Nu am inteles mai nimic din zgomotul ce tocmai s-a incheiat. Si m-am caznit, zau, m-am caznit sa pricep.Poate gresit a fost ca mi-am canalizat atentia pe ce anticipam ca o sa pricep, in loc sa las liber...sa curga rezultatul. Poate l-am si primit deja- de unde si bucuria inexplicabila- si nu m-am dumirit eu cand a fost momentul cand a si intrat pe usa.
Cel putin acum nu inteleg, dar sunt cuprinsa de o bucurie fara de margini...bucurie ce incepe cu lucrurile mici si se termina cu cele mari.
Poate ca raspunsul la ce traiesc, o sa-l am candva.
Pana atunci, am vazut-o pe ea, in trecut...pentru a nu stiu cata oara cum, o data tratata ca o papusa de portelan, un neghiob o tranteste la pamant facandu-se tandari, fara macar ca el sa priceapa insemnatatea portelanului.
Acum, insa este imposibil ca cel in mana careia sede minunatia sa fie facuta tandari...si de este asa...posibil ca o sa ma izbesc din nou de insuficienta, de data asta fara leac in oameni, dar triumfatoare in El.
Si poate ca nu trebuie sa inteleg nimic si revin- lucrurile trebuiesc gandite, daca lasi sa le simti nu’s decat pasiuni care pornesc dintr-un egoism, nicidecum dintr-un sprijin, suport, ajutor.
Si am invatat...acum ma port cu grija cu fericirea si dau la schimb entuziasmul ce se vrea exteriorizat pe tacere...tacere impletita cu bucurie...radiere ce o inalt pentru toti si toate....si simt, da simt acum, cum doar El imi este suficient.
