miercuri, 23 noiembrie 2011

2 ani si alte ganduri fugitive, trecute in revista

A ramas aceeasi persoana importanta din existenta mea.


Sunt doi ani fix si parca au trecut 5-6 luni...

23.11.2011 ...

23 numarul de la masina, 23 parca stiu ca scria pe foi atunci cand se plictisea, asa cum facem si noi, numai ca noi desenam inimioare, stelute, coloane ale infinitului, 23 strada pe care stau, 23 numarul de la masina mea, ales acum...23 ora la care ma uit mereu la ceas, 23 numarul pe care il aleg in orice situatie as fi pusa sa aleg un numar, 23 cica este un numar cu insemnatate...(detalii Wikipedia) 23 si cred ca este un numar care inseamna mult mai mult de atat si in viata lui...dar prefer sa nu imi bat capul si doar sa raman loiala acestui numar, asa in simplitatea mea.

Posibil ca o parte din el inca o caut in oameni si atunci cand nu o gasesc, ma lovesc de insuficienta si imi iau jucariile si plec spre cel mai inalt munte, unde caut numai sa il desenez in minte si imi este suficient.

Zambesc macar pentru ca stiu ca, atunci ,am ales un om valoros care sa ma conduca si a facut-o atat de liber ca nici nu si-a dat seama de ce construieste.

Emotiile traite perioada aia, am incercat pe cat am putut sa le propag...s-a schimbat mai tot...mai tot...acum da, acum imi este dificil sa mai simt acele tresariri pentru toate lucrurile mici si cateodata mi-e ciuda ca m-am facut om mare...mi-am pierdut pe drum entuziasmul sau poate ca de acum doi ani, toate acele lucruri mici care ma faceau sa zambesc, au decis sa se ascunda crezand ca nu mai este nimeni capabil sa le trezeasca...

Habar nu am ce este dincolo si nici nu caut sa cunosc acest adevar, posibil ca nu o sa reusesc niciodata, de aici, sa deslusesc minunatia...insa stiu tare ca este imposibil ca pe mine si pe Mihai sa ne fi legat numai acei 5 ani, cu greselile si cu neintelegerile lor...trebuie sa existe ceva mai maret de atat, trebuie, atat timp cat a ramas aproape singura incapere pe care nu vreau sa o deschid si sa umblu in ea, trebuie atat timp cat o apar cu mai tot ce sunt....

Trebuie schimbata cumva traiectoria si imi sudez asta bine in minte sa o cunosc si dincolo...


Un om atat de incomplet si de insuficient, dar atat de indispensabil...

Ramane drag sufletului meu...ramane drag si il pastrez aici...

