Am vrut astazi din nou sa-mi arat dibacia, numai ca de data asta m-am confruntat cu adevarul...Am ales timpul ca si element de gandire si am ajuns la concluzia ca timpul, desi in teremenii Lui il inteleg foarte bine, il astept cu nerabdare de fiecare data in diferite contexte.
Si cand imi doresc sa vad un nou chip in multime sau unul drag mie, si atunci cand astept ca o rana sa se cicatrizeze si atunci cand astept ca o zi speciala din viata mea sa apara pentru a ma putea plia din nou pe ceva familiar si placut care imi aduce confort.
Timpul il pastrez in brate de fiecare data cand imi doresc ceva cu ardoare si tot timpul il detest atunci cand imi pare o inifinitate asteptarea. Dar stiu insa ca timpul este mester mare si il cuprind cu ambele maini, incercand sa ma bucur de el , atat la trecut, prezent si viitor.
Si ce stiu si cred cu tarie e ca trecerea timpul, atat in detrimentul inaintarii in varsta cat si al experientelor traite aduce valoare si asta este un motiv in plus ca timpul asa cum este el, nu ma face decat sa ma indragostesc de tot ce aduce el in viata mea- de la persoane, la experiente pana la caderi si impliniri.
Ador vechimea timpului. Ii ador parul grizonat, tremurul mainii, teama de neputinta, prafuirea puterii pana si slabirea tuturor analizatorilor. Ador timpul la trecut, prezent si viitor!
