created.
We are all the same, but we all relate differently to the Divinity, by prioritizing the spiritual and material.

When the heart is open the patterns of thinking are vanished

Thinking is a double act. In one hand, we separate, detach us from everything that surrounds us, and on the other hand, we fix attention on a phenomenon or thing that we seeks to understand and to know it. In this sense thinking is a fact of reason, which we try to penetrate the meaning of the object thought.
Three stages can be distinguished,three successive models of the pattern of thinking. Them represent some person's attitude has towards the reality of the physical world, face the reality of others, but also against itself. These successive stages are characterized by certain attitudes represented by sense, reason and experience.
The three stages are not the only moments of evolution of knowledge. They are human different attitudes towards the subject of knowledge, expressing a view. Each of these attitudes give rise to certain "forms of thought" certain "mentality".
So we see how the values created a sense of faith, reason or philosophy gave rise to systems and natural phenomena or stage experience have taught that man does not find truths outside world at first thei aren t find in sense nor in reason. To achieve it is necessary to descend into the objective reality of the facts.
So we see books explaining and understanding the order of reality.
Reality forms the world (including inside or truth values), the areas of scientific knowledge - the physical universe or objective reality (natural sciences), the human world or the reality of subjective (human sciences) and the universe or reality objectified ideas (abstract speculative sciences).
It is thus easy to understand how and why thinking occurs and how to act in conformity with existing theories or in contradiction.
Most people think, analyze information, in Godness area too, as I said, trying to find clear explanations and connections to make them give their concurrence with Him, when what should follow is that feeling that someone described it this morning. The person wonder if it is normal that when he wants to pray, he cannot couse he find himself crying and it could not be stopped. He ask if it is normal to be so. I replied that yes, a disarming heart, a sincere heart to recognize His superiority and to feel small in front of Divinity , to accepts and affirms the God is the head and the is what he is trhu Him, a heart which cries after Him, is everything needed. Nothing complicated, no stereotyped thought patterns and no rituals, He wants a sincere heart and full of love for Him, which is part of you.
To change the way of thinking that you are used with that way of thinking trhu heart.
They key is to open your heart!

When God isn t enough anymore go and ask Him to reveal

All things are based on the desire of knowledge in all her various forms. Perhaps the acceptance or not of God as He is due to this variety, but one important aspect is not looking to find clear explanations, and tangible ones, neither to start the way of knowing God with a deep and huge desire to judge the informations that we have and get about Him. Not to want to tear down with logical explanation, or rather apparent logical, what we get, but rather to realize that God doesnt have always our way of thinking, He is not human. He lives through us our way of thinking and our feelings but he does not make the connections how we do, neither articulate as we do. We discover, as I said, in the sphere of knowledge many levels. And we see the real knowledge which is rational, logical, scientific certainty is established based thru individual rationality and reality through the objective external world.
Then we see faith as a spiritual emotional attitude, an act of transcendence by which man, surpassing the limits of reality data to design a space transreal ,transobjectiv or metaphysics, an unlimited horizon, issued by closing time period, a space that offers plan the transition from profane to sacred, from the perish to eternal.
Then we see, social myths which are constructions, based on collective representations to coexist in parallel with logic and knowledge that often is a continuing trend or a complement by virtue of their fable. They are or an "explanation" of the unknown areas of reality or a "compensation" character in relation to the pressure of reality factors that remain unknown.
And then, the last- creation is the fruit of experience, world knowledge, but knowledge of self. It is the act by which human beings to "reproduce" the world according their trends and aspirations, not as it is, but as a man wants to be. The creation, knowledge is reproduced. Human activity becomes creative, and the source of creation is knowledge. In this way between knowledge and creation is a conditioning that occurs and will result in changing the world and in the end of the man.
From all these, we observe that knowledge phenomena has an intimately connection with human existence. Any knowledge is the result of experiences of human contact with the world.
From where this need to know and to combat the information we get? (and attention!!! we combat depending to the perceive experiences that we had and therefore in a personal and subjective way, so distorted, stopping the progress of observing). From human nature and from the huge desire to be free, with no commandments.

Because the discipline make us angry ,the prohibitions kneel us. We throw everything that we believe restricts us, without realizing that in this case-Divine case, the access fits the man, it is important only that we want. We identify so well with Thomas when paradoxically, some say that we actually created an omnipresent God.
We are called to be like children in front of Him, believing from the heart without question and not couse He wants acces to be able to manipulate us, neither He or the society or the Moses commandments, but to believe His word and to ask in return, what? Revelation. To ask Him to reveal in our live in order for us cannot deny it. A good start would be to be observers, not to give names and labels or anything, but just to observe and to see Him in everything we observ, to ask to reveal Himself to us in our personal and unique way, not through others or society.

There is not about evidence, explanations, history, prohibition or contradictions of Bible or science, it's about starting to get to live within Him in a unique and personal way.