duminică, 6 noiembrie 2011

despre iubirea pura

Este important ca cei doi parteneri de viaţă să înveţe să-şi împărtăşească orice supărare din viaţa lor, ca doi prieteni. Aceasta presupune să-ţi asumi răspunderea pentru tot ce ţi se întâmplă. Dacă-ţi asumi răspunderea de a culege ce ai semănat, vei privi situaţia dintr-un punct de vedere complet diferit. Dacă e o situaţie care apare în mod curent în viaţa ta ... întrebă-te ce anume din atitudinea ta provoacă acea reacţie la soţul tău/sotia ta...Aleg aceasta formulare pentru usurinta exprimarii...ma refer aici la cei doi parteneri..actele...sunt doar o chestiune de detaliu.. E mai bine să-ţi asumi răspunderea decât să te înfurie felul lui/ei de a reacţiona. Asumându-ţi responsabilitatea, emoţiile tale se vor risipi încetul cu încetul. Furia pe care o simţi faţă de partenerul tău va dispărea. Astfel îl vei vedea în cu totul altă lumină. Legea responsabilităţii ne învaţă să acceptăm că tot ce ni se întâmplă, e rodul faptelor şi gândurilor noastre.
De regulă, purtarea soţului este o reflectare a stării tale interioare. Învăţaţi-vă să vă iubiţi soţii cu toate neajunsurile lor. Când vei simţi schimbarea în interiorul tau, atunci ea va fi urmata şi de schimbări în sufletul soţului tău.
Dacă o femeie te urăşte, această ură te va străpunge doar în cazul în care eşti purtătorul unui program similar îndreptat împotriva ei. Dar dacă femeia te adoră la nebunie ea te distruge cu forţă şi mai mare şi iarăşi eşti ameninţat de nenorociri şi boli. Însă şi într-un caz şi în celălalt vei fi protejat dacă nu vei avea supărări lăuntrice la adresa femeilor. Dacă o femeie este nebună după tine, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te îndrepţi către Dumnezeu. Este unica modalitate de a te salva.
Dacă femeia îşi iubeşte soţul fiindcă acesta este bogat ea se agaţă prin această iubire de banii lui de zece ori mai puternic. În această situaţie soţul îşi pierde banii sau sănătatea şi viaţa. Dacă ea îl iubeşte că e bun familist, atunci el se poate îmbolnăvi şi muri. Dacă ea îl iubeşte că el este capabil şi inteligent el ar trebui să aibă parte de înşelăciune şi insuccese sau va trebui să-şi piardă aptitudinile. Dacă femeia iubeşte un bărbat pentru că acesta este spiritual, nobil, el începe să se poarte josnic.
Femeii ancorate în relaţii şi trufie i se dă drept iubit un om căsătorit, pentru că însăşi această situaţie distruge trufia şi idolatria femeii, acţionând pozitiv asupra sufletului ei. Cu cât o femeia aşteaptă mai mult de la un bărbat, cu atât mai dureros va fi eşecul dorinţelor sale.
O femeie frumoasă, sensibilă, pătimaşe, alături de un bărbat slab - degenerează. Dorinţele vor depăşi iubirea şi rapid vor începe să dea naştere la agresivitate.
Cu cât bărbatul iubeşte mai mult o femeie, cu atât mai mult se va teme de înşelare sau impotenţă. În acest caz fericirea se transformă în suferinţă şi, apoi, începe degradarea. Cu cât un sentiment este mai puternic cu atât mai multe suferinţe se ascund în spatele său.
Iubirea de Dumnezeu este singura posibilitate de a fi întotdeauna fericit.
Cu cât iubim mai mult femeia, cu atât îi suntem mai puţin pe plac, deoarece ţelul barbatului fiind posedarea femeii, a frumuseţii trupului ei, primind toate acestea, fie sentimentele se vor răci brusc, fie posedând-o vei fi tot mai gelos şi o vei urî, fie te vei imbolnăvi şi vei muri.
Când în cei doi soţi se adună resentimente, neîncrederea, suspiciunea şi mânia, acestea slăbesc şi epuizează unitatea cuplului. Ura dezbină ceea ce uneşte iubirea. Rugându-se împreună doi iubiţi se vor armoniza la toate nivelurile fiinţei lor şi vor rămâne mereu împreună.
Să nu vă mustraţi soţul pentru faptele din trecut, căci dacă nu v-aţi schimbat pe voi , nu puteţi schimba nici trecutul. Dacă vă veţi educa soţul amplificându-i complexul de vinovăţie şi regrete îl veţi ucide cu o astfel de pedagogie. În procesul educaţiei esenţialul nu este pedeapsa pentru cele înfăptuite deja ci prevenirea repetării aceleiaşi fapte.
Dacă ne vom supăra în permanenţă pe persoana iubită, pe sine şi pe soartă ne vom îmbolnăvi de cancer la piept. Dacă jignim prin cuvinte persoana iubită putem să ne alegem cu cancer la buze, la limbă sau gingii. Iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de hepatită sau cancer hepatic.
Dacă femeia are o agresivitate subconştientă faţă de un bărbat, bărbatul respectiv va fi atras de băutură, pentru a se apăra. Până când nu-l veţi accepta lăuntric şi nu-l veţi ierta pe omul iubit care bea va fi greu să contaţi pe o viaţă de cuplu.
Dacă pentru femeie principala fericire este plăcerea sexuală, bărbatul respectiv fie moare, fie suferă o boală grea, fie devine impotent.
Când căsătoria este bazată numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi îndelungată. Când sentimentele slăbesc intervine înşelarea, iar căsnicia se destramă. Familiile care sunt întemeiate în primul rând pe prietenie şi respect sunt fericite şi durează mult.
Un soţ trebuie să evite să o transforme pe soţie într-o copie fidelă a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie şi astfel de tentative sunt împotriva firii, ducând în timp la destrămarea cuplului. Nu-l consideraţi pe celălalt ca fiind un obiect destinat să vă servească, ci ca pe o fiinţă divină, cu individualitate şi cerinţe proprii.
Dacă un bărbat consideră că este superior femeii înseamnă că el este deja bolnav. Şi cu cât va încerca mai tare să susţină această orientare cu atât mai repede bolile îl vor răpune.
Violenţa în famile vine din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cîte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.
Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură.
Dacă blochezi libertatea partenerului / partenerei tale de cuplu iti blochezi practic propria libertate, căci esti implicat direct. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.
Femeile din viaţa ta sunt doar începutul experienţei tale cu ele. Dacă te părăsesc ia-le aşa cum sunt şi mulţumeşte-le că te-au părăsit.
Iertarea este cheia succesului în fiecare relaţie. Dacă tu şi cealaltă persoană vă iertaţi reciproc puteţi trăi împreună cu succes, chiar dacă nu aveţi prea multe în comun.
cu tot dragul,
D.P

