Realizezi ca faci un pas important atunci cand te eliberezi de dependenta emotionala inconstienta. Cunosti ca este vorba de "refugiu" si mai cunosti, realist fiind, ca realitatea nu-i tot una cu dorintele tale. Nu are cum si asta pentru ca diferentele sunt prea mari. Si totusi, accepti si intelegi orice primesti pentru ca acel ceva iti ofera o bucurie pe care rare ori o constientizezi la adevarata intensitate. Si atunci cand o faci, este profund si iti doresti doar sa o pastrezi. Dar ce faci cand nu depinde de tine sa o pastrezi si sa o faci sa creasca? Atunci iese iures mare daca nu cunosti cand sa te opresti sau ce sa iei din experienta. Nu-i bai, ca te pui pe picioare suficient de rapid, dar o faci avand o amprenta lasata de celalalt. Pe asta tre' sa o valorizezi.Fiecare dintre noi inaintam cu un bagaj din trecut. Si fiecare dintre noi avem momente cand ii facem responsabili pe ceilalti de bagajul asta. Ne-ar fi mai simplu sa fim ajutati sa il caram. Nu se intampla asa insa, dar nu ne dam de ceasul mortii ca nu este cum vrem, insa ne inchidem. Ne zicem:"Data viitoare stiu eu cum actionez." Si uite asa se pierde pe drum o parte din libertate, individualitate. Si nu mai pui la socoteala ca ii privezi si pe ceilalti sa te cunoasca sau sa se bucure de deschiderea pe care o poti da si mai ales nu realizezi ca te transformi intr-un mic egoist, comfortabil si cu pretentii ca ceilalti sa vada ceea ce tu nu rostesti. Si atunci cand nu vad ii cataloghezi. Poate nu le spui prosti, inceti sau incuiati, dar cu siguranta nu ii favorizezi. Si uite asa se pierde din egalitatea care ar trebui sa existe intre voi, egalitate macar ca stiti ca veniti din acelasi Intreg sau macar ca stiti ca asa cum sunteti, inaintati greoi si va zbateti in aceeasi lume toti.
Sau poate ca iti zici ca nici nu se merita si nici nu vrei sa te deschizi si nici nu ai vreo obligatie in acest sens. Adevarat. Insa ce ai devenit?
Sa te "dezbraci" in fata cuiva, nu in fata oricui, nu inseamna vulnerabilitate si slabiciune. Ci mai degraba curaj ca ai facut-o indiferent ca celalalt percepe goliciunea ta diferit de cum ai expus-o tu. Macar ai facut-o si ti-ai invis temerile si te-ai si eliberat totodata.
Am stiut de la inceput ce presupune persuasiunea si am stiut mereu "limitele" si nu am avut nici o problema cu asta. Egoismul nu ma caracterizeaza, desi cu posesiviatatea jubilez atunci cand investesc. Dar ce nu am vrut niciodata a fost sa simt ca in viata experimentezi ceva de "umplutura" sau de ocazie. Sa dai si dai si dai...asta nu te oboseste niciodata, dar sa dai si celalalt sa nu vada, sa mai creada ca i se si cuvine sau sa se loveasca intr-un zid aplatizat emotional...asta nu-i ok deloc. Il faci practic pe celalalt sa te care in spate. Feedback de ocazie si asta doar pentru ca celalalt initiaza invitatia, nu inseamna neaparat investitie. Mai degraba pe o anumita parte inseamna comoditate, retinere din teama de a nu fi respins si poate un cuvant mai dur, lasitate.
La o privirea in ansamblu ce nu imi place este sa vad ca trecutul a fost gol in concret, dar ma uit acum ca se merita. Triumfator este sa constientizezi si sa traiesti cum si cat de valoros este sa iubesti un om pentru ce este el si nu pentru ceea ce ofera.
Si pentru ca vad iubirea pentru oameni ca o constanta, nu pot sa nu specific ca si eu raman constanta,desi timpul e mester mare, nu ma pot opri din a le oferi oamenilor garantii.
Pot si sa sintetizez fara cuvinte cu incarcatura emotionala si sa spun simplu ca iubesc valoarea din fiecare om!
