M-ai facut sa vad maretia si sa-mi doresc sa o pastrez.
Ma faci sa nu doresc sa mai zbor pe alte culmi si nici sa gust altceva aparent mai dulce. Refuz alte "placeri" si mi-e ciuda ca INCA nu o pot face la tot pasul, si mi-e ciuda ca stiu ca fara tine, inceputu-i anevoios si nu stiu pe ce unealta sa pun mana mai repede sa cladesc minunatia de caldire ce este rezistenta la cele mai mari cutremure. Sunt lacoma, lacoma de tine, de starea generata pe care o doresc tot mai mult- sa ating sentimentul plintatii cu tine si cand pasesc si cand respir. Este o parte abisala ce domina si nazuiesc ca o voi atinge.
Dezvelesti din mine partea cea mai buna lasata de Dumnezeul nostru pe care o oglindesc si in tine. Si iubesc ce a creat El si cum a stiut sa ne apropie si iubesc Dumnezeul din tine si tot ce mi doresc este sa-L cladim impreuna tot mai de necuprins, caci atunci cand El este mare, nimic nu mai pare valoros defel.
Imi indrepti pasii numai spre ceva aparent intangibil, dar care imi este asa familiar si dulce si stiu, ah, de-ai sti cat de bine stiu si cat de dinainte ce trebuie sa pricep prin tine si sunt recunoscatoare si ingrozita si sunt coplesita de dragostea si devotamentul pe care il am pentru ca am inteles ce iubesc si ce e libertatea si ce e daruirea si sunt atat de mandra ca pot sa dau si inapoi din ce primesc.
Le stiu, desi ai fost stangaci in a mi le arata, le stiu desi le aveai pregatite sa fie expuse, tu stiind cine esti, le stiu desi nu ai reusit asa cum ti-ai fi dorit sa mi le arati...le stiu pentru ca le simt pana in maduva oaselor.
Inca ma lupt sa razbat, sa infrang cliseul cum ca iubirea este posesie. Inca ma zbat sa nu grabesc ritmul in care ne intamplam si sa resorb fiecare secunda din prezent cu gura, cu sufletul, caci vreau ca ele sa fie, sa ramana.
Si de-ai sti ca nimic nu vreau mai mult decat sa pasesc desculta cu tine de mana pe iarba uda in zori de zi, in locul acela special de care mi-ai povestit....si de-ai sti...
Lasa-ma sa le spun, te rog, caci nu-i devreme sa le cunosti...lasa-ma si nu ma opri...pentru ca nu mai e vreme, lasa-ma sa le spun, caci acum tot ce e in mine striga si cheama starea care ne apropie. Lasa-ma te rog caci stiu ca starea imbatata de disperare si recunostinta este cea mai reala, este punctul pivot.
Ai schimbat total definitia iubirii! M-ai adus tot mai aproape de El!
M-ai facut sa tin de mana starea aceasta...pura apoteoza si simt cu fiecare celula ca actul volitiv nu are nimic a face cu asta. Plutesc spre ea, fara sa fi avut ragaz sa ma gandesc daca o doresc macar....plutesc spre ea si altceva in adancul fiintei mele, nu doresc a avea.
PS: Vreau sa te iubesc liber, dar mi-e teama ca nu o sa o pot face. Mi-e teama ca o sa uit ca nu sunt doar eu, ci suntem noi si o sa incep sa doresc mai mult si o sa incep sa cer si o sa ciopartesc vapaia ce danseaza inlauntrul meu tot mai incins.
Te imbratisez cu inima-mi intreaga!