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Kundalini

Kundalini - Crystalinks

totul TREBUIE sa se indrepte spre cerul promis...

Daca as constata la sfarsit ca Dumnezeu NU este o persoana care sa ma imbratiseze ar fi de-a dreptul totul iluzie. Fara doar si poate.


Sufletul meu este construit cu o nevoie coplesitoare de imbratisarea Lui calda, de bratele Lui, in care nu vreau decat sa ma pierd si sa alunec; sufletul meu nu are nevoie doar de un mod special de a privi maretia creata si astfel de a intelege si de a-L vedea pe El peste tot in jur. Modalitatea aceasta o experimentez, ea ma bucura pana la lacrimi de cele mai multe ori, dar ajunge sa nu mai fie suficienta vesta asta de salvare si vreau cu ardoare sa ajung la Sursa.

Am fost pusa in situatii in care mi-am vandut sufletul pentru o vreme pentru placerile trecatoare ale acestei lumi si am facut-o cu curaj, ingamfare si incapatanare. Vedeam maini care ma tineau de haine sa mi le sfasie si ma zbateam sa scap de acolo, dand din maini si din picioare. Am scapat, ce-i drept, eram mai puternica...intotdeauna ce este gratis, este castigat mai rapid, dar cu ce pret...of, cu ce pret.

Le-am incercat si pe acelea si mai apoi a venit din urma dezgustul si dezamagirea constatarii timpului pierdut...si dispretuiam starile acelea pentru zbuciumul creat si indoiala apasatoare care ma cuprindea, dar mai apoi le imbratisam si acceptam, caci le vedeam traiectoria. Niciodata inapoi, totdeauna inainte.

Acum mi-am lasat mintea libera, am golit-o de tot ce a fost acumulat -si oh, cat de multe s-au strans inauntru- si am cerut numai liniste.

As fi vrut sa cer linistea fara conditionari de timp, de spatii, de contexte, dar mi se parea ca cer imposibilul in acesta etapa a vietii in care ma aflu si am cerut un ragaz de ora in care sa pot medita la ce este inauntru si spre ce ma indrept. Si ce am primit? Zbucium in portie dubla. Mi-am vazut uratenia pe care am lasat-o cu buna stiinta sa se aseze comod si care acum, se pare, ca a luat locul si celei mai mici urme de frumusete ce era deja sadita in mine. Simteam ca mi se inchid traheele si ca nu mai incap in mine de atata minciuna in care constatam ca traiesc. Am cerut cu ardoare vigilenta si pentru fiecare lucru marunt pe care il fac, rostesc sau gandesc.

Demolarea si mai apoi consolidarea sunt prioritare si cer acum ragaz ca aceastea sa se si intample.

Inca ma lovesc de aceasta etapa in plina ascendenta a vietii mele si ceva din interior- probabil venit din exterior, dar deghizat, imi spune ca toate se fac la vremea lor.


Dar oh, Dumnezeule cat as vrea sa ating ACUM cerul promis